Asasina Stelelor

34 5 12
                                    


    Bună, Sun_and_Moon_2020 aici este critica ta. Scuze pentru întârziere.

Titlu.

        Nu e rău, ba de fapt chiar sună bine. Îmi place asocierea de termeni și e plăcut auditiv.

        Partea cu asasina mă deranjează, nu e greșit, dar, pentru mine, ar fi fost mai artistic "ucigașa", ucide e mai puternic decât asasinat. Pentru mine, asasinat sună mai bine în contexte istorice (de exemplu: asasinatul principelui austro-ungar, Franz Ferdinand, în timpul paradei de la Sarajevo). Sună a termen "oficial" folosit în contexte tehnice. Într-adevăr, cuvântul are farmecul lui și înțeles de unde se trage pentru că se asasineaza un prinț, dar după cum am spus, ar fi fost mai artistic dacă foloseai alt termen sinonim cu acesta.

Coperta.

         Conceptul alb negru l-am mai văzut de atât de multe ori că sunt familiarizată cu el. Nu e cea mai rea, dar nici cea mai bună nu e. Aș fi pus titlul mai jos, autorul la mijloc și aș fi scos acel "by" că oricum se înțelege că tu o scrii. Fața personajului nu se înțelege bine din cauza simbolului din spate, iar faptul că pngul este negru, la fel ca o parte din fundal, îi cam ia din vizibilitate.

          Fonturile puteau fi mai fericite și la fel și graficul în sine, sugestia mea este să apelezi la un shop să ceri una care să însumeze ceea ce vrei să transmiți prin aceasta carte.

Descrierea.

         Primul lucru care sare în ochi este că nu ai alineat. Al doilea că e foarte scurtă. Pune alineatul căci e foarte important pentru estetică și toate cele. Eu una țin foarte mult la estetică și de multe, atât în postura de critic cât și cea de scriitor, nu tolerez absența eu într-o lucrare.

           Nu e o descriere rea, nimic din ce văd până acum nu e rău, dar este seacă, tristă, scurtă. Mi-ar fi plăcut niște metafore, niște comparații, niște epitete, un limbaj literar. Nu spun că nu-l ai, trebuie doar să te străduiești mai mult, știu și eu cât de greu poate fi să faci o descriere pentru o carte de fantezie, dar asta n-ar trebui să te oprească să o schimbi la nesfârșit și să încerci de câte ori e nevoie.

        Pe de altă parte este și ușor confuză, mi se pare că ai încercat să cuprinzi o mare idee în puține rânduri, iar asta nu e de apreciat. În locul tău (ca sugestie, poți vizita cartea noastă de sfaturi, toate sunt scrise de mine și există unul special pentru cărțile fantasy, poate te ajută la ceva) aș fi început cu o scurtă descriere a tărâmului creat, detalii mari, nu prea multă chinuiala la asta. Aș fi continuat cu asasinarea și aș fi ajuns și la Celestine, dar nu în aceeași propoziție, pentru că aduce confuzie. Acum, bănuiesc că prințul e fratele ei din această frază, dar e puțin probabil la ce ne prezinți până acum, căci, bănuiesc, ai fi numit-o și pe ea prințesă dacă era așa.

        Sugestia mea este să păstrezi asta ca bază și să dezvolți ceva mai mult acțiunea și lumea creată, în linii mari, dar mai detaliat decât ce ai acum.

Conținutul.

          Cu riscul să par neprofesionistă, apreciez Kingsley ăla de acolo din Harry Potter.

       "inteligibil" înseamnă că se înțelege, adică, din contextul tău reiese că fata înțelegea ce șopteau părinții ei, deși sunt sigură că nu asta a fost intenția ta. "neinteligibil" este corect.

          Înainte de conjuncțiile adversative (dar, iar) se pune întotdeauna virgulă pentru că introduc o principală în frază și așa se izolează de restul propozițiilor din acea frază.

         "succes de izbândă" e cam pleonasm. Fără izbândă, fără succes, același sens, alege unul dintre cuvintele astea ca să eviți această greșeală.

           Înainte de substantivele în vocativ se pune virgulă mereu. Deci, înainte de asasino (scuză lipsa ghilimelelelor) ar trebui să apară una.

        Bun, trecând pe acestea, ai mult potențial. Foarte mult potențial. Îmi place stilul tău și cum derulezi acțiunea, deși uneori ai tendința să treci foarte repede de la un detaliu la altul și să pierzi din vedere faptul că trebuie să stagnezi într-un anumit moment.

        Îți alegi cele mai proaste momente să spui ceva despre personaj ori contextul să fie cel nepotrivit. Mi-ar fi plăcut să văd furia din ochii verzi ai lui Adelais, nu lacrimile. Să asociezi verdele crud cu lacrimile nu-mi sună prea bine. La fel ca detaliul despre părul ei, în contextul total nepotrivit. Să asociezi asta cu flăcările fură din farmec, nu de tot, dar o face.

          Evy e cel mai clișeic nume pe care puteai să-l alegi, sincer, nu-mi aduce deloc a fantezie, cu atât mai puțin a personaj puternic. Când zic Evy mă gândesc la cineva slab de îngeri, cu siguranță nu un asasin.

          Conținutul este net superior descrierii și copertei, Evy este un personaj complex și mi-a plăcut să citesc despre ea pentru că ai reușit să o descrii foarte frumos. Scena crimei putea fi mai dinamică, dar îmi place zona în care ai dus-o, încărcată de emoții și resentimente. Și fuga ei putea fi mai dinamică, dar știu că la un moment dat m-am întins și am citit fără să mă mai gândesc că am de făcut o critică. Este plăcut să citești ceva atât de echilibrat (fana descrierii din mine iese la suprafață).

        Sincer, în afară de nume, n-am ce să-ți reproșez la personaje, cu atât mai puțin la acțiune, pentru că se vede că știi ce faci și unde plasezi desfășurarea acțiunii.

       În concluzie, chiar mi-a făcut plăcere să citesc (bucură-te, ocazie specială să-mi placă o carte pe care o critic). Ai potențial și, mai mult de atât, talent la a scrie. Felicitări! Chiar sper că te-am ajutat măcar puțin cu observațiile mele și că nu te-am deranjat în vreun fel.

Plata:

– o părere la unul dintre ultimele trei capitole postate din cartea mea, Cronicile din Terryn. Aș aprecia dacă nu ai face părerea în scârbă, pentru că m-am săturat primesc un "scrii superb, îmi place, felicitări", mi-am dedicat timpul criticii tale și nu te pun să citești biblia mai departe (țin să menționez că asta nu are nici o legătură directă cu tine, mai degrabă cu faptul că am primit prea puțin păreri deghizate sub lenea de a citi câteva rânduri). Știu că e mult, că descrierea nu e pentru oricine, dar m-aș bucura dacă ai ține cont de efortul și timpul meu și ți-ai lua câteva ore din viață ca să-mi dai o părere care chiar să mă ajute pe viitor. Și voturi, dar doar dacă vrei și îți place ce ai citit.

        Te rog să citești tot ce am zis la plată (a se efectua în termen de o săptămână).

         Critică realizată de --Yelek.

CriticiWhere stories live. Discover now