Critici

Adevărul din fața ta

       Bună, _asyral_ aici este critica ta. Sper să nu te deranjeze ceea ce voi spune, intenționez să te ajut.

      TITLU: E destul de atrăgător, dar mie nu-mi place, în special pentru că l-am mai întâlnit în multe alte contexte și multe alte forme. Este un titlu destul de des întâlnit la categoria dragoste și nu se numără, din punctul meu de vedere, printre cele mai expresive.

      COPERTA: Chiar nu e preferata mea. E o poză cu un titlu și un autor, nu cuprinde esența cărții tale. Titlul nu e centrat bine, iar autorul putea fi puțin mai mare, din câte știu eu, sunt preferate numele din două cuvinte (ex: Yelek Elevert) pentru că sunt mai estetice pe o copertă.

        Acele buline translucide, mi se pare, nu dau bine și sunt concentrate în partea din dreapta a copertei, în timp ce partea stângă e aproape goală. Coperta în sine este goală, iar poza aleasă nu-mi aduce curiozitate sau vreo dorință să lecturez ceea ce ai scris. Îți sugerez să apelezi la un shop de grafice și să comanzi una mai profesională, care să cuprindă ceea ce vrei să transmiți.

           DESCRIEREA: E cam seacă sinceră să fiu. Însumează destul de bine ceea ce vrei să scrii în carte, dar îi lipsește elementul expresiv, acela care m-ar face să vreau să citesc ceea ce scrii. Te repeți cu dimineață, matinal de dimineață nu sună bine. Și nici încercarea ta de a-i da puțină metaforă nu e prea reușită, faza aceea cu șutul în fund sună rău și pare forțată.

           CONȚINUT: Estetica ta lasă de dorit. În primul rând, îți lipsesc alineate și linii de dialog într-un capitol, dacă nu mai multe. Alineatul de la dialog trebuie să fie egal cu cel de la paragrafe, iar la tine nu este. După semnele de întrebare, exclamație se scrie cu literă mică, întotdeauna.

          Lipsesc virgule și apar acolo unde nu trebuie. Am întâlnit situații în care ai introdus două conjuncții adeversative în aceeași propoziție, foarte apropiate, îți sugerez să nu o mai faci. Conjuncțiile adeversative introduc întotdeauna propoziții principale în frază, cu ele așa apropiate se poate face o confuzie și nici nu sună bine. De asemenea, construcțiile gerunziale cer și ele virgulă, înainte, întotdeauna. Îți lipsesc litere pe la unele cuvinte și apar, din nou, la unele unde nu au ce căuta, de exemplu "datorită mine", e clar unde e greșeala. Folosești "fi" cu doi i și acolo unde nu trebuie, el se scrie așa doar când e ceva cumva: Fii cuminte! Nu mai fii așa!, de obicei în construcțiile imperative.

        Trecând peste acestea, mi se pare că ai o gaură imensă în plot, ori că nu urmează drumul pe care mă așteptam să-l urmeze. Începi frumos, cu visul ei din copilărie, ce s-a întâmplat, cum a ajuns acolo și toate cele. Apoi, brusc, sunt ei drogați într-o vacanță în Mexic. Ceva nu se leagă pentru mine.

         Nu ai element de legătură, prea repede treci de la un cadru la altul, acum erau în mașină, fără vreo altă introducere, se culcă în Mexic, după ce s-au drogat. Stai puțin pe loc și fă tranziția, fă-mă să înțeleg cum au ajuns dintr-un loc în altul, nu pot să treci așa de la un eveniment la altul fără să clarifici. Poți prinde unul mai prost care nu va pricepe ce s-a întâmplat acolo și-l vei confuza, cred că cel mai rău pentru un scriitor e ca cititorii să nu înțeleagă ce zice. Așa că descrie un pic mai mult evenimentele.

          Descrierea ta lipsește aproape cu desăvârșire, balanța între modurile de expunere din cartea ta e foarte dezechilibrată. Dialogul e pe primul loc, replică după replică, atât de multe și fără explicații, încât la un moment dat n-am mai înțeles care o spune pe care. Nu ar strica să explici mai mult, mai ales la capitolul cinci, unde ai introdus foarte multe personaje noi. Eu n-am putut retine toate numele alea, am nevoie să le asociez cu ceva, un chip de preferat, iar tu ai descris prea sumar lumea nouă ca să mi-i pot imagina pe toți.

           Personajele tale sunt aproape robotice. Fac după cum le dictezi, dar nu sunt încărcate de emoții, tocmai pentru că nu le poți descrie doar prin dialog și scurta explicație de după. Îmi place, când citesc o carte de dragoste, pentru că acolo e explozia de sentimente, acolo ar trebui să fie, să dau de un personaj, sau mai multe, în pură complexitate. Fizic, emoțional, psihic și orice mai vrei tu, nu vreau o carcasă goală, participantă la o poveste de dragoste în care personajele nu au identitate decât în conjunctura amoroasă. Nu ajunge să îi dai un secret, asta nu îi aduce individualitate, gânduri și trăiri proprii.

        Am întâlnit multe cărți așa, protagoniștii există doar în centrul poveștii de dragoste. Cititorii au nevoie să lucrezi la ei, să fie unici. Vreau să știu de ce își dorea ea atât de mult să lucreze în televiziune, nu pentru că se uita cu mama ei două ore pe zi la știri, ăsta nu poate fi marele motiv al visului ei. Vreau să știu cum au ajuns ei să locuiască împreună, sunt chestii care se spun la începutul cărții, acolo unde îți poți permite descriere voluminoasă, pentru că primele capitole au caracter informativ, mai târziu, când va fi început deja acțiunea, nu va mai interesa pe nimeni asta.

         După cum am mai spus, personajele secundare sunt descrise mai puțin decât sumar, sunt tipice, de umplutură. Dacă vor avea vreodată vreun rol în carte, cât de mic, descrie-le mai amplu, mai bine, nu-mi trânti că unul e roșcat și unul brunet și să îi lași așa. Mă puteam lipsi de culoarea părului dacă vorbeai mai mult despre chipurile lor, de exemplu: "Byron era un bărbat înalt, nici frumos, dar nici urât, nu mă atrăgea neapărat fizic, nu se compara cu Mikail, dar nu puteam să-i contest frumusețea unică. Avea bărbia ascuțită, acoperită de câteva fire de barbă care îi conturau maxilarul nu prea evident. Ochii, de un verde crud, sălbatic, luceau de euforie când se uita la fata aceea, probabil era ceva chimie între ei, cel puțin așa cred, nu mă pot pronunța. Un zâmbet larg s-a așternut pe fața lui, făcându-l să strălucească în lumina ușor difuză, apoi ne-a întrebat ce dorim să bem".

         Așa vreau să văd un personaj, să mi-l pot imagina în minte. Să nu mai spun că informațiile noastre despre protagoniști sunt mai puține decât știe zâna despre Mikail. Nu știu câți ani are, ce culoare au ochii ei, cât de înalt, scund, gras sau slab e el.

          Nu o să comentez că acum erau cei mai bun prieteni și imediat după aceea împart o noapte fierbinte sub influența drogurile, cred că am spus deja tot ce era de spus despre asta. Apreciez totuși ca nu ai exagerat cu detaliile despre act în sine. De asemenea, nu-mi place începutul, îmi urlă a neprofesionalism, "numele meu este Elena", prea multe cărți încep așa și nu e modul cel mai plăcut. Caută originalitate, măcar la început, pentru că pe mine nu m-a atras nici titlul, nici coperta, nici descrierea și cu atât mai puțin începutul primului capitol.

           În concluzie, ai ceva potențial, dar nu știi ce să faci cu el și te complaci la situații deja întâlnite, care nu mai reprezinta un mister pentru nimeni, cel puțin pentru mine nu o mai face. Sfatul meu e să încerci să fii mai originală.

      Ca plată nu mai am ce să-ți cer, pentru că ai votat deja tot ce era de votat. Trebuie să spun, cu riscul de a părea nesimțită, ca nu mi-a plăcut gestul tău, mi s-a părut că încerci să mă condiționezi ca să-ți fac eu critica, mai ales în condițiile în care îți spusesem deja că s-ar putea să nu ajungă la mine. În fine, îți mulțumesc pentru voturi și follow și sper că nu te-au supărat comentariile mele. 

           Critică realizată de --Yelek.