Critici

Ucenicul Morții

Autor: @A_Little_Healer

       Romanul este, mai presus de toate, filozofie și adevăr, mascate sub forma unei povești. Aduce în prim-plan așa-zisa viață a unui băiat uitat de soartă care descoperă, cu ajutorul imaginarului devenit posibil, puritatea născută din întinare. Totuși, fiind de natură metaforică, mesajul rămâne un mister pentru cititori, acesta luând forme diferite, în funcție de perspectiva fiecăruia.

       În opinia mea de mic scriitor și critic și mai mic, ideea centrală e extrem de puternică, suficient de bine conturată încât să dărâme credințele cele mai bine înrădăcinate și să le înalțe pe cele mai șubrede, după caz. Cu toate acestea, sunt de părere că realizarea artistică mai necesită editare. Din câte am înțeles, îți dorești ca această carte să inspire pe cât mai mulți și, tocmai din această cauză, îți voi da câteva sugestii care sper să îți fie de folos. Menționez că nu am apucat să citesc tot, dar am încercat să îmi creez o idee generală, astfel încât să pot face o critică mai complexă. Îmi cer scuze în caz că am înțeles greșit unele lucruri.

       Am dezvoltat o teorie (mai mult sau mai puțin originală) care mă ajută să caracterizez o operă de artă. Aceasta pornește de la mitica originalitate, definită în mii de feluri, dar care pentru mine echivalează interesul cititorilor pentru lucrarea în discuție. Interesul provine din semnificație, semnificația din ideile ce se formează și trăiesc dincolo de pagini, ideile din emoțiile inspirate cititorilor, iar emoțiile lor din trei, mari componente: catharsisul personajelor, acțiune și decor. Aceste componente pot fi descrise, la rândul lor, prin două coordonate: structura ideilor și realizarea lor artistică.

       Structura ideilor:

       1. Catharsisul personajelor presupune toate schimbările prin care trec acestea, plecând de la punctul inițial până la cel final. De-a lungul celor trei părți, ai jonglat cu aceste etape de nenumărate ori, dar păstrând o logică internă, specifică poveștii tale. Nu am observat neconcordanțe între idei, acestea fiind clare și firești. Acest lucru îți face personajele deosebit de reale. Ritmul schimbărilor e bine ales, alternând scenele de transformare majoră cu cele de contemplare a noului statut spiritual dobândit.

       · Se observă foarte frumos trecerea lui Nathaniel de la copilul numănui cu o înțelegere instinctuală a adevărului, la adultul cu familia lui, îmbucurat de iluzia fericirii. Etapele pe care acesta le parcurge în călătoria lui decurg fluent, dar până în punctul în care e clar că destinul nu este în mâinile lui și îi sunt șterse amintirile. Aceasta e, poate, singura scenă în care aș fi simțit nevoia unei explicații suplimentare. Am înțeles ce s-a întâmplat, dar aș fi vrut să înțeleg mai bine de ce.

       · De asemenea, Shabu este construită superb. Acesta e personajul meu preferat, Moartea însăși care a cunoscut semnificația vieții mai bine decât toți. Sentimentele ei sunt cele care aduc în negru pe alb noțiuni teoretice, făcându-le palpabile. Schimbările Sfârșitului, care îi arată drumul de la înger la neant, sunt coerente și pline de semnificații profunde, gata să fie asimilate de cititori.

       · Voi menționa aici că Buha este absolut adorabilă și că o iubesc. Dar pe lângă drăgălășenia ei, este și ea un personaj la fel de important ca celelalte și am apreciat că i-ai dat o poveste, un scop și un traseu.

       2. Acțiunea se compune din mai multe fire narative. Numărul acestora depinde și de sfârșitul cărții, asupra căruia încă nu te-ai decis. Eu îți sugerez să păstrezi ambele variante, ori drept capitole separate ori într-unul singur, cum dorești. Mi se pare foarte atractivă ideea unui epilog dublu, la extreme opuse, dar în continuare filozofic. Metafora cărții poate fi întărită chiar de posibilitățile diferite ale finalului, care pe mine, cel puțin, m-au pus și mai mult pe gânduri.