Resentimente

Capitolul 49

                   Raluca își dă ochii peste cap, nu o mai afecta niciun cuvânt din partea lui. La un moment dat se întrebase ce caută la aceeași masă cu un neserios ca și el, însă, parcă citindu-i gândurile, se apleacă peste masă și-i șoptește:

                   - Pot să o bag pe Valentina pentru 5 sau chiar mai multi ani la închisoare, drogurile nu sunt singura infracțiune a sa. Și am dovezi clare, ar fi în avantajul amândurora, deci nu am de ce să te mint. 

                    - De ce simt că trebuie să aștept să-mi spui ce vrei la schimb? întrebă Raluca, aplecându-se și ea către el. 

                   - Ai un instinct un bun.

                   - Ce vrei?

                  - Ale, răspunse el scurt.

                                                                        *               *              *

           Capul lui Vlad bubuia și zvâcnea, încât nu-i trecea nici cu pastile. Dar pe lângă pe acele dureri, simțea o durere și mai cumplită în piept - în inimă. Au trecut două zile; două zile în care nu a mai văzut-o pe Raluca, două zile în care a băut continuu, două zile în care s-a abținut să nu mai consume niciun drog. Dar era distrus. Se simțea atât de mic într-o lume atât de mare. Dorințele dintre a o vedea pe Raluca și de a consuma vreo substanță dădeau o bătălie aspră în capul său. Dar îi era teamă de cine avea să câștige, deoarece oricât de mult avea să se simtă că dorința de a fi cu Raluca era mai mare, ceea ce simțea îl dădeau de gol. Voia din clipă în clipă să sară pe telefon și să-i dea mesaj Valentinei. Ceea ce și făcuse deja în a doua zi.

            Își îndreaptă mâna disperat spre telefon. Deja avea cinci apeluri pierdute de la Valentina, probabil avea să vină la el curând. Dar nu asta trebuia să facă, trebuia să reziste, trebuia să se gândească la frumoasa lui Raluca ce ar suferi enorm de mult dacă ar face asta, trebuia să se agațe cu putere de acest sentiment. Dar cu cât trecea mai mult timp, cu atât simțea că nu se mai poate agăța de nimic, ca și cum sfoara din fața lui i se strecura printre degete.

          Dar se întâmplase fix după două ore când Valentina îl sunase și mai mult, până Vlad sparse telefonul, aruncându-l cu toată puterea în perete. Dar la ușă bătuse cineva, inima îi crescuse: dar dacă avea să fie Valentina, avea să fie cel mai greu moment din viața lui. Se ridică de jos și ascunde sticla de alcool după un ghiveci de flori, îndreptându-se spre ușă cu pașii greoi și ochii aproape închiși.

         Deschide ușa, dar nu era Raluca. Vrea să închidă ușa, dar Valentina întinde mâna, iar el nu a mai opus forță. Nu mai avea putere în el, era complet lipsit de vlagă. Ea intră liberă cu același zâmbet tâmp  pe față, părând în același timp îngrijorată de starea lui Vlad.Deoarece nu numai interiorul îi era bucățele, ci și la fizic arăta distrus.

                   - Doamne, arăți oribil! exclamă Valentina, strâmbându-se când îl analiză pe Vlad. Clar ai nevoie de mine.

         Vlad nu se obosea să o asculte, să o privească sau să-i mai spună vreun cuvânt. Își ia din nou sticla de după ghiveciul de flori și se rezemă din nou de perete, lăsându-se să alunece pe podea. Valentina se uită la el atent și se așează lângă Vlad.