AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 33

Ahmed POV

Nici nu mai știu cum să vorbesc cu ea, egal ce zic, egal ce fac, ei nu îi convine, începe să mă calce pe nervi tot mai mult, dar după mă calmez când mă gândesc la ea în ce situație este. Și-a pierdut memoria, nu mai știe nici măcar unde e, nici ce vrea. Mă gândesc că nici pentru ea nu e ușor. Astăzi a trebuit să o internez din nou în spital, mai are câteva operați estetice de făcut, arsura care a avut-o pe față i-a stricat toată frumusețea. Acum am vorbit deja cu medicul să mai schimbe câte ceva la aspectul ei, vreau ca atunci când o să se trezească din anestezie și are să se uite în oglindă să fie complet o altă persoană. Poate așa reușim să o luăm de la capăt complet.

Stau pe holul spitalului și aștept să iasă din operație, mă simt ca un leu în cușcă. Îmi doresc atât de mult ca acest nou început să ne aducă mai aproape, să fim din nou ca la început, să mă iubească așa cum o făcea odată. Poate că o dată cu schimbarea de peisaj poate își va schiba și mentalitatea. Am o vagă speranță ca după anestezie să îi revină memoria, chiar îmi doresc să o am înapoi pe Aishad a mea de mai demult.

Ușa de la sala de operație se deschide și doctorul iese, mă duc și îl întâmpin cu un surâs slab.

-  Cum a fost domnule doctor?

-  Am făcut tot ceea ce ați cerut, a ieșit perfect, acum durează puțin până se recuperează dar o să fie totul bine. Nu trebuie să vă faceți nici o problemă totul a decurs conform planului. Pacienta se află acum în sala de reanimare, dar imediat ce își revine din anestezie va fi adusă pe secție și atunci veți putea să mergeți la ea să o vedeți.

-  Vă mulțumesc domnule doctor.

Doctorul pleacă, iar eu rămân pe gânduri în așteptarea ei. Poate că totuși am luat decizia corectă, de a îi schimba trăsăturile feței, dacă vrea să înceapă o viață nouă cu un nume nou, atnci cred că și o înfățișare nouă ar ajuta-o mult, mai ales dacă vrea să fie lăsată în pace de Jarek.

Când mă gândesc la el mă trec fiori, nu mai vreau să aud de loc de el, dar sunt sigur că nu va ceda așa ușor. Poate doar faptul că a îngropat-o pe Brigite să îl fi calmat și chiar să creadă ca e moartă. Cu siguranță o căuta de atunci, sau poate o caută și eu nu știu încă. Oricum ar fi, după ce îi scoate bandajele și rănile se vindecă nu o va mai recunoaște deloc. Am avut eu grijă de asta.

După mai multe ore petrecute în sala de așteptare, este adusă iubita mea, avea toată fața bandajată, nu puteai distinge nici măcar ochii unde sunt.

-  Iubito, sunt aici cu tine, să nu îți fie frică. Nu îmi răspunde doar se vaită, poate are dureri, îmi zic eu în minte. Te doare ceva? O văd cum dă din cap în semn că nu. Brancardierul o lasă în salon apoi pleacă. Rămânem noi doi singuri în salon.

Mă așez pe un scaun lângă patul ei îi iau mâma într-a mea și o mângâi încet, deodată o simt că adoarme. E așa de liniștitor să fiu lângă ea când doarme, încât mă apucă și pe mine somnul. Zilele astea au fost un stres continu pentru mine, acum sunt aici și e un sentiment înălțător. Îmi pun capul pe mâna ei și adorm și eu la rândul meu.

O simt cum se foieşte în încercarea de a se trezi, ridic capul şi o văd cum îşi mişcă capul energic dintr-o parte în alta.
-  Nu e nimic, nu te speria iubito, ai avut o operație, ai fața toată bandajată, inclusiv ochii. Încerc să o calmez eu.

Se mai calmează, acum nu mai mişcă energic din cap doar stă lungită în pat.

Priveliştea ei aşa nemişcată îmi dă fiori. Sunt conștient că nu poate vorbi încă, dar că stă ca o legumă în pat, nu pot să accept. Vreau să țipe la mine să se certe cu mine, să mă privească profund şi să o văd cum zâmbeşte. Zâmbetul ei nu l-am mai văzut deloc în ultima vreme. Dar ce motive ar avea să zâmbească.
-  Mă duc să chem doctorul, să vedem dacă poate să îți scoată ceva bandaje. Zic eu şi mă ridic de pe scaun. Mai arunc o privire la ea şi o văd cum dă din cap în semn că e de acord.

Ies din salon foarte abătut, nu pot să accept faptul că iubita mea, femeia care înseamnă totul pentru  mine stă acolo pe un pat de spital, incapabilă. Nu pot să accept faptul că Aishad a mea, fata plină de viață, cu atâtea speranțe şi vise, e redusă în halul ăsta. Ce să fac, cum să o ajut. O vreau înapoi aşa cum era când am plecat din fortăreață, o vreau înapoi aşa cum era în ziua în care am văzut-o la sora mea în bucătărie, plină de viață, plină de vise. Cu ochii care radiau numai fericire, inocență.  Mă târăsc pe holul spitalului fără să ştiu încotro mă îndrept. Doamne cât a putut să se schimbe în ultimi ani, ce am făcut? Mi-am bătut joc de un suflet inocent, l-am târât în noroi fără să mă gândesc la consecințe.
Doar eu am fost important în relația asta, niciodată nu m-am gândit la ce simte ea, la ce vrea ea. Cât de egoist am putut fi. Am luat-o aproape cu forța la mine acasă, nu m-am gândit că poate ea nu vrea, i-am oferit tot ce am crezut eu că are nevoie, dar nu m-am gândit niciodată să o întreb. Am reacționat ca un egoist. O voiam doar pentru mine, ce voia ea nu comta în ochii mei.

Acum realizez cât de rău am putut fi cu ea şi cât de mult i-am neglijat părerea.

Ajung într-unfinal în fața cabinetului medicului, bat la uşă şi intru.
-  Bună dimineața domule doctor.
-  Ah..domnule Smitd, chiar cu dumneavoastră voiam să vorbesc.
-  Vă ascult.
-  O să scoatem azi bandajele de la ochii şi gură. Nu va putea încă să vadă clar, are încă ochii inflamații în urma operației, dar va vedea în ceață şi ceea ce e şi mai important e că va putea să se hrănească pe gură, nu va mai fi nevoie să o hrănim artificial.
-  Mulțumesc frumos, tocmai despre asta am venit şi eu să vorbim.
-  O să vină o asistentă şi o să îi scoată bandajele.
-  Vă mulțumesc.

Mă ridic de pe scaun şi mă îndrept spre salonul iubitei mele, îm drumul meu spre salon îmi propun ca de azi înainte să mă schimb.

Îmi propun să țin cont de părerea ei, de acum o să o las pe ea să decidă ce şi cum voia, deşi cred că va fi foarte nervoasă când va vedea cum i-a transformat fața doctori. O altă decizie luată de mine fără să o întreb. Dacă stau să mă gândesc bine, eu am luat todeauna decizi fără să o întreb pe ea. Cât de egoist am fost.

Am să mă schimb, cu gândul ăsta intru în salon şi o văd în aceeași poziție în care am lăsat-o. Mă doare sufletul să mă uit la ea în starea asta, iar toate astea din cauza mea. Din cauza mândriei mele, a egoismului meu.
-  Iubito, imediat vine o asistentă să îți scoată bandajele. Ai să poți să vezi şi ai să poți să mănânci singură.
Nu îmi zice nimic, se rezumă doar la a da din cap în semn că a înțeles.

Hello un nou capitol, sper să vă placă, scuze pentru greşeli.

Care credeți că va fi reacția Aishei când se va vedea cu un alt chip???

Aştept comentariile voastre. Vă pup.