AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 10

Strălucirea pe care am văzut-o în ochii Samirei m-a speriat și mai tare, era un criminal cu sânge rece, te putea ucide cu zâmbetul pe buze, nici nu mi-am imaginat vreodată că această femeie blândă și chiar rușinoasă putea să fie așa un monstru pe dinăuntru.

- Cum ai putut? mă aud strigând și fugind din brațele lui Ahmed.

- Să pot ce???? spune ea foarte senină.

- Nu te-ai gândit nici o clipă că e o ființă, o viață de om, am căzut in genunchi nu mai aveam nici forță să mă mai uit la ea, nu mai aveam nici putere să vorbesc.

- Cum?? Ce??? Doar nu cezi că eu...adică eu am ucis-o?

- Nu eu am facut-o....cine alcineva decât tu.

- Samira să le gatești bine cât timp sunt eu plecată, să nu îi lași să moară de foame. O aud pe scorpie cum vorbește apoi iese pe ușă și pleacă.

Lacrimile mi se usucă instant pe față, ridic privirea și o văd în ușă cum ne făcea cu mâna. Deși nu nutream eu prea multă simpatie pentru ea, de data asta chiar m-am bucurat să o văd vie și nevătămată cum stă în ușă și ne face din mână la toți în semn de la revedere.

Îmi întorc privirea spre prieteni mei, care se uitau la mine uimiți. Deodată după ce ușa sa închis Ahmed pufnește intr-un râs isteric.

- Doar nu ai crezut că Samira a ucis scorpia? spune el printre sughițuri de râs.

- Ba da, chiar asta am crezut, te-am văzut cum ai înclinat capul spre Samira în semn de aprobare, apoi ai venit și m-ai luat așa strâns în brațe, am crezut că i-ai făcut semn să se ducă și să o ucidă.

- Da i-am făcut semn să se ducă la bucătărie și să o ajute la aranjat cumpărăturile.

- Arunci de ce avea Samira acea privire diabolică și satisfăcută când a venit inapoi?

- Pentru că am reușit să o fac să creadă că de fapt sa stricat o cameră de supraveghere si am reușit să îi alung suspiciunile . Spune Samira cu ochii în pământ.

Doamne nu pot să cred ce idei macabre îmi trece prin minte, creierul meu nu lucrează bine sub presiune, îmi dau seama că eu chiar am crezut că Samira e un criminal monstruos, ce idei stupide îmi trec prin cap, de când am devenit eu așa vulnerabilă, de când nu mai îmi pot controla judecata.
- Eu mă duc la culcare, e mult prea mult pentru o seară, sunt prea obosită, deja nu mai gândesc clar. Zic eu şi mă indrept spre scări.
- Mă duc şi eu la culcare, il aud pe Ahmed vorbind în urma mea. Samira tu aduni tot pe aici apoi esti liberă, tu Ali aduni planurile și eşti liber şi tu.

L-am așteptat la capătul scărilor ca să urcăm împreună urma să ne despărțim și fiecare să meargă in camera lui.

- Îmi dai voie să te conduc până la ușa camerei?

- Da.

Ajunși la ușa camerei mele ne-am avântat într-un sărut tandru, m-a prins de talie și ma tras mai aproape de el, adâncind sărutul și mai tare, am închis ochii și m-am lăsat purată de simțuri simțeam o foame imensă de el, simțeam că vreau mai mult că nu aș mai vrea să se termine,că aș vrea să rămân o veșnicie ascunsă în brațele lui. Era dragostea mea din copilărie, era marea mea dragoste, era totul pentru mine. Fără el lumea mea nu mai avea sens, dragostea nu ar mai avea definiție pentru mine. Îl iubeam mai mult ca viața mea.