AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 23

Aishad POV

E din nou dimineață, o altă dimineață rece şi singură, ca de obicei toate. Alarma de la telefon îmi sună de cinci minute încontinuu, nu am forța necesară să o opresc, într-un final se opreşte singură.

De o săptămână de când am început să mă culc cu Jarek în fiecare seară mă vizitează, facem sex, pentru că ceea ce facem noi nu se poate numi dragoste, apoi pleacă la el în dormitor. Niciodată până acum nu a folosit protecție, nu vreau un copil acum şi absolut deloc unul cu el. Bine măcar că a venit Verona cu ideea injecției contraceptive care durează câte o lună, sper doar să nu fi rămas însărcinată înainte de injecție.

Mă ridic cu greu din pat îmi târăsc piciorele după mine şi intru în baie, dau drumul la duş şi apa fierbinte parcă îmi înviorează simțurile amorțite.

Îmi iau halatul de baie pe mine şi cobor să îmi fac o cafea, nici nu ştiu dacă Jarek e acasă.

De când ne-am mutat aici acum trei ani, nu l-am văzut să meargă la servici, dar pleacă dimineața și se întoarce seara, nu l-am întrebat niciodată ce face, cu ce se ocupă, sunt bucuroasă că mă lasă în pace să îmi văd de cariera mea. Sunt ferm convinsă că face el afaceri dubioase, e pur şi simplu în firea lui să facă ilegalități.

Din bucătărie mă izbeşte un miros de cafea şi ouă prăjite, mă îndrept spre locul cu pricina şi constat cu stupoare că Jarek a gătit micul dejun.

- Bună dimineața iubito.
- Bună.
- M-am gândit să găsesc micul dejun și să mâncăm împreună înainte de a pleca fiecare cu treaba lui.
- Mulțumesc, doar atâta pot să zic, mă îndrept spre maşina de cafea şi îmi fac o cafea, aveam nevoie de cofeină ca să pot să stau pe picioare. După ce beau câteva guri din cafeaua aburindă parcă mă reînvigorez.
- Am vorbit aseară cu Antonio şi Vineri va trebui să plec la Berlin la o conferință de presă, apoi va fi o recepție pentru donații.
- Îmi pare rău iubito dar nu te pot însoți.
- De ce? Fac eu pe supărata, deşi ideea îmi surâdea maxim, două zile fără el era pentru mine ca o gură de oxigen pentru mine.
- Am nişte afaceri începute aici şi sfârșitul ăsta de săptămână nu pot să plec niciunde.
- Atunci o să merg fără tine se pare.
- Cât ai să stai acolo?
- O să mă întorc Sâmbăta seara înapoi.
- Dacă reuşesc să mă eliberez mai repede poate o să te urmez şi eu şi o să ne întoarcem Duminică seara, să mai stăm o zi în plus să vizităm oraşul. Ce zici te încântă ideea?
- Da de ce nu. Deşi nu mă încânta deloc.
- Asta doar în cazul în care reuşesc să mă eliberez mai repede, nu promit nimic.
- Bine, vom vedea cum evoluează lucrurile, mă duc să mă îmbrac, trebuie să plec la facultate.

Mă ridic de pe scaun şi mă îndrept spre dormitorul meu, mă îmbrac repede, îmi iau cheile, telefonul şi poşeta, am nevoie mare să ies cât mai repede din casă, prezența lui îmi dă o stare de inconfort.

Am ajuns în sfârșit la facultate, am condus ca o nebună, gândindu-mă doar să pun o distanță cât mai mare între mine şi el. Deseară am să ajung târziu acasă, poate am norocul să adorm înaintea lui ca să nu mai poată să profite de mine și în seara asta.

Mă aşez în bancă şi aştept să intre profesorul la oră. Doamne cu ce am greşit eu în viața mea de m-ai pedepsit cu o aşa soartă, nu reuşesc să mă desprind de dragostea vieții mele, care nici măcar nu ştiu dacă mai trăieşte, sau dacă mă mai iubeşte, iar viața mea actuală e un coșmar lângă un bărbat pe care nu îl iubesc și car îmi provoacă repulsie, în fiecare seară mă simt abuzată, violată chiar.

- Astăzi o să vă prezint un interviu cu directorul de programare de la Microsoft profesor, doctor Bernard Smitd o să vă povestească în acest interviu despre programare, identificarea viruşilor şi carantinizarea lor. Zice profesorul de informatică în timp ce pregătește DVD ca să ne arate intreviul.

De parcă pe mine m-ar interesa ce zice cine ştie ce bezevenc care nu are alceva de lucru decât să ne vorbească nouă, să ne dea sfaturi despre programări şi despre viruşi şi alte cele.

Mă uit absentă pe ecranul mare din fața noastră. Începe interviul iar inima mea începe să bată cu putere, nu..nu e adevărat, nu se poate să fie el, nu..nu..în nici un caz. Cred că mintea mea îmi joacă feste, am început oare să o iau razna şi îl văd peste tot? Ahmed, îmi scapă de pe buze, iar colegul meu de bancă se întoarce spre mine şi se uită ciudat. Dumnezeule nu poate fi el, simt că nu mai am aer, că ceva mă strânge de gât, simt un gol în stomac care urcă tot mai sus până ce nu mai văd şi nu mai aud nimic.
- Domnișoară Eva vă rog să vă reveniți, îl aud pe profesorul de informatică vorbindu-mi. Pot să sun pe cineva să vină să vă ia şi să vă ducă acasă?
- Verona, zic eu cu glas stins şi îi întind telefonul. Îl aud cum se îndepărtează şi vorbeşte la telefon.
- O să vină imediat, vă rog să nu vă mişcați de aici, ați leşinat în timpul prezentări.

Mă uit în jurul meu şi văd că sunt întinsă pe bănci, toți colegi erau în jurul meu şi se alarmau.

- La o parte vreau să o iau acasă, o aud pe Verona care îşi face loc printre colegi mei.
- Ce ai pățit păpuşă?
- Se pare că am leşinat, dar adevăratul motiv pentru care am leşinat nu puteam să îl zic, ăsta rămânea un secret adânc îngropat în sufletul meu.
- Hai să te duc acasă. Mă ajută să cobor de pe bănci dar su t prea amețită să mă pot ține pe piciorele mele, apoi vine Marco un coleg de al meu de clasă şi mă ia în brațe.
- Hai păpuşă te duc eu până la maşină, prinde-mă de gât şi ține-te strâns.

Urmez cu exactitate instrucțiunile date de Marco şi acum mă simt purtată de două brațe puternice exact ca cele lui Ahmed, închid ochii şi mă las purtată de el, îmi reazăm capul de umarului şi îmi imaginez că e Ahmed, că el mă duce în brațe. Ajungem la maşină şi mă aşează pe bancheta din dreapta, îmi pune centura de siguranță şi mă pupă uşor pe frunte.
- Să ai grijă mare de micuța noastră, i se adresează el Veronei.
- O să am, promit, zice ea în timp ce urcă în maşină. Mergem la mine acasă, cred că ştiu de ce ai leșinat, dar mai întâi trebuie să trecempe la farmacie.

Porneşte maşina iar eu adorm instant.
- Am ajuns, îmi zice Verona în timp ce mă zguduie încet. Ce zici poți să mergi până înăuntru?
- Da cum să nu zic eu cu voce somnoroasă. Mă dau jos din maşină şi mă sprijin de portieră să îmi capăt echilibru, apoi cu ajutorul Veronei ajung la ea în sufragerie unde mă aşează pe canapea.
- Vreau să faci ceva pentru mine, o aud că îmi zice.
- Da bine zi ce vrei să fac.
- Uite aici un recipient, îmi arată un recipient transparent pe care îl flutura în mână. Îl iei şi mergi la baie, urinezi în el, vreau să facem un test de sarcină.

Când aud test de sarcină tot părul de pe corp mi se zburleşte.
- Doar..nu...crezi..că se...că eu...nu mai reuşesc să leg nici o frază coerentă. Iau recipientul şi mă duc în baie, după două minute mă întorc şi il înmânez. O văd cum de sigilează un plic din care scoate o bandă de carton pe care o introduce în recipientul cu urină, îl scoate şi îl depune pe un şervețel.
- Acum trebuie să aşteptăm trei minute ca să vedem rezultatul.

Bună din nou, am revenit cu un nou capitol needitat. Sper să vă placă.

Ce credeți e sau nu însărcinată? Aştept părerile voastre.