Capitolul 16

2.4K 178 4
                                    

Jarek POV

Mă trezesc cu o durere de cap incredbilă, toate oasele mă dor, de parcă cineva m-a bătut cu o bâtă toată noaptea. Deschid încet un ochii, apoi pe celălalt, simt cum începe să îmi vuiască urechile, reuşesc într-un final să îmi deschid amândoi ochii, lumina de afară mă deranjează dar nu o iau în seamă, clipesc de câteva ori să îmi limpezesc imaginea, încerc să mă dau jos din pat, dar ceva mă ține de mijloc. Mă uit şi văd lângă mine o claie blondă de păr care se revarsă pe pieptul meu. Cu mâna liberă încerc să dau la o parte părul ca să pot să văd cine e. Cu siguranță nu e Aishad a mea.

Nu reuşesc să îmi aduc aminte nimic din ceea ce sa întâmplat cu o seară înainte. Ultimul lucru de care îmi aduc aminte este că eram în piață de sclavi şi că erau trei femei pe scenă pentru a fii vândute. Una din ele îmi semăna leit cu Aishad, deși era cu fața acoperită acei ochii, cu siguranță erau ochii  ei, dar nu avea cum, ea nu avea cum să ajungă acolo, scutur din cap să îmi alung gândurile. Încerc să mă concentrez şi să îmi amintesc cine e cea din brațele mele şi cum a ajuns ea aici.

Mă uit în jos la ea, arăta ca visul oricărui bărbat cu sânge în venă.  Dar cine dracu era? Încerc încet să o îndepărtez de pe mie, îi dau mâna la o parte de pe mijlocul meu, mă ridic din pat clătinându-mă ma mă îndrept spre baie. Un duş fierbinte cu siguranță îmi va limpezi gândurile.

Intru la duş şi las apa fierbinte să îmi lovească corpul cu picături mărunte. Încerc să îmi reamintesc , dar nu reuşesc să leg două idei împreună.

Renunț la ideea de a mai îmi aminti ceva, poate blonda din patul meu va reuşi să facă lumină în ceața din mintea mea. Îmi înfăşor un prosop în jurul mijlocului şi ies de la duş.

Ea era deja îmbrăcată şi era pe marginea patului cu mâinile în poală şi privirea în pământ.

-  Cum ai ajuns aici în patul meu? Spun eu direct in timp ce îmi uscam părul cu prosopul .

-  Amir a zis să vin şi să îţi ţin de urât, aseară după ce aţi venit de la târg erai foarte nervos, apoi ai început să bei, iar într-un final erai atât de beat şi ai zis că ai nevoie de cineva să îţi ţină de urât, așa am ajuns eu aici.

-  Dar ce sa întâmplat la târg nu şti?

-  Nu ştiu, tot ce ştiu e că toată noaptea m-ai numit Aischad şi mi-ai făcut o sumedenie de declaraţii de dragoste. Chiar aş fii vrut să fiu Aischad şi un bărbat să mă iubească așa de mult cum o iubeşti tu pe ea.

-  Dacă eşti fată cuminte poate că vei găsi. Acum hai du-te ne mai vedem noi, multumesc pentru seara trecută.

Ce dracu sa putut întâmpla acolo la târg de eu am fost așa nervos? Pate daca îl întreb pe Amir o să îmi spună el. Mă îmbrac în grabă şi cobor în sufragerie unde probabil se află răspunsul la întrebările mele.

-  Bună dimineaţa...esti mei bine?

-  Da dar ce sa întâmplat, nu mai îmi aduc aminte nimic.

-  E normal.

-  Cum adică e normal? Spune-mi ce sa întâmplat, sunt în ceaţă totală.

-  Aseară am plecat amândoi la târg, tu ai venit cu mine pentru că eu voiam să mai îmi cumpăr ceva fete in casă. În momentul în care a apărut pe scenă trei femei tu ai început să te alarmezi şi să strigi Aischad dar nici una dintre femei nu te-a auzit, era o gălăgie infernală acolo în piaţă. Apoi totul a escaladat într-un haus total în momentul în care scena şi cortutile de lângă ea au început să se dărâme. Una dintre bârnele de susţinere a scenei a căzut şi te-a lovit în cap, abea am reuşit să te scot de acolo, era așa de multă lume spriată, toţi fugeau dintr-o parte în alta , femeile urlau care mai de care mai tare, era starea de spirit exact ca după un cutremur.

AISHAD ( Finalizată)Where stories live. Discover now