AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 29

Ahmed POV

Mă  uit la bărbatul de lângă mine și nu îmi pot crede ochilor cine e...cu siguranță a venit să mi-o ia pe Aishad. Nu am să îi permit, de mai multe ori s-a jucat cu destinul nostru, de data asta nu am să îl mai las să își bată joc de dragostea noastră. Doamne dar ce a mai înbătrânit, iar începutul de barbă parcă îl face și mai bătrân, se vede că a plâns, cu siguranță i-au arătat cadavrul lui Brigite și i-au spus că e Aishad. Asta e bine, înseamnă că el crede că ea e moartă, poate în felul ăsta ne va lăsa în pace.

De câte ori am fost eu in situația în care e el acum? De câte ori mi-am dorit să mor, să nu mai sufăr atât și toate astea din cauza lui, acum e și rândul lui să sufere ca un câine.

Poate că în adâncul sufletului și el o iubește, dar cu siguranță nu la fel de mult ca mine. Se vede cât de afectat e de moartea ei, se vede că a plâns și e îndurerat, dar acest fapt chiar nu mă interesează. Nu am să îi Permit să ne mai despartă încă o dată.

-  Scuzați-mă dar ne cunoaștem de undeva? Spun eu într-o germană perfectă, deși el mi se adresase în arabă. Deși poate par laș nu aș suporta ideea de a conversa cu el despre iubita noastră, de parcă am putea să o împărți.

-  Nu ești tu Ahmed? Continua el să mă întrebe în arabă.

-  Eu chiar nu înțeleg ce doriți de la mine, răspund eu în germană. Hai iubita lui tata să mergem, zic eu apoi o iau pe Rebecca de mână și m-am îndepărtat de el.

Chiar dacă am înțeles tot ceea ce a vrut de la mine nu îmi permiteam luxul de a vorbi cu el, deși mi-aș fi dorit din tot sufletul să îl iau la bătaie, să îl pocnesc pentru toate nopțile mele nedormite, să îmi revărs asupra lui toată frustrarea ce am adunat-o atâția ani la rând.

Această întâlnire între noi doi eu mi-am imaginat-o altfel, îmi doream să stau de vorbă cu el să îi cer explicați pentru toate suferințele prin care am trecut de ultima dată de când ne-am văzut.

Pot să zic că din acest punct de vedere am fost un egoist, nu voiam să afle că Aisad  încă trăiește, nu voiam să pună prea multe întrebări, nu aveam starea de spirit ca să pot să îi răspund. Oricum de acum înainte ea va fi soția mea, ea va fi Brigite și nimeni nu are voie să știe contrariu.

I-am Promis că de data asta o să o păzesc chiar dacă asta implică să mint pentru ea. De acum e numai a mea și nimeni nu are voie să mai mi-o ia sau să se mai atingă de ea.

Mă indrept spre salonul unde se află iubirea mea, după ce l-am văzut pe Jarek imi este așa de frică să nu fi dispărut, să nu o fi luat. De fiecare dată când am lăsat-o singură sa întâmplat că el a venit și a răpit-o. Mă îndrept cu pași grăbiți spre salon, simt cum inima începe să îmi bată cu putere, deja îmi este frică să nu o mai găsesc atunci când ajung.

Ușa de la lift se deschide și ies glonț pe ea trăgând-o pe cea mică după mine. Ajung la ușa salonului și deschid ușa brusc, o văd  în pat și mă liniștesc, e încă acolo, Dumnezeule dacă nu era nu cred că mai rezistam încă o dată să o pierd.

Mă așez pe marrginea patului și mă uit la ea, e atât de frumoasă, așa liniștită cum doarme nici nu ai zice că a trecut prin atâtea probleme. Nu mă satur să o privesc, așa de liniștită, zici că e un înger căzut pe pământ. Încă nu m-am obișnuit cu ideea că e lângă mine, că încă pot să o ating, să o privesc, Dumnezeule ce mult mi-au lipsit, parcă a trecut o grămadă de ani, parcă totul sa petrecut într-o viață anterioară, o altă lume, o lume paralelă.

O văd cum deschide încet ochii și mă fixează cu privirea, ochii ei de un albastru infinit mă fac să mă pierd, mă intimidează, mă simt ca un elev în prima zi de scoală, această femeie are un efect devastator asupra mea, simt că mă topesc sub privirea ei.

-  Te-ai trezit iubito? Ești bine? Cum te simți?

-  Bună. O aud cum îmi vorbește încet, răgușit. Mi-a fost tare dor de tine.

-  Pstt, nu te forța, avem tot timpul din lume să îmi povestești.

-  Dar vreau să îți spun, a fost un bărbat aici,  zice ea încet, un bărbat înalt bine făcut, mi-a spus iubito, așa cum îmi zici și tu, dar el a zis că a venit să mă ia și să mă ducă acasă.

Simt cum pământul îmi fuge de sub picioare, nu se poate să fi fost el aici și să vrea să o ia acasă, aici e casa ei lângă mine, în brațele mele, am să o iau acasă să o am tot timpul sub ochi mei, chiar de ar fi să plătesc o groază de bani pentru ca ea să fie acasă .

-  Iubito ce părere ai ești de acord să mergem acasă? O să organizez totul pentru ca cineva să vină acasă și să aibă grijă de tine. Vrei?

-  Da, du-mă acasă, nu mai vreau să stau aici, îmi este frică de el, nu știu cine e, poate mă cunoaște, dar eu nu știu cine e, doar că îmi este frică de el.

-  Am să văd cum pot să fac să plecăm chiar in seara asta de aici, Rebecca va fi aici cu tine, nu are de ce să îți fie frică. Eu am să dau câteva telefoane apoi mă întorc.

Ies pe hol și primul pe care il sun e Ali, el sigur mă poate ajuta, nu vreau să plec din spital, nu vreau să o las singură aici, acum cu atât mi mult cu cât știu că și el e aici.

-  Bună frate, am o veste minunată să îți dau.

-  Să nu îmi zici că Aishad ți/a spus că te iubește, zice el ironic.

-  Și dacă îți spun că DA...că e aici cu mine.

-  Nici în o sută de ani nu am să te cred, râde el cu poftă.

-  Ia pe Samira și haide la Rudolstiftung Krankenhaus aici suntem noi.

-  Dacă mă minți te omor cu mâna mea și ști că nu am nici un regret ...

-  Nu omule, nu te mint, veniți la spital, trebuie să stau de vorbă cu tine, vreau să mă ajuți la ceva.

-  Ce anume?

-  Vreau să organizezi o armată de asistente care să aibă grijă de Aishad acasă, vreau să o duc acasă, Jarek e aici, a fost la ea în salon și i-a spus că a venit să o ducă acasă.

-  Omule m-ai băgat în ceață, cum dracu să fie Jarek aici?

-  Vino la spital și vorbim.

-  Venim acum, abea aștept să o văd pe Aishad.

Mă întorc în salon  şi o găsesc pe Aishad întinsă în pat, nu mai are tuburi, acum stă de vorbă cu Rebecca.

-  Cum eşti iubito?  mă aplec şi îi depun un sărut pe frunte. Am vorbit cu Ali şi el cu Samira sunt în drum spre Spital, vin să te viziteze şi ei. Îţi mai aduci aminte de ei?

-  Nu, cine e Ali şi Samira? ziceea iar pe faţa ei se citeşte nedumerirea.

-  Ai să vezi, poate îţi aduci aminte.

Nu a durat mult şi prieteni noştri au apărut, Ali ducea în braţe un buchet imens de flori, iar Samira avea o cutie de ciocolată .

-  Dumnezeule nu îmi vine să cred că eşti tu, zice Samira şi se apleacă şi o sărută pe obraz pe Aishad. Ali a rămas ca trăsnit în pragul uşi.

-  De ce nu intri? îl întreb eu , văzând că nu are de gând să se mişte din tocul uşi.

-  Iubitule...intră te aşteptam de mult, omul ăsta de lângă mine zice că sunt iubita lui, dar eu nu îmi amintesc deloc de el. Ia-mă şi du-mă acasă, nu mai suport spitalul ăsta. O aud pe Aishad cum vorbeşte încet şi se uită în direcția lui Ali. Rămânem toți în stare de şoc.

Bună un nou capitol, scuze nu am avut timp să îl corectez.

Ce părere aveți despre această răsturnare de situație? Vreau cât mai multe păreri.

Am făcut şi o pagină de Facebook unde vă puteți înscrie şi urmări îndeaproape lucrările mele.

https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=10210168492983156&substory_index=48&id=100001702212253