AISHAD ( Finalizată)

Capitolul 31

Aishad POV

Am ajuns la el acasă, are o casă imensă, m-a instalat într-o cameră echipată exact cu tot ceea ce trebuie unui bolnav în starea mea, mi-a explicat că va veni o asistentă să aibe grijă de mine pe parcursul zilei iar noaptea voi fi singură cu el şi Rebecca în casă, mi-a mai spus că voi avea şi un fizioterapeut care mă va ajuta să îmi recuperez mersul.
-  Azi va veni asistenta medicala să se prezinte, mă anunță el aşezându-se pe marginea patului meu. Eu mă prefac că dorm nu am chef să stau de vorbă cu el, de fiecare dată când îl văd îmi aduc aminte de trădarea lui şi atunci inima mea se împietreşte şi mai tare şi am senzația că îmi vine să îl strâng de gât. Cât de multă dragoste am simțit pentru el, atât de multă repulsie simt acum. De parcă nici măcar nu ar fi existat în inima mea.

Mă simt atât de neputincioasă, țintuită în acest pat, nu pot să fac nimic, nu pot să zic nimic, sunt la mila lui deodată, dar îmi propun să mă recuperez cât mai repede ca să îi arăt eu cine e Aishad şi că a făcut o mare greşeală că sa jucat cu sentimentele mele.

Îi simt mâna cum mă mângâie pe frunte şi îmi vine să mă trag la o parte. Odată tânjeam așa de mult după atingerea lui, acum îmi provoacă greață, mă dezgustă tot ce aparține de el, până şi simpla lui prezență îmi provoacă repulsie.
-  Nu înțeleg nimic din ceea ce se petrece în căpuşorul tău asta frumos, dar sunt dispus să lupt chiar şi cu morile de vânt ca să te aduc înapoi la mine, să fim din nou ca la început. Îmi zice el în timp ce îmi mângâie încet fruntea.

Ca la început pe dracu, tu m-ai trădat, m-ai înlocuit imediat cu alta, cum mai putem fi ca la început. Ai un copil dumnezeule , care implică o responsabilitate în plus, iar eu nu sunt dispusă să mi-o asum.

-  Ce ți-a făcut oare Jarek de te-a băgat aşa adânc în ceață.  De ce nu am putut oare să fiu lângă tine să te ajut să treci prin traumele astea.

Să fi lângă mine?!! Hmmm...şi să faci ce? Să îmi arăți cât poți să fi de nesimţit să mă fi traumatizat mai mult decât a făcut-o Jarek? Măcar pe el nu l-am iubit aşa cum te-am iubit pe tine, de la el nu m-a durut aşa tare trădarea şi nici traumele fizice, în schimb de la tine mă doare al dracului de tare, simt că vreau să îmi smulg inima din piept, să o arunc de pereți şi să o calc în picioare, ca să nu mai rămână în ea nici o fărâmă de dragoste pentru tine. Să mi te scot în totalitate din inimă şi minte.
-  Îmi pare aşa de rău că ți-am rănit aşteptările, că ți-am trădat dragostea. Trebuia să fi luptat mai mult pentru tine, nu ar fi trebuit să îi permit lui Jarek să te ia de lângă mine.

Trebuia...să mă fi ținut lângă tine, nu trebuia să mă fi lăsat, se presupune că tu trebuia să mă aperi, să mă iubeşti aşa cum îmi spuneai, în schimb tu m-ai trădat şi asta nu am şi nu vreau să ți-o oert niciodată. Pentru mine tu eşti mort şi nici un paramedic nu mai poate să te mai resusciteze sau să te aducă în inima mea înapoi. Mă doare ca dracu în suflet, e ca şi cum o parte sin mine s-ar fi desprins, ca şi cum sufletul meu ar fi fost împărțit în două, din care o parte a murit.
-  Eu te iubesc aşa de mult încăt tu nici măcar nu poți să îți imaginezi, mă doare aşa de tare faptul că tu nu îți aduci aminte de mine încât îmi vine să urlu ca un nebun pe toate străzile.
Nu îmi aduc aminte pe dracu...îmi amintesc tot, fiecare părticică din corpul tău, fiecare sărut pe care mi l-ai dat, fiecare dată când am făcut dragoste, totul absolut totul mi-a rămas întipărit în minte, de parcă un meşter iscusit a gravat cât se poate de adânc tot în mintea mea de teama de a nu fi uitat vreodată. Nu am uitat absolut nimic, dar nu vreau să îmi aduc aminte, vreau să ştetg totul să încerc să reconstruiesc cebva nou pe locul unde cândva era amintirea ta.

-  Iubito, întoarce-te te rog la mine, viața mea nu are sens dacă nu eşti tu în ea. Nu mai văd rostul zilei de mâine fără tine alături de mine, nu mai am pentru ce trăi.

Pe dracu nu mai ai pentru ce trăi...ai un copil de crescut, un copil care depinde în totalitate de tine pe care nu ai cum să îl părăseşti şi pe care nua ai cum să îl renegi tu dobitoc mare ce eşti.

-  Tu şi Rebecca sunteți tot ce am mai sfânt pe lumea asta, sunteți aerul pe care îl respir, sunteți motivul pentru care încă mai trăiesc.

În sfârșit ți-ai adus aminte că ai un copil, a durat cam mult să realizezi.

-  Când am cunoscut-o pe Brigite, am rămas fascinat de frumusețea ei şi de faptul că..

Nuuu...nu vreau să mai aud de ce şi cum, e deja destul de dureroasă trădarea, nu vreau să aud şi motivul, nu cred că aşi rezista să te aud cum povesteşti despre dragostea ta pentru ea, asta denotă cât de repede ai putut să mă uiți şi să treci mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Trebuie să fac ceva ca să îl întrerup din a îmi confesa cât de mult a iubito pe Brigite.

Deschid ochii şi mă uit direct la el în față, în ochii lui văd doar tristețe, începutul de barbă îmi zice că nu prea s-a îngrijit în ultima vreme. Fața lui era udă de lacrimi.

-  Te-ai trezit iubito? Cum te simți.?
-  Eu sunt bine, dar tu nu prea arăți bine.
-  Arăt aşa cum mă simt, aiurea, pentru că mă simt neputincios, nu pot să fac nimic ca să te ajut să îți aduci aminte de momentele frumoase trăite împreună, de toate acele aventuri pe care le-am trăit împreună. Mă doare enorm că mintea ta refuză să îți redea amintirile cu mine, dragostea pe care o aveai pentru mine. Îmi vine să urlu ca un animal când mă gândesc că nu mai sunt în mintea şi în inima ta.
-  Dar nu ai de ce să te superi aşa de tare, o să îmi revină amintirile cândva probabil.
-  Pentru mine e dureros să văd femeia pe care o iubesc cel mai mult în lume cum stă pe un pat de spital, încercând să îşi recupereze amintirile pe care mintea ei se refuză să i le dea înapoi.
-  Dar eu nu te iubesc pe tine, nici nu ştiu cine eşti, dar îți mulțumesc frumos pentru că ai grijă de mine şi pentru că nu îmi lipseşte nimic, dar dacă te rog ai putea să îl chemi pe iubitul meu, creau să vină aici să stea cu mine, am nevoie de el, de ce a plecat de aici? El nu locuieşte aici? Nu e asta casa lui?

Îl văd cum se transformă la față, lacrimi încep să îi inunde obraji, îşi duce mâinile peste ale mele şi îmi vorbeşte foarte tandru.

-  Tu chiar nu îți mai aduci amimte nimic di dragostea noastră? Ali e un prieten bun de al nostru, împreună cu el şi Samira am scăpat din iadul de fortăreață în care Jarek te ținea prizonieră, ei doi formează o familie, sau căsătorit acum câțiva ani, vor avea un copil. Nu ştiu de ce mintea ta sa concentrat asupra lui dar nu e bine.

-  Cum se poate ca iubitul meu să fie căsătorit şi pe deasupra să mai aibe şi un copil pe drum???!!!!! Nuuu încep să țip să mă agit în pat, el se uită speriat la mine se ridică de pe pat scoate telefonul din buzunar şi vorbeşte agitat. Se întoarce spre mine care acum plângeam în hohote.
-  O să vină iubitul tău imediat, acum te rog să te liniștești.
Surâd pe sub mustăți şi mă premiez singură pentru teatru jucat, se pare că a funcționat.

Bună dragi mei sper din suflet să vă placă şi acest capitol.

Ce părere aveți de transformarea Aischei?

Vă înbrățişez cu drag şi vă mulțumesc din suflet pentru că îmi citiți cartea, sper să fie pe placul vostru.

Nu uitați sa comentați și să votați. Pup cu drag.