Resentimente

Capitolul 3

     ~

    Vlad. Știam că vei interveni. Mai devreme sau mai târziu. El îi retrase mâna iar acesta nervos îi aruncă priviri tăioase.

       — Ce naiba, Vlad?

        — Lasă-le, spune el iar în mintea mea îmi apăru un zâmbet de recunoștință.

      — Ce problemă?

      — Veți vedea, spune el serios.
  
      —  Vorbim pe drum! țipă el.  Duceți-vă la locul nostru, peste o oră vin și eu.

        Fără să mai zică ceva, ei se împrăștie și se fac nevăzuți, după care se evaporă și grămada ce se adunase în jurul meu, cât și al Roxanei. Vlad rămăsese în fața noastră, privindu-ne fără vreo urmă de vreun sentiment pe chip, după care se apropie de mime fără pic de rușine și mă apucă de braț.
        Roxana doar pur și simplu se uita și nu deschise gura. Acesta, strângându-mă de braț în continuare, începe să mă tragă după el.

      — Îți voi da banii, promit, murmur eu dar eram ignorată de acesta până ajusesem într-un loc mai intim și mai retras.

      După un timp de mers cu mașina acestuia, ajungem într-un loc retras de restul lumii. Coboară din mașină, după care o ocolește pe aceasta și-mi deschide și mie portiera ca un cavaler. Nu-mi mai era frică. Mă simțeam în siguranță cu el. Inima îmi bătea puțin când tstăteam față-n față. Totul era ca un vis. Îi analizasem mult mai bine trăsăturile, era mult mai chipeș decât îmi imaginasem. Acum, căci îl aveam în față, îi puteam observa trăsăturile feței contueate perfect, ochii negri ca două măsline mă devorau cu privirea, iar pe chipul meu apare un mic zâmbet senin și simt cum obrajii mei prin o nuanță roșiatică.

     Locul era de fapt în fața unui râu, aproape de intrarea unei păduri dese.