Nu te pune cu criminalul...(+18)

35

-Nu mănânci? Întreaba mama, dar eu nici macar nu ma gândesc la asa ceva. Singurul lucru ce mi se iveste in minte e Chris. De fapt, mai nou, domnul Collins. Cum de s-a ajuns la asta? Pare imposibil. Deși nu-mi doresc absolut deloc, o parte din mine se bucura sa-l revadă. Chiar mi-a lipsit. Indiferent de situația care a provocat-o. Cum as putea sa ma îndrăgostesc de cineva care mi-a făcut mult rau? Oare nu mai gândesc? Cum de nu l-am uitat inca? Speram ca am început sa am din nou o viața normala...
-Nu, mama. Răspund, sec, după aproape o vesnicie.
-Nu inteleg ce ai, scumpo. Ai vrea sa discutam despre ceva? E ceva ce ar trebui sa-mi spui sau... Începe mama, pregătită de o adevarata discuție aprinsa despre pericol si toate cele, dar o opresc :
-Nu am nimic, mama, pur si simplu nu mi-e foame acum. Aceasta imi observa starea proasta de spirit, asa ca pleacă fără a face mare tam-tam din asta, iar eu ramân iar singura cu gândurile mele. Azi nu am mai mers la cursuri. Nici nu as fi putut. Chiar nu m-a lăsat inima sa merg. Sa-l vad acolo...cu toate fetele alea salivand la el. Pff...

...
-Iesim in oraș azi? Întreaba Daria, încercând sa destindă situația.
-Nu ma simt prea bine, nu cred ca...
-Nu inteleg, zau asa. Ce ai pățit? Esti foarte schimbată de câteva zile. Nu-ți place la facultate? Ai ceva probleme sau ce? Întreaba ea, îngrijorată dar si puțin iritată.
-Nu, serios, cred doar ca am răcit sau ceva de genul...
-Deci azi nu iesim in oraș?
-Aaa...nu cred. O lăsam pe alta data, bine?
-Pff, apoi Daria imi inchide, enervată pentru ca știe ca nu i-am spus adevarul. Sincer, după câteva zile bune de lipsit de la facultate, tot nu cred ca e o idee prea buna sa ma întorc acolo. In gura leului. Dar, prin cap mi-au trecut multe. Cum ar fi... Chris nu mi-a mai dat niciun semn pana acum. De parca nu ar avea nimic cu mine. Sau poate chiar nu are. Poate eu l-am luat pe picior greșit. Poate acolo lucrează el, poate doar destinul... Poate... Oh, la naiba, Chris nu e luat niciodată pe picior greșit. Niciodată nu se întâmpla nimic cu el din cauza destinului. Totul e planificat. Totul face parte din jocul lui bizar. Totul e atât de confuz!
...
Ies din casa, neștiind daca ar trebui sau nu sa mai merg la facultatea aia blestemata. As putea sa lucrez anul asta si sa imi dau admiterea anul următor la alta facultate... Dar... Ce naiba? Mi-am dorit de mult timp sa intru aici, nu o sa renunț la asta din cauza lui! Nu pot... Dar nici sa-l vad zilnic si sa il ascult nu pot. Ce-i de făcut? Gândindu-ma la toate astea, o mașina ma claxonează si eu imi dau seama ca eram la câteva secunde depărtare se moarte. Șoferul iasă grăbit din mașina si evident nervos. Sincer, nu trebuie sa fii prea atent sau inteligent sa iti dai seama ca e nervos. Pur si simplu trebuia sa auzi, acea înjuratura, pe care recunosc ca o cam meritam, e greu de uitat. Trag aer in piept, încercând sa cobor cu picioarele pe pământ. Simt o mâna pe umărul meu si câteva cuvinte pe fundal dar din cauza șocului nu pot fi pe deplin atenta. Totuși, atunci cand ridic privirea, șoferul tace. Il privesc atenta, captivată de privirea sa, reciproca. Era un baiat tare frumos acest șofer, concluzionez eu, cand ochii lui albaștri si puțin Tulburați ma privesc. E mai înalt decât mine, cu umeri lati si par blond.
-Am murit? Si tu esti îngerul? Zic eu, inca socata. Iar după expresia lui imi dau seama ca am zis o tâmpenie. Ma cert singura in gând pentru ca sunt atât de înceată la minte si bleaga! Cum am putut sa zic asta cu voce tare?!
-Esti nebuna?! Era sa ma bagi in închisoare, fătucă! Zice el dur, de parca nici nu a auzit ceea ce am zis înainte. Eh, foarte bine.
-Pardon? Eu era cea care murea, daca iti aduci aminte! Zic eu pe cel mai înțepat ton pe care as putea sa-l am. Acesta se încrunta la mine. Si ai grija cui ii spui "fătucă", ok? Continui, enervată de expresia lui aroganta.
-Cum ți-am mai spui, nebuna.
-Ar trebui sa fii mai atent cand conduci, băiete! Zic eu ironica.
-Da, sigur. Daca mai dau peste una ca tine, chiar daca as avea mașina zburătoare tot nu as putea sa o evit, spune el, strambandu-se. E asa frumos! Doamne, păcat ca e un idiot! Era mai bine cand nu deschidea gura...
-Puteai sa claxonezi, lua-te-ar naiba de idiot! Tip eu. Gândul imi era la alte probleme, nu credeam ca exista dobitoci care nu dau voie oamenilor sa traverseze strada!
-Probleme? Vai, nu-mi spune ca ți-ai rupt unghiuță perfecta! Zice el, pe un ton batjocoritor. Imi iasă fum pe nas, dar cand vad ca lui ii iasă pe urechi, ma cam bucur, deși...
-Știi ceva? Sper sa nimerești primul copac cu mașina ta scumpă! Acum, scuza-ma, ma duc sa-mi repar unghiuță! Zic îngâmfată, apoi plec dar nu înainte sa mai aud câteva jigniri din partea lui. "Nebuna"? Pff, ce idiot!