Nu te pune cu criminalul...(+18)

Capitolul 32- Dupa 3 luni

Ma ridic in fund pentru ca am amorțit rău in poziția in care stăteam si ma pregăteam sa aprind televizorul, dar ușa salonului se deschide si pe ea intra...
-Mama! Tata! Exclam eu încântată, mai având puțin si sărind din pat.
-Oh, Doamne! Scumpo! Striga mama, izbucnind in lacrimi. In câteva secunde brațele parinților mei erau in jurul meu si capul imi era acoperit de sărutări .
-Scumpo... Murmura tata, strângându-mă tare in brațe . Ești bine?
-Da,sunt...încep eu, dar mama mă întrerupe :
-Normal ca nu e bine! Draga mea, prin ce ai trecut? Cum ai rezistat? Ce ti-au făcut oamenii aceia? Te-au rănit? Tonul ei era îngrijorat. Foarte îngrijorat. Pe ușă intra doctorul ce m-a consultat cu câteva ore înainte .
-Doamna, stiu ca vreți sa știți ce a-a întâmplat cu fiica dumneavoastră. Cu toții vrem. Curând o sa ajungă si poliția si atunci vom afla tot, însă, pana atunci, nu o întrebați despre asta. E un subiect dificil pentru ea, posibil sa poată sa vorbească doar in compania unui psiholog, zice el, făcând-o pe mama si mai agitata.
Sincer, nu trebuia sa vorbesc cu un psiholog, nici așa traumatizata nu sunt, dar ma bucur ca se mai amâna depunerea poveștii. Nu stiu ce as vrea sa spun si ce nu. Nu stiu daca as vrea sa vorbesc despre Chris. Nu stiu daca as vrea sa depun mărturie împotriva lui. Stiu ca inca il iubesc, însă.

-După 3 luni-

-Anya! Poți fii atenta? Ma întrerupe profesoara de chimie, din Contemplarea mea. Ma uit la ea si murmur un "scuze" dar se pare că nu e de ajuns pentru ea, căci continuă să spună : Știu ca ai trecut prin multe si ca încă nu ești acomodată complet, dar ai face bine sa revii cu picioarele pe pământ si să fii atenta la ceea ce explic! Toate privirile erau pe mine, iar obrajii mei au început sa se înroșească. In minutele următoare soneria se aude, iar eu abia aștept sa ies din clasa de chimie.
Ies pe hol si alte câteva priviri imi sunt aruncate. Cât am lipsit, se pare ca am apărut si la televizor, in ziar si chiar pe câteva afișe prin oraș. "Faima" de genul nu e chiar ceea ce si-ar dori cineva. Deși a trecut destul timp, lumea inca ma compătimește si ma întreaba daca sunt ok, daca am trecut peste. Ceea ce nu ma prea ajuta.

-Ce faci? Ma întreabă Daria, cea mai bună prietenă a mea.
-Destul de rău, răspund . Doamna Matilda inca nu ma place, zic eu chicotind.
-Pe cine place ea?! E o băbuța rea si ciudata, zice Daria si ma face sa râd. Ne așezăm la o masă in cantină si încă mă simt privită . Asta imi aduce aminte de începutul poveștii ce tocmai s-a încheiat. Când Chris ma urmarea... Doamne, deși nu vreau sa recunosc, imi e foarte doar de el! Seara, mereu na întreb daca o sa-o mai vad vreodată, daca o sa între peste mine in casa si o sa ma strângă in brațe si sărute la fel ca in noaptea aia... Daca o sa imi mai spună vreodată ca ma iubește.
-Ce ai de mâncare? Întreaba Daria, trezindu-mă din visare.
-Poți sa iei ce vrei... Spun eu, deja știind ce vrea. Oricum nu mi-e foame. Imi iau sticla de suc si iau o gura, dar simt ca nici măcar sucul meu preferat nu mă mai bucura . Între timp brioșă cu ciocolata si cartofii mei prăjiți se aflau in tava Dariei.
-Ai slăbit cam mult, remarca ea, îndopandu-se.
-Ma gândesc sa ma fac model... Spun eu chicotind, iar ea se strâmba.

Intru in casă si observ ca mama mi-a făcut fursecuri. Ii zâmbesc dulce, apoi refuz politicos spunând ca stiu ca sunt cele mai bune fursecuri, doar ca am mâncat la scoala destul. Urc in camera mea si ma arunc in pat, ostenita. Clasa a 12-a e grea. Mai grea decât examenul de corigenta pe care l-am dat cu o săptămana înainte de începerea școlii. Era programat pentru alta data, Dae având in vedere situația mea, profesoara de mate mi-a permis sa dau corigenta mai târziu. Gândindu-mă la toate astea, sunt luată prin surprindere când bag mâna sub perna si găsesc...