Nu te pune cu criminalul...(+18)

Capitolul 29- Trebuia sa...

-Nu, Chris, nu! Tip eu, impingandu-l. Sau, cel putin, incercand. Acesta imi prinde mainile intr-o singura palma de-a lui, apoi imi saruta mai apasat gatul, urcand in cele din urma spre buzele mele. Ma saruta dur si rece, dar tot simteam o urma de placere simtindu-l apat de aproape de mine. Desi nu il dormeam asa, acum, nu puteam sa-mi opresc sentimentele. 

-Stai cuminte, scorpiuto! Nu va durea. Nu pe mine, cel putin. Te doresc...Si te voi avea. Zice, impingandu-ma in pat si urcandu-se peste mine. Isipune un genunchi intre coapsele mele, desfacandu-le. 

-Chris...lasa-ma...te rog. Spun eu, glasul meu fiind tremurat. 

-Si eu te rog sa incetezi...

-Te urasc! Tip eu, lovindu-l cu pumnul in umar. Acesta se opreste din actiunile lui ce-mi fac stomacul sa tresara, apoi ma priveste, uimit. 

-Ba nu! Mincinoaso, nu ma urasti. Il privesc incruntata, apoi spun, prinzand mai mult curaj.

-Ba sigur c-o fac. Te urasc. Te urasc pentru ca-mi faci asta, te urasc pentru ca ma obligi sa stau aici, te-am urat din prima clipa cand te-am vazut, de prima data cand m-ai atins ! Strig, lasandu-l fara vreo replica.

 Se ridica de pe mine, dar sparge linistea spunand :

-Poate nu am luat o decizie buna pastrandu-te. Poate trebuia sa te omor, atunci cand puteam. Apoi iasa din camera, trantind usa, in asemenea hal, incat ar fi putut s-o darame. Desigur, eu, fire incapatanata si orgolioasa, nu-mi doream ca el sa aiba ultimul cuvant, mai ales ca au fost cateva cuvinte care m-au ranit. Nu-l urasc...si stiu asta. Dar el nu trebuie sa stie ca am zis-o doar din cauza nervilor. Ma ridic din pat sio tulesc pe usa, urmandu-l. Trebuia sa-mi explice ce a fost cu ultima lui propozitie.Trebuia.

Ajung in bucatarie si-l gasesc cotrobaind prin dulapuri. Vrea sa...caute ceva cu care sa ma omoare, mai mult ca sigur. Dar asta nu ma descurajeaza, de fapt, nu ma opreste si nici nu-mi calmeaza nervii intinsi la maxim.

-Iti pare rau ca m-ai pastrat?! Ca nu m-ai ucis?! Tip eu , lovind masa cu pumnii. Acesta nu se intoarce cu fata spre mine si nici nu se opreste din cautat. Raspunde-mi! Ce vrei de la mine?! De ce mai sunt inca in viata? De ce ai spus ca trebuia sa ma omori atunci cand inca mai puteai? Continui eu, la fel de incordata. Acesta se intoarce la mine si striga :

-Pentru ca si daca as vrea nu as mai putea, acum!

-De ce? Tind eu sa ridic si mai tare vocea. Fata lui era intru-totul incordata si venele-i pulsau cu putere din cauza nervilor.

-Pentru ca te iubesc! Nu as putea sa te omor, te iubesc! Zice in cele din urma, calmandu-si, dintr-odata, tonul.

-Chris...incep eu, calmandu-ma si eu, dupa ce l-am auzit. Voiam sa-i spun ca si eu il iubesc, ca-mi pare rau, dar ca nu vreau sa mai traiesc asa, numai ca nu apuc.

-Lasa-ma in pace, scorpio! Nu am nevoie de-o femeie atat de incapatanata ca si tine! Ce spun eu aici, esti doar o copila rasfatata. Imi pare rau ca te-am luat pe tine. Imi pare rau ca esti aici, langa mine. Zice, asezandu-se pe un scaun si punandu-si mainile in cap. Inchid ochii pesntru cateva clipe, iar niste lacrimi isi fac repede aparitia. A amropii de el si ma apesc sa-l imbratisez. Il strang cu putere si incep sa plang in hohote. Acesta ma priveste surprins pentru cateva momente, apoi imi saruta fruntea si-mi spune :

-Te rog...Dar eu il intrerup, cu glasul gatuit :

-Nu, eu vreau sa te rog. sa te rog sa ma ierti. Nu te urasc, stii ca n-o fac. Dar urasc ca ma aflu aici, asta imi dauneaza. Nu vreau sa mai stau aici. Dar si eu te iubesc. Acesta ma ridica in brate si-mi sopteste cateva lucruri la ureche, dar eu nu-s destul de cu capul pe umeri incat sa-l aud, dar il strang in brate  mai tare ca niciodata. 

-Lasa-ma sa fac dragoste cu tine, iubito. Te doresc. Imi spune acesta, iar eu, dupa o ezitare destul de evidenta, il sarut pe buze, acest lucru raspunzandu-i la rugaminte. Iar in cateva momente, simt deja ca sunt in pat, iar hainele imi lipsesc, la fel ca si lui Chris, care-mi saruta fiecare centimetru din corp.