Nu te pune cu criminalul...(+18)

34

Simt o zdruncinare a creierului, inima ca-mi sare din piept si vad negru in fata ochilor. Parca tavanul mi-a căzut in cap. Oare e doar un coșmar? Inca dorm? Ma întreb eu, apoi ma ciupesc subtil de mâna, dar simt durerea si îngrijorarea care ma cuprinde instantaneu. Se pare ca micul meu coșmar din vara, a devenit unul mare.

-Buna ziua! Eu sunt Domnul Collins si imi pare bine sa va întâlnesc. Imi arunca pentru prima data o privire ce pare de foc. O privire încrezătoare, triumfătoare, ofensatoare... Nici nu aveți idee cat de bine imi pare, rânjește el, apoi își îndepărtează privirea. Aud câteva fete chicotind si observ ca unele sunt complet topite. Asta e efectul lui Chris pentru fete? Serios? De fapt, adevarul e ca si mie mi-a captat toata atenția cu mult timp înainte. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, el e profesorul lor! Un mic pitic de pe creier imi spune cu răutate "Mai noi, e si profesorul tău".
Acord atenție unui creion si caietului. Incerc sa ma liniștesc si sa imi pun ordine in gânduri. Dar o tona de întrebări ma lovesc ca un val al marii. De ce e aici? A fost mereu profesor la universitate? S-a trezit singur in acea zi când l-am lovit in cap sau o fi avut nevoie de ajutor...?
Ridic privirea si observ ca nici măcar nu se străduiești sa para ca nu il interesez. Ma privea deja, parca pana in măduva oaselor. Imi zâmbește cu colțul gurii, iar eu simt ca explodez. Partea buna la facultate e ca nu trebuie sa asiști la fiecare curs, asa ca imi strâng lucrurile si pur si simplu ma ridic si plec fără sa ma mai uit înapoi. Fetele erau socate deoarece am părăsit un curs predat de un astfel de profesor, dar totul era îngrozitor pentru mine. Multe resentimente mi-au dat bătaie de cap. Ura, dragoste, dor, tristete... Nu știam cum ar trebui sa reactionez sau ce ar trebui sa fac de acum înainte. Ar trebui sa abandonez facultatea? Iar când m-am întrebat asta, răspunsul a venit automat "având in vedere ca abia ai absolvit liceul si ca asta e singura facultate care te-a acceptat, iar mama ta msi bine ar muri decât sa afle ca te-ai lăsat de școală, cred ca nu". Ce viața complicata! Parca totul e un joc si singurul care știe regulile e Chris. Iar pierzatoarea fiecărei ture sunt eu. Iar pedepsele pe care trebuie sa le îndeplinești la fiecare înfrângere sunt cumplite.
Insa, trecând peste durerea cauzată de același bărbat ce mi s-a prezentat ca "Doamnul Collins", sentimentele de iubire m-au copleșit. Buzele mele parca plâng după ale lui. Corpul meu duce dorul brațelor lui si a căldurii produse de îmbrățișările sale. De ce nu putea sa fie totul mai simplu? De ce nu putea sa sara pe el si sa il sărute? Lăsând la oparte faptul ca el e profesorul ei, mai nou, faptul ca el a "cam" răpit-o, asa puțin, sigur e un motiv întemeiat. Dar faptul ca a făcut-o si cea mai fericita femeie din lume in acea noapte magica, e destul de important. Ce sa fac?