Nu te pune cu criminalul...(+18)

Capitolul 21-Chris

 Nu mai zabovesc mult pe aici, miscandu-ma din loc , cu speranta ca voi gasi o cale de iesire din aceasta casa .Nu mai vreau sa stau aici nici macar o secunda . Nici macar o secunda cu el...

 Cobor scarile ce duc la etaj, astfel ajungand in ceea ce pare a fii livingul . Super, acum trebuie doar sa gasesc usa...Gandesc eu, fiind cu ochii in patru dupa nenorocita aia de usa .  

-Unde dracu esti? murmur eu, trecandu-mi cu mana prin parul incalcit. Casa asta e ca un labirint. Imi calculez urmatoarea miscare, cand se aude zgomotul produs de deschiderea unei usi in forta . inima imi sta in loc pentru cateva momente, dar trec peste momentul de ezitare si decid sa ma ascund. Cumva. 

Ma uit in spatele meu si vad bucataria. Nu gandesc prea mult, dar intru in bucatarie. Nu vreau sa para ca sunt surprinsa...dar bucataria asta e a naibii de mare . E imensa. Utilata cu tot ceea ce ii trebuie . Un bufet, o masa, scaune , dulapuri mari , frigider , aragaz...chiar de toate. Culorile ce predominau era maroul inchis si negrul. Evident. Ma uit in jur, cad aud sunetul unor pasi pe gresie, asa ca incerc sa gandesc sub presiune . 

Bingo ! Ochesc un suport de cutite pe bufet, chiar langa o stcla goala . Sticla sau cutitul ? Incerc eu sa aleg arma , dar imi dau seama ca as putea folosi sticla numai daca as sparge-o, ceea ce ar face prea mult zgomot, devenind un risc prea mare in acel moment. Iau cel mai mare cutit existent in suport, si-l ascund la spate . Trag aer in piept, si pornesc spre usa ce duce in living . Scot doar capul pe usa si observa ca nu e nimeni. Livingul e gol, iar zgomotul facut de pasi inceteaza , casa scufundandu-se in liniste . Se mai auzea, desigur, doar respiratia mea ce a luat-o la fuga . Inima imi batea cu repeziciune, iar creierul meu nu mai gandea . 

Ies din bucatarie , cu pasi mici si nesiguri , dar rasuflu usurata cand vad ca nu e nimeni . Ma intorc cu spatele, gandindu-ma ca poate voi mai gasi ceva folositor in bucatarie, dar nu apuc sa intru in acea incapere, caci sunt prinsa de mana in care am cutitul, iar acesta imi este smuls brutal din palma. 

-Hei ! Strig, enervata. 

-Ce crezi ca faci cu cutitul asta? Te crezi macelar? Ma ia el peste picior, dar eu ma intorc cu fata la el, putand sa-i vad din nou chipul minunat. Chiar era a dracului de frumos. Nu putea sa fie si el...mai urat? Macar sa nu-mi para rau ca-l ciopartesc, daca tot sunt si macelar.

-Mi-ai spus sa plec. Asa ca lasa-ma! Spun, smucindu-mi bratul inca prins in stransoarea mainii sale, dar nu pot sa si scap, caci arunca acel cutit, singura mea arma folositoare, pe jos, departe de noi, acesta scotand un zgomot urat si puternic la contactul cu podeaua.

-Hopa, m-am razgandit ! Spune chicotind. 

-Ba nu, nu te-ai razgandit ! Asta era planul tau de la inceput! M-ai lasat sa cred ca pot pleca, doar ca sa imi tai aripile! Ai vrut doar sa te joci cu mine si mintea mea deja in pioneze din cauza ta ! Strig, iar el ma priveste intr-un mod ciudat, ce pare a fi...amuzament si inca ceva nedescifrabil.

-Istetimea ta a fost un alt lucru ce ma atrage la tine. Spune, facandu-mi cu ochiul.

-Te atrage la mine? Ce tot vrei sa spui ? Intreb strambandu-ma la el.

-Dragostea e oarba, corect? Se pare ca la mine nu a fost...Adica, se pare ca vedea dstul de bine cand te-a ales pe tine, printesa.

-Dragoste? Nici macar nu stiu cine esti sau cum te numesti ! Nu ar putea fi nimic intre noi ! Esti doar un psihopat !

-Chris. Spune el, cu un ton rece si chipul parca de gheata.

-Ce? Intreb eu, incruntandu-ma.

-Asa ma numesc, papusa. Acum, daca ai terminat cu jignirile si ti-au iesit fumurile din cap, spun sa urcam in camera.

-In niciun caz, idiotule! Nu vin nicaieri! Lasa-ma sa plec ! tip eu, agitandu-ma, dar el ma tinea strans , nelasandu-ma sa ma exteriorizez pe cat as fi vrut si as fi putut.

Buna! Scuze de greseli ! :D