bare [h.s.] - tradusă

Hallway Heart-to-Heart

Harry s-a așezat jos, lângă mine, sprijinindu-se de perete.

Mâna încă îmi este împletită

cu a sa, și cred că sunt destul de terminată

pentru a-i rupe strângerea,

deși pe el nu pare să-l deranjeze.

Își ține ochii lipiți de ai mei,

în timp ce îmi dă indicații gentile

să respir încet.

Au durat câteva secunde

să mă calmez complet și

i-am mulțumit mental.

„Spune-mi care e problema.

Dacă te-am făcut să plângi,

chiar nu am vrut să fac asta."

M-a privit

cu simpatie,

dar nu voiam asta de la el.

Nu o meritam.

„Sunt cea mai rea persoană din lume."

Am zis, dar el m-a privit ca și cum aș fi fost un puzzle.

„În regulă, și?" A zâmbit jucăuș 

și mi-am scuturat capul.

„Și am ales un băiat în locul unui prieten," Am oftat, închizându-mi ochii

pentru a evita alt rând de lacrimi,

„pe care l-am găsit ieri

în depresie." Am stabilit răspicat.

„Wow," l-am auzit spunând,

„ești cea mai rea."

Nu m-am uitat la el ca să văd dacă glumește,

doar am luat o inspirație profundă

și am aprobat, fiind de acord cu el.

„Ți-am spus."

Am rămas în liniște pentru un moment

și un nod mi s-a format în gât.

Sunt prea multe chestii care îmi presează

pieptul, dar el nu e persoane potrivită

în fața căreia să mă descarc.

„Îmi lipsește,

și Elijah la fel." Am șoptit.

„El probabil se va întoarce mâine." A zis.

„Nu înțelegi," m-am holbat în jos,

la picioarele care îmi erau suprapuse, „nimeni nu o face."

„Aș face-o dacă mi-ai spune."

Mă gândeam să râd,

lăsând afară un "ha"

patetic, dar nu am făcut-o.

„Nu te cunosc.

Nu mă cunoști." Am refuzat,

întorcându-mi capul spre uzatele

încuietori ruginii care împrejmuiam holurile

cu vopsea albastră.

„Asta nu e chiar așa de adevărat,"

Păruse puțin ofensat,

plasându-și o mâna peste buze 

într-un gest dramatic.

„Ți-am dat răspunsuri

la geometrie acum doi ani!

Cum ai putut uita?"

Mi-am mărit ochii și m-am întors la el,

„Tu ești Ajutorul Buclat?" Mi-am mușcat buza

pentru a-mi abține chicotitul ca o idioată.

„Am crezut că am îndepărtat

porecla asta temătoare,"

Harry s-a încruntat, luându-și 

o șuviță din păr pentru a o studia

de-aproape.

„Ai făcut-o, dar acum arăți ca un hippie, așa că trebuie să-ți găsim altă poreclă,"

Am râs amândoi, în timp ce

m-a ghiontit jucăuș,

râsurile noastre sincronizându-se frumos în spațiul gol.

Dar la fel de curând precum a început, la fel de repede a și murit, lăsând nimic,

doar liniște între noi.

„Am monofobie," am zis printre dinții încleștați.

Niciodată nu am mai spus asta cuiva,

nici măcar lui Ally, în care mă încredeam

mai mult decât în Harry.

„Simt că ai tot făcut asta până acum." M-a tachinat.

„E frica de a fi singur. Doar..." Mi-am scuturat capul,

dar Harry m-a încurajat să-mi continui gândul.

„Chestia e că am nevoie de oameni în jurul meu;

oameni cărora le pasă de mine;

oameni pe care îi plac.

Și chiar acum,

sunt doar cu tine." Am zâmbit trist.

„Destul de corect," a chicotit încet.

Timpul a trecut, în timp ce ne-am holbat la pereții bej 

care ne înconjurau.

„Cred că sunt suficient de calmă încât să mă întorc înăuntru." Am zis, înghițind

tristețea, vinovăția,

și peste toate,

singurătatea.

notă: O să postez câte trei capitole pe zi, pentru că, oficial, a început vacanța