Vieți ascunse

50~

Hector s-a uitat la Zack fără să scoată un cuvânt. Pe fața micuțului se citea ura și disprețul pentru Zack. S-a uitat în ochii lui, explodând-ui tentaculul. S-a uitat la mâna lui stângă, făcându-l să simtă cum toți mușchii sunt încâlciți. Simțea în toată mâna întinderi ale mușchilor.
Hector începu să tremure. Era efectul lui secundar. Era din ce în ce mai slăbit când își folosea puterea prea mult. Nu prea avea rezistență.
S-a uitat în ochii lui. Privirea lui Hector era rece. Era nervos și îngrijorat pentru Oliver. A strâns din pumn, iar câteva organe de-a lui Zack au explodat înăuntru.

— Hector. Ai face bine să te oprești până nu ajungi ca jigodia aia. ~ Zack

— OLIVER NU-I O JIGODIE!! ~ Hector

Imediat după, Hector i-a explodat toate organele lui Zack, acesta căzând imediat.

— HECTOR! Să-l omori așa nu rezolvă nimic din situația lui Oliver. În plus.. Acum e puternic.. O să se regenereze cât de curând... ~ Jayden

Spuse Jayden printre lacrimi. Hector începu să plângă și el. Nu după mult, Zack se ridică în picioare. Își regenerase organele vitale. Însă a fost atât de obosit și slăbit după, încât s-a așezat pe jos, stând. S-a uitat la Oliver, câte era întins cu ochii închiși.

— Am... câștigat..? ~ Zack

— MONSTRULE! ~ Hector
Spuse Hector printre lacrimi.
S-a dus apoi la Oliver, verificând dacă respiră.

— Încă respiră.. ÎNCĂ RESPIRĂ! ~ Hector

— Mai avem o șansă să nu-l pierdem. GODDAMMIT! Dacă ar veni ambulanța aia mai repede! ~ Jayden

După aproximativ două minute doi troli s-au teleportat la cei patru, luându-i întâi pe Oliver și Zack. Mai apoi s-au întors după Hector și Jayden.
Ajunși la spital, Hector a fost dus în sala de așteptare. Jayden și Zack au fost internați imediat. Oliver în schimb, a ajuns la terapie intensivă, băgat în operație imediat.
.
.
Hector pov :
.
.
M-am dus în sala de așteptare. Oliver e într-o stare groaznică. A intrat direct în operație la terapie intensivă.. Mi-e frică.. Dacă nu se mai trezește-
Nu mă puteam opri din plâns.
După câteva ore, o asistentă a venit la mine.

— E BINE!? ~ Hector
Spun ridicându-mă în picioare.

— Calmați-vă, domnule. Pacientul este încă în operație. Am venit să vă informez că ar trebui să plecați acasă. Se pare că operația va dura destul de mult timp.. Este într-o stare groaznică... ~ Ashley

— Nici nu mă gândesc să plec! Nu-l las aici, singur. Rămân și peste noapte dacă e nevoie. Dorm și în picioare! Nu-l părăsesc. Nu acum! ~ Hector

— Mă bucur să văd asemenea situații doar pentru faptul că aici se vede cine ține cu adevărat la cine. Dar cu toate astea, trebuie să vă rog să părăsiți spitalul. ~ Ashley

— Nu! Vă rog! Lăsați-mă să stau! Vă implor! Fac orice!! ~ Hector

— Bine.. Voi vorbi cu doctorul să văd ce putem face. ~ Ashley

— Mulțumesc mult!! ~ Hector

Asistenta a plecat, revenind după aproximativ 10 minute.

— Am vorbit cu doctorul. A spus că nu este nicio problemă, atât timp cât stați în camera în care pacientul va sta. Este un fotoliu și o măsuță înăuntru, pentru vizitatori. Dar cum păreți să fiți singurul care a venit, puteți sta acolo. Iar dacă se întâmplă ceva, vă rugăm să ne anunțați imediat. ~ Ashley

— MULȚUMESC! Vă mulțumesc enorm de mult! ~ Hector

— Veniți cu mine. Vă conduc la camera pacientului. Când vom finaliza operația, îl vom aduce înăuntru. ~ Ashley

Asistenta m-a dus la cameră. M-am așezat pe fotoliu și am așteptat.
Și am așteptat.
Și am așteptat..
Și am așteptat...
Nu știu cât timp trecuse. Destul de mult, oricum. Se făcuse dimineață. Într-un final, doctorii l-au adus în cameră.
Obosit deoarece nu dormisem, m-am ridicat în capul oaselor, privindu-l pe Oliver.

Doctorul l-a cuplat la niște aparate, apoi s-a uitat la mine.

— De când ești aici, tinere..? ~ Brian

— De când a intrat în operație. ~ Hector

— Of.. Săracul de tine. Trebuie să fii obosit.. Au trecut în jur de 12 ore. Ai dormit măcar? ~ Brian

— Nu.. L-am așteptat pe Oliver cu sufletul la gură. Deci.. va fi bine? ~ Hector

— Îmi pare rău pentru ce urmează să spun. A intrat în comă.. Nu știm dacă mai are șanse să se trezească.. ~ Brian

— Nu... Spuneți-mi că glumiți! VĂ ROG!! ~ Hector

— Îmi pare rău... Acum vă rog, odihniți-vă.. Vă aduc o pătură subțire..? ~ Brian

Nu am mai spus nimic. Nu mai puteam. Rămăsesem în stare de șoc. Să nu se mai trezească..? Dar... E Oliver... Trebuie să se trezească.
Doctorul plecase din cameră. M-am așezat pe fotoliu, adormind involuntar.
.
.
.
.
.
Trecuseră două zile și Oliver era încă în comă. Stăteam pe fotoliu, uitându-mă la el.

— Te rog trezește-te.. ~ Hector
I-am șoptit.

Liniștea a cuprins mai apoi camera. Singurele sunete care se auzeau erau bipăiturile aparatelor.
După câteva minute, un doctor a intrat fugind în cameră.

— Domnule, vă rog să ieșiți de aici imediat. Avem o urgență. ~ Brian

Nu am mai spus nimic, ieșind rapid. În sala de așteptare din nou..

Trecuseră nici mai mult nici mai puțin de 15 minute. Doctorul a venit la mine. S-a uitat la mine. Nu exprima nici măcar o singură emoție

— Doctore..? Ce s-a întâmplat? Oliver.. Oliver e bine? S-a trezit din comă?? ~ Hector

Și cu toate astea, undeva în adâncul meu știu că Oliver s-a trezit din comă. O simt. Cumva, știu că trăiește și că mă va lua în brațe.
M-am uitat la doctor care a spus :

— Tinere...
.
.

Va urma...

.
.