Vieți ascunse

33~

— Ce vreau să spun, este...

În acel moment bag în pieptul lui două tentacule. Unul prin față, altul prin spate.

—...este că ți-ai lăsat garda jos. ~ Oliver
Îmi termin eu propoziția.

Mă uit în jur. Cei patru șefi erau morți. Cât de ușor. Chiar că lupt bine când sunt nervos. Vedeam sânge peste tot. Începusem să râd. Râsul acela malefic își făcuse apariția.
Criminalii începuseră să aplaude zgomotos. Eram plin de sânge, stând în mijlocul a patru șefi morți, râzând malefic. Dacă nici acum nu-l simțiți pe Silver, degeaba.

— C-ca și anul trecut... Cel d-din umbră învinge. ~ Noah

Mă opresc din râs. Merg lângă Noah și îi iau microfonul.

— Îi vedeți? ~ Oliver
Spun arătând spre șefii morți.

Ceilalți au aprobat.

— Dacă nu vreți să ajungeți ca ei, nu vă puneți rău cu mine. ~Oliver
Spun mai apoi zâmbind.

Ridic mâna stângă.
Ceilalți se sperie imediat.

— Stați calmi, vreau doar să-i reînviu. ~ Oliver

Ce reputație bună am. Se sperie doar când ridic mâna.

Îi tratez pe șefii morți de răni și îi readuc la viață.
Încă o dată, Cel din umbră câștigă. A fost destul de ușor. Oare dacă cel negru mai era aici, ar fi fost mai greu? Chiar sunt curios.
.
.
💬SkipTime💬
.
.
Întrunirea se apropie de final. Am decis ca de data asta, taberele noastre să facă pace. Urmează să semnăm toți pentru pace. Ultimul care semnează sunt eu. Semnătura mea e un fel de aprobare a păcii. Iau pixul și mâzgălesc hârtia.

— Tratatul e semnat. De acum încolo, va fi pace între noi. Dar nu uitați. Daca vreunul dintre noi nu respectă toate cele menționate pe tratat, declarăm război. ~ Oliver

Toată lumea a aprobat dând din cap.
.
.
🕘SkipTime🕗
.
.
Mă chinui să-l găsesc pe Hector. Din nou. Sunt foarte stresat în ultima perioadă. Stresat am fost și în luptă. Mă gândesc non-stop la Hector și la starea lui. Dacă nu e bine? Dacă a fost rănit? Dacă a fost violat? Dacă a fost supus la sclavie? Dacă a fost torturat?? Încep să mă enervez și să-mi fac griji din ce în ce mai mult.
Au trecut nouă luni. Nouă luni de când Hector lipsește, iar eu nu-l pot găsi. Îmi vine să țip de nervi sau să lovesc ceva. DE NOUĂ LUNI NU-L POT GĂSI!
Mă ridic în picioare și încep să mă învârt prin cameră, în speranța de a mă calma. Mă uit pe perete și văd o poză cu noi.
Mă apropii de fotografie și mă uit mai în detaliu. Cât de fericit e. Iar acum e prins de niște dubioși. Și eu nu-s în stare să-l găsesc.

— F*CK IT! ~Oliver

Țip, dând puternic cu pumnul în perete. Super. Am crăpat și peretele. Bravo Oliver.
Mă întorc la birou. Caut niște hârti, dar nu le găsesc.

Să le fi uitat jos? Mă duc să verific.

Mă ridic și ies din cameră. Merg către scări însă Anto iese din cameră spunându-mi numele.
Mă întorc și mă uit la el.

— Ce mai vrei și tu? ~ Oliver

— Eram curios dacă ești bine. Te-am auzit țipând, apoi o lovitură puternică. ~ Anto

— Nu te privește de ce am țipat. Du-te înapoi în cameră până nu țipi tu. ~ Oliver

— Și dacă vreau să țip? ~ Anto

— Oh serios? Vrei să țipi? ~ Oliver

— Poate~   ~ Anto

Merg ușor lângă el. Mă uit în ochii lui. Stă fără să facă nimic preț de câteva secunde. Imediat îi dau un pumn. Îi iau capul în mâini și îl lovesc cu genunchiul în față.  Se dezechilibrează puțin. Îl iau de gat și îl ridic.

— Încă vrei să țipi?! ~ Oliver

— O-Oliver- N-nu-  ~ Anto

Îl trântesc pe jos și mă uit la el.

— Așa ziceam și eu. ~ Oliver

Spun plecând jos pentru hârtiile mele. Ajung în sufragerie. Mă uit puțin prin cameră. Îmi iau hârtiile de pe masă și plec înapoi în dormitor. Întru și mă pun înapoi la birou. Continui căutările.
Am sunat la organizație din nou, ca să întreb dacă au găsit vreo rută, măcar un indiciu. Tot ce se știe este locul, data și ora dispariției.
În ziua în care Antonio a venit disperat acasă. S-a întâmplat în spatele unui bloc. Am fost să investighez zona. Nimic. Cât de bine să te ascunzi?! Cât de puternici sunt oamenii ăștia?! Cine să fie atât de puternic încât să-și ascundă urmele atât de bine? Cine, înafară de mine?!
Îmi las capul pe spate și-mi închid ochii. Oftez.
Câteva secunde mai târziu aud...
.
.

Va urma~

.
.