Vieți ascunse

20~

În clipa următoare Oliver apare lângă noi. Analizează puțin situația apoi se încruntă.

- Zack? ~ Oliver

- ... E-eu.. U-uh. N-n-nu, adi...că... ~ Zack

Oliver merge ușor spre Zack. Îl apucă de păr și îi dă capul puțin mai în spate.

- Sper că știi ce te așteaptă. ~ Oliver

- N-nu, eu... Hector! Îmi pare rău! Nu voiam să te plesnesc! Am acționat la nervi. Te implor, iartă-mă! ~ Zack

Pe fața lui Oliver apare un zâmbet malefic.

- Oh, Zack. Acum nu mai depinde de el. Ți-am promis-o de data trecută. ~ Oliver

Începe să râdă, apoi continuă

- E timpul să țipi. ~ Oliver

Spune dispărând cu Zack.

Mă uit la Anto. Mă trage într-o îmbrățișare puternică.

- Anto eu... îmi pare rău... ~ Hector

Se uita la mine. Simțeam asta. Mă uit și eu la el.

- E-n regulă. N-a fost vina ta. Vina a fost a lui Zack. ~ Anto

Zâmbesc și îl strâng în brațe. Nu e ca și cum capul meu îi ajunge sub bust dar e ok. Se uită la mine, mai apoi spune :

- Asta înseamnă... că putem fi iar împreună? ~ Anto

Stau să mă gândesc preț de câteva secunde. Eram nedumerit, dar sigur pe mine în același timp. Îmi ridic privirea către Anto spunând :

- Anto. Știi foarte bine cât te-am iubit. Încă o fac, într-un fel. Cu toate astea, îl iubesc și pe Zack enorm. Altfel nu mă căsătoream cu el. O parte din mine totuși, încă te vrea. Așa că dă-mi timp de gândire... Sau cel puțin, lasă-mă sa trec peste. Te rog.. ~ Hector

- Bine. O să te aștept. Aș face orice pentru tine.. ~ Anto

Dintr-o dată inima începe să-mi bată din ce în ce mai accentuat. E prima oară când aud asta în ultimele luni. Zack nu mi-a zis-o niciodată. Oare chiar l-am iubit cu adevărat, sau m-am mințit singur în tot acest timp? Oare chiar îl iubesc pe Anto? Nu mai știu ce să cred.
În timp ce mă gândeam la tot, aud un țipăt.
Zack-
Oliver a început.
Zack începea să țipe din ce în ce mai tare. Știu că majoritatea lucrurilor pe care le-a făcut au fost greșite. L-a sfidat pe Oliver de prea multe ori ca să mai accepte. Dar totuși nu vreau să moară. La cum îl știu pe Oliver, o să-l tortureze cu adevărat. Nu vreți să știți ce e aia tortură adevărată din partea lui Oliver. N-am trăit-o pe pielea mea, dar am văzut-o cu propri-i ochi. Când ai întrecut limita, Oliver nu mai iartă. Cu toate că pare nervos acționează cu cap și știe exact ce face. Mereu a fost așa. Mereu a gândit înainte de a acționa. Nu și-a ascultat instinctul sau conștiința înainte de a gândi. Cu toate că a fost băgat în sute de mii de situații critice, a găsit o soluție pentru toate.

Hector roșește puțin fără să-și dea seama. Poate că defapt nu era vorba de Anto sau Zack, ci de altcineva. Nu-și putea da seama de nimic în acel moment. Se gândea la prea multe lucruri deodată. Mintea lui era o harababură dezordonată plină de fel și fel de gânduri.

Mă uit la Anto iar.

- Mă duc în cameră. Vreau să stau în pat să mă gândesc la tot. Cel puțin pentru moment. ~ Hector

- E-neregulă. Mergi liniștit. ~ Anto

Spune apoi se apleacă pupându-mă pe cap.
Plec în cameră și mă trântesc în pat.
Trebuie să mă gândesc serios la tot. Nu pot alege între Anto și Zack. Ce să fac? Sunt prea indecis. Parcă... Nu iubesc persoana potrivită...
.
.
✨SkipTime✨
🩸Oliver pov:🩸
.
.
Sunt plin de sânge. Sângele lui Zack, mai exact. Cât a durat? Trei ore? Mă uit la ceas. Să fiu exact, trei ore și șapte minute.
Mă uit la el. E într-o stare deplorabilă. De data asta nu-l mai vindec. Va fi nevoit să se refacă singur. O sa-i ia ceva timp. Aș fi nebun să zic ani, dar un an și ceva tot îi trebuie.

- Zack. Uite-te puțin la mine. ~ Oliver

Foarte greu, Zack își întoarce capul către mine. Avea fața vânătă și plină de răni adânci.
Fac un pahar să apară la mine în mână. Mă aropii de el. Îi ridic brațul stâng și pun paharul dedesubt. Încep să-i storc mâna pentru a umple paharul. Când începe să țipe iar, zâmbetul malefic își face apariția pe fața mea. Umplu paharul și mă ridic. Mă uit la Zack.

- Noroc! ~ Oliver

Spun ridicând paharul, mai apoi ducându-l la gură. Beau sângele din el de parcă ar fi apă. Cât de revigorant.
Îl fac pe Zack să plutească ca să-mi pot curăța camera de sânge. După ce termin îl las pe Zack în fața ușii pe hol și, plec să mă schimb.
Ajung în cameră și-l văd pe Noah. Își mărește ochii când mă vede.

- Stai calm nu-s rănit. ~ Oliver
Când aude acest lucru se calmează puțin.
Îmi continui proporția, totuși.

- Doar l-am torturat pe Zack. ~ Oliver

Când aude acest lucru expresia de pe fața lui devine una furioasă.
Stai, ce? S-a enervat? Hopa~

- AI FĂCUT CE?! ~ Noah

Mă uit la el dubios, cu o față curioasă și nedumerită.

- L-am torturat pe Zack? ~ Oliver

Spun cu aceeași față. Nu înțeleg de ce e nervos. Să mă fi înșelat cu Zack? Ce-i drept nu l-am urmărit să știu exact ce face. L-am lăsat pentru că mi-am pus încrederea în el.
Oh Noah, nu mă fă să-mi schimb părerea despre tot. N-o să se termine bine.

Se uită la mine nervos.

- ZI-MI ȘI MIE DE CE AI FĂCUT AȘA CEVA!? ~ Noah

- În primul rând, de ce te-ar interesa ce și de ce fac. În al doilea rând, de ce ești nervos? În al treilea rând, de ce îți pasă așa mult de Zack?? ~ Oliver

- Unu, pentru că sunt iubitul tău și avem doi copii împreună. Doi, pentru că nu mi-ai zis nimic. TREI, PENTRU CĂ AM CREZUT CĂ TU ȚIPI! MI-AM FĂCUT GRIJI! ~ Noah

Mă uit la el. Minți. La ultima parte nu ai fost sincer. Mă apropii de el. Se dă ușor în spate, eu mergând după el. Cu un ton foarte calm spun :

- Noah. Îmi ascunzi ceva? ~ Oliver

Nu spune nimic. Expresia nervoasă de pe fața lui devine una de ezitare. E clar că-mi ascunde ceva.

- U-um.. Nu. ~ Noah

- Atunci de ce eziți? ~ Oliver

- Fără motiv...? ~ Noah

- Atunci n-ar fi nici o problemă dacă m-aș uita prin amintirile tale, nu? ~ Oliver

În clipa aceea dă să fugă, dar îl prind de braț. Îi pun mâna pe cap și încep sa-i răscolesc prin cele mai apropiate amintiri cu Zack.
Continui să mă uit până văd...

.
.
.
Va urma~