Vieți ascunse

25~

Persoana asta nu există. Doar dacă...o pot readuce la viață.

Toată lumea știe vârsta celui din umbră. Peste 2000 de ani. Evident, ca orice alt om puternic, nu m-am născut învățat. Am avut un sensei. El m-a învățat să-mi controlez emoțiile, puterea și gândurile. M-a învățat cum să gândesc și cum să lupt. M-a învățat cum să-mi stăpânesc și să-mi cresc puterea. Datorită lui ajunsesem la jumătate din ce sunt acum. Din păcate, a murit într-o luptă grea. Invazia. A rămas în istorie. Nimeni, nici până în ziua de azi nu știe ce a fost. Un lucru e cert. Experimentele eșuate care apăruseră de nicăieri aveau cea mai puternică armă. Lichidul negru. Ucidea pe oricine era atins de acest lichid. Sensei a avut ghinionul de a fi împroșcat cu acea substanță mortală în luptă. Evident, am luptat cu el. Fusesem atins de lichid. Eram împăcat cu ideea că voi muri. Totuși, ceva s-a întâmplat. Corpul meu părea să fie imun la acel lichid. Atunci am realizat. Eu eram alesul. Cel de care sensei îmi povestise.
Alesul era singura persoană imună la lichid, imună la vrăjile celorlalți, imună la tot. Alesul avea o putere extraordinar de mare. În lume, au existat și vor exista doar doi și aceeași aleși. Morți, vii, născuți sau nu. Un lucru știu. Eu sunt unul dintre cei doi. N-am aflat niciodată cine este al doilea. Nu știu nici măcar dacă e mort, trăiește, sau dacă nici nu s-a născut.
Un lucru știu. Că sensei murise în invazie..
Eram devastat. Voiam răzbunare. Îl voiam pe sensei înapoi. Mi-a fost ca un tată. Ai mei murise într-un accident. El mă găsise, mă crescuse și antrenase. După moartea lui am decis să mă răzbun. Am jurat că voi găsi nemernicii din invazie și că-i voi ucide cu mâna mea. Așa că am început să mă antrenez de unul singur. Mi-am perfecționat informațiile pe care le aveam, le-am crescut la nivel înalt. Am acumulat informații noi și am ajuns prea puternic pentru ce era atunci. Am început să omor oameni nevinovați pentru răzbunare. A început să-mi placă. În felul ăsta, am intrat în istorie ca cel din umbră. Cel care torturează din plăcere cu un zâmbet maniac pe față. Apoi, am creeat criminalii din umbră. Cei mai noi din ultimii 700 de ani. I-am crescut și antrenat. Am încercat să creez lichidul negru. De 500 de ani încoace mă chinui. Și sunt mai aproape cu fiecare zi. Nu știu cât de departe se află, dar sunt mai aproape pe zi ce trece.
Acum, trebuie să-l aduc la viață pe sensei din nou. Va fi greu, chiar și pentru mine. Dar jur că voi reuși, fie că-mi ia 10 minute, fie că-mi ia 10 ani.

Ies din cameră și merg direct către laboratorul meu. Intru și-mi încep munca.
.
.
Hector pov :
.
.
Ies din cameră și-l văd pe Oliver cum se îndreaptă către laborator. Ce mers hotărât are. Nu știu ce are de gând dar sper ca el să fie în regulă.
.
.
🕐SkipTime🕐
.
.
A trecut prea mult timp de când Oliver e în laborator. Stă acolo de la prânz, de pe la 11. E deja 4 dimineața. Dacă i s-a întâmplat ceva?
Ies din cameră și merg într-a lui să verific totuși dacă e acolo. Nimic. Înseamnă că n-a ieșit de acolo încă. Fug către laborator. Bat la ușă insistent. Nu aud nimic. Deja îmi fac griji.
Încerc să deschid ușa dar nimic. De ce-s așa de mic?! F*CK!
Am nevoie de cineva mare. Zack! A stai, ăla abia respiră. ANTO!
Fug la camera lui Anto și încep să bat tare în ușă.

— ANTO! ANTO TREZEȘTE-TE! AM NEVOIE DE AJUTOR! ~ Hector

După ceva timp Anto deschide ușa. Jumătate adormit și ciufulit, se uită la mine.

— Hector. E 4 dimineața. De ce bați în ușă ca disperatul? ~ Anto

Spuse cu o voce adormită.

— Am nevoie de ajutor! Oliver stă în laborator de la prânz! Nu pot să deschis ușa, sunt prea mic efectiv. TE ROG AJUTĂ-MĂ SĂ-L SCOT DE ACOLO! ~ Hector

La auzul acestor cuvinte Anto se trezește instant. Wow. Nu credeam că-i pasă de Oliver. Îl duc pe Anto la laborator. Cu greu, reușește să spargă ușa. Intru înăuntru. Mă uit puțin prin jur, apoi văd. Îmi picase fața când am văzut. Era...
.
.

Va urma~

.
.