Vieți ascunse

40~

— Cum te cheamă, tinere? ~ Oliver

— Michael. Lourence Michael. ~ Michael

— Aha... Cu ce ocazie vrei să rămână fata mea la tine? ~ Oliver

— Păi, mâine este ziua mea și, voiam s-o sărbătoresc cu fata de care sunt extrem de îndrăgostit. ~ Michael

— Aww. ~ Celinne

— Extrem, zici? ~ Oliver

— Da. O iubesc enorm. ~ Michael

Hai să vedem de ce e în stare puștiul.
Am făcut un pistol să apară și i l-am dat.

— Împușcă-mă dacă ți la ea pe cât de mult susții. ~ Oliver

— Dar, domnule.. ~ Michael

Ha. N-are curaj.
Există două variante plauzibile. Ori îi este rușine să facă așa ceva, fiind tatăl lui Celinne. Sau, știe cine sunt, el fiind criminal.
Trebuie să testez probabilitatea de a fi criminal.

Am luat pistolul și l-am transformat într-o seringă cu lichid negru. I-am dat-o.
Când a atins-o și-a mărit ochii puțin, fără ca cineva să observe. Evident, eu am văzut. Inima a început să-i bată accelerat.

— Știi ce-i chestia asta? ~ Oliver

— Petrol, nu? ~ Michael

— Deci nu știi. ~ Oliver

Deci știi. Ceva nu-mi place la individul ăsta. N-ai de unde să nu știi, din moment ce inima a început să-ți bată accelerat, de frică.

— Joci din întâmplare volei? ~ Oliver

— Ah.. Asta. Da. Sunt căpitanul echipei de volei masculin din liceu. ~ Michael

— Ahaaaaa! Deci de aia erai așa speriat să mă împuști. Știi că atac tare. Înțeleg acum. ~ Oliver

— Ah.. Da.. Îmi este frică de dumneavoastră. Toți adversarii cu care ați jucat au rămas cu traume. ~ Michael

Ce mai mincinos. Normal că știe că sunt cel din umbră. Altfel nu se speria așa de lichidul negru. Dar totuși.. De unde știi-?
Ahhh. Cât vreau să o iau pe Celinne acasă. Dar i-am promis-

— Bine atunci. Vă las să vă distrați. Apropo, La Mulți Ani... ~ Oliver

— Ă.. Michael. ~ Michael

— Care ziceai că e numele tău întreg? ~ Oliver

— Ăm.. Laurence Michael. ~ Michael

Știam de la început că minți. Întâi mi-ai spus că te cheamă Lourence, iar acum Laurence.

— Așa.. Michael.. Bun. Să vă distrați! ~ Oliver

Mă ridic de pe canapea și dau să plec.

— Ah. Era să uit. ~ Oliver

Am scos din buzunar cutiuța cu prezervative și i-am dat-o lui Michael.

— Dacă vine și-mi spune "2. Puf puf. 3", ești ca și mort. ~ Oliver

Spun și bag un zâmbet forțat și puțin terifiant.
Mai apoi o iau pe Celinne în brațe și plec către casă.

Trebuie să aflu neapărat ce-i cu tipul ăsta.
.
.
.
.
.
E dimineață. Celinne a dormit la tipul ăla dubios.
Ce e și mai dubios în schimb, este faptul că nu reușesc să găsesc mai nimic despre el.
Celinne spunea că i-a cunoscut părinții. Cred că o voi suna s-o întreb. Orice detaliu ajută.
Am luat telefonul și am sunat-o pe Celinne. Nu răspunde. Dubios. E ora 11:21. În mod normal se trezește la 8, iar dacă lenevește, maxim la 10. Ceva nu-i bine.
Mă duc peste ei.

M-am urcat în mașină și am început să conduc până la individ.
Am oprit mașina și am mers direct în fața casei. Am spart ușa fără să mai stau pe gânduri.
Michael era în sufragerie, pe canapea.

— Unde e? ~ Oliver

— Ă.. Ușa mea.. Casa.. Ce nai- ~ Michael

— UNDE E CELINNE?! ~ Oliver

— NU ȚIPA LA MINE! ~ Michael

Aha. Ai terminat-o cu tipul bun. Știam că ai o limită.

— Știam eu. ~ Oliver
Spun enervat.

— Ori îmi spui unde e Celinne, ca să nu stau s-o caut în toată casa, ori decurg la metode drastice. ~ Oliver

— Oh, te rog. Să nu uităm cine e mai puternic aici. Până la urmă...

.
.

Va urma...

.
.