Îl priveam tremurând cum venea spre mine impunător neluându-şi ochii de pe mine. Zâmbea mişeleşte şi mă analiza din cap până în picioare cu interes. Tremuram ca varga sub ochii lui. Ajungând în faţa mea, s-a oprit şi m-a privit atent întrebându-mă:
-Ce faci, Saya?
-M...mbine...eu...fac bine.
Inima îmi bate tare şi mă panichez. Îmi iau privirea de la el şi mă uit pe lângă trupul lui.
-Ce ai păţit? mă întreabă îngrijorat.
-Eu....nu...am nimic. replic sfioasă evitându-l.
-De ce eşti roşie?
Îmi aplec capul şi mai ruşinată decât eram înainte. Eram mai ceva ca Hinata care leşină în preajma lui Naruto. Mi-am pus mâinile la piept şi nu l-am putut privi în ochi deloc. Mâinile lui m-au înconjurat de după talie şi mi-a aşezat capul pe pieptul lui. Încă roşeam şi mă simţeam ca un calorifer.
-Îţi bate inima tare. afirmă el.
-D-da?
Madara zâmbeşte larg şi mă sărută pe frunte. Ce se întamplă cu tine? De când eşti aşa timida? Nu sunt. Nu ştiu... El îşi plimbă mâinile pe spatele meu având capul pe creştetul capului meu. Acesta îmi sărută creştetul şi oftează. Îmi pun mâinile firave pe pieptul lui ferm şi mă dezlipesc de el zicând sfioasă:
-M-madara...
El s-a încruntat şi a strâns din pumni. Ochii lui au devenit foarte ameninţători, ca ochii unui lup. Buzele erau neutre. Văzându-l aşa mă întreb ce are. De fapt, cred că ştiu. L-am ignorat şi îl doare. Din nou am fost proastă, ca de obicei.
-Ok. Am înţeles. Nu vrei să stai în preajma mea. Nici nu ştiu de ce te mai rog. Chiar nu mai ştiu, Saya. Sincer, m-am săturat să mă târâi. M-am târâit după tine atâta timp încât nu mai stiu cum să merg pe picioare. Am vrut să mergem amândoi, dar tu nu ai vrut şi m-ai lăsat să mă rănesc singur nepăsându-mi de răni şi păsându-mi doar de tine. Saya, aş fi vrut să fim din nou la fel ca înainte, dar tu nu vrei. Şi degeaba încerc, nu-i aşa? Sunt enervant, nu-i aşa? Acum am realizat că am fost strsant în tot acest timp. Îmi pare rău, mă voi retrage. Te voi lasă să mergi singură de acum, mă voi da din calea ta. Pa pa.
Acesta s-a întors cu spatele şi a plecat, iar eu am rămas pe loc şocată. El...renunţă?! Madara chiar renunţă?
Nu pot să cred! Ochii mi se umplu de lacrimi şi suspin adânc.
Nu credeam că se va întâmpla asta...acum văd că... Am nevoie de el! E parte din viaţa mea! Nu aş suporta dacă ar fi cu alta! Nu! Acum realizez că... Îl vreau înapoi. Şi totuşi... Stau aici şi mă uit cum pleacă plângând după el. Sunt inutilă... Sunt-
Proasto! Du-te după el! Îl iubeşti,nu? Da! Îl iubesc! Şi, în momentul ăsta nu îmi pasă dacă îmi va părea rău după! Fac ce simt! Mă las purtată şi dacă voi suferi după, n-am decât să îndur! Acum o să sufăr mai tare dacă nu fug după el! O să-mi pară rău dacă nu îl iert acum. Picioarele mele aleargă instinctiv după el.
-MADARA! STAI!
El nu se oprea deloc. Mergea cu capul în pământ şi parcă era pe altă lume. Nu îl puteam vedea bine, îi vedeam doar părul lui lung cum se clatină la fiecare pas. Acesta ajunsese în apropierea casei lui. Mi-am luat inima în dinţi şi la fel şi plămânii şi am alergat mai tare să-l prind din urmă.
La ultimul meu pas îl prind de mână şi îi atrag atenţia, gestul meu şi faptul cum gâfâi.
-Madara, stai... spun respirând greoi dar nedându-i drumul mâinii.
Ochii lui se ridică din pământ şi mă privesc trişti în ochi. Toată nervozitatea lui dispăruse, se evaporase. Asta e..."renunţare". Braţele lui sunt moi şi mă priveşte în continuare trist. Îi văd tristeţea! Nu e bine. Crede că a luat o decizie corecta, dar amândoi ştim prea bine că ne vrem pe noi. Văd asta clar şi citesc în ochii lui multă supărare. Amândoi vrem acelaşi lucru. Vrem de multă vreme dar eu, ca de obicei, am fost cea care ne-a pus piedică. Din cauza mea s-au întâmplat, din cauza mea noi am stat atâta timp despărţiţi încă iubindu-ne ca prima dată.
Eu am fost cea orgolioasă. Un an de prostie! Un an a trecut! Cum am putut să fiu atât de încăpăţânată?! Atâta timp...pur şi simplu irosit pe prostii şi pe ifosele mele. Madara avea dreptate deplină! Avea dreptate şi nu mi-e ruşine cu faptul că avea dreptate. Doar recunosc! Şi nu vreau să mai fac aceeaşi greşeală! În niciun caz. Am nevoie de el, îl vreau mereu lângă mine, să mă sărute, să mă strângă la piept şi să-mi arate iubire. Oh, la naiba! Trebuie să fac ceva! Situaţia nu va rămâne aşa. Nu voi mai greşi şi de data asta!
