A venit şi uiltima săptămână de şcoală. Doamne, cât aşteptam să se termine şcoala! Vreau o vacanţă lungă şi fără probleme. M-am săturat şi am nevoie de relaxare! Să scap odată de stres şi să merg într-o vacanţă bine meritată, zic eu.
Mă ridic leneşă din pat cu tot cu părul meu de măciucă. Zici ca am fost futută toată noaptea şi mi-am pierdut pieptănul. Dar nu. Tot ce s-a întâmplat a fost o noapte agitată pentru că nu îmi găseam o poziţie bună de dormit! Grea viaţă mai duc şi eu...
Cu greu reuşesc să părăsesc patul. De obicei nu sunt aşa de "sconc " dar acum, fiind în ultima săptămână de şcoală m-am lăsat pe tânjeală.
În bucătărie mă aşteaptă mama cu micul dejun pregătit de dinainte.
-Dragă, să nu întarzi la şcoală.
-Da, mama.
-Ai vrea vacanţa asta să mergi cu mine undeva?
Chiar am nevoie de aşa ceva şi mai ales departe de casă. Pentru a lua decizia asta am nevoie de gândire fără să mă bată lumea la cap. Doar eu cu mama ar fi perfect! Nici nu se pune problema de vreun coleg sau vreo prietenă cu mine!
-Da! Nu mă intereseaza unde, numai du-mă! ţip eu entuziasmată de idee.
După ce m-am îmbarcat cu pantalonii cu turul lăsat şi cu un tricou alb am plecat la şcoală (Da, ştiu. Nu asta ar trebui să fie uniforma, dar cui îi pasă?)
Mă bucur, cel puţin, că mi-am putut pieptăna părul la ce mătură aveam în cap.
Săptămâna asta de şcoală nu se poate spune că este o săptămână în care chiar facem şcoală. Mediile sunt deja încheiate, materia terminată, mai trebuie doar să ne omorâm timpul cu ultimele ore de recapitulare.
Deci, practic, doar ne irosim timpul cu ore uşoare dar tot plictisoare.
Mă aflam la ora de dirigenţie şi dormeam cât de cât pe banca mea tare. De ce nu poate fi şi o pernă pe aici?
-Vacanţa asta ce faceţi? ne întreabă Sarutobi.
Eu prefer să nu răspund. Nu vreau să mă trezesc cu altă excursie. Cum am mai spus, am nevoie de o pauză lungă. Sper să nu mă observe.
-Konan, tu ce vrei să faci în vacanţă?
-Vreau să mai merg la nişte cursuri de origami!
-Dar, tu! Anko?
-Vreau să stau degeaba şi să dorm!
Îmi place cum gândeşte fata.
-Oh, cine îmi mai spune? Itachi?
-Eu nu am planuri.
-Madara? Tu ce vrei să faci? întreabă, de data asta cu un ton mai pervers.
Mi se pare mie sau Sarutobi are ceva cu Madara?
-Eu? Nu e clar? Fac ce vreau şi când vreau. replică el lăsându-se pe spate relaxat.
Ca o retardată ce sunt am început să râd. Şi eram singura care făcea asta. Toţi din clasă mă priveau serioşi şi probabil se întrebau de ce râd aşa. Sincer, nici eu nu ştiu de ce râd. Cred că am stat aşa ţinându-mă de burtă şi râzând zgomotos cam 3 minute în continuu.
-Ceilalţi copii mi-au spus, dar Saya, ce vei face? îmi zice el după ce mă potolesc.
-Nu ştiu. Mama a spus că vom merge amândouă în vacanţă. Mai încolo nu ştiu ce voi face. Probabil "ce vreau eu". "Nu e clar?"
Şi uite aşa din nou încep să râd.
-E ceva amuzant? întreabă dirigu.
-Nu. Dar o să fie pentru mine. intervine Madara.
Ce vrea să zică? În fine, nu asta mă interesează acum. Mă interesează doar felul cum a spus acele fraze. Părea aşa de şmecher şi relaxat încât zici că era mafiot.
I se potriveşte rolul...
Se sună de pauză şi scap de orice altă discuţie fără rost.
Încerc să-i evit din ce în ce mai mult pe cei 3 tipi. De ce? Chiar nu am chef să îi văd pentru că mă voi panica dacă vorbesc cu vreunul din ei.
-Saya! Vrei un măr? strigă din celălalt capăt al holului Anko.
-Da, cred că da. răspund un pic nedumerită.
Din acel colţ al holului, la o distanţă destul de mare de mine îmi aruncă mărul.
Inteligent..
Când chiar credeam că mă voi trezi cu un măr în cap, observ că nu s-a întâmplat nimic cu mine. În faţa mea se afla Madara care a prins mărul doar cu o mână.
Stai, ce?!
Anko dispare ca prin ceaţă exact ca un asasin plătit să mă omoare de stres.
-Vrei mărul? mă întreabă el cu spatele la mine.
-Oh, nu. Poţi să-l păstrezi.
-Ia-l!
-Ce?!
-Ia mărul odată!
-Am zis nu! Poţi să îl iei tu!
Ce dracu e cu discuţia asta stupidă? E doar un măr, ce naiba!
-Ţi-l bag pe gât, Saya!
-Asta dacă mă prinzi, fraiere!
Ca o copilă de 5 ani încep să alerg în jurul lui pentru a-l ameţi iar apoi fug în clasă de el deoarece el chiar are de gând să mă prindă.
-Dă-te! Nu vezi că vine după mine?! urlu la toţi oamenii care nu se dau din calea mea.
În clasă mă ascund sub o bancă dar se pare că el m-a văzut. Când vreau să ies de sub acea bancă dau cu capul de ea (Era inevitabil, nu?).
Reuşesc să-l depăşesc şi ajung la tocul uşii de la clasă.
Ce? Renunţă?
Se întoarce cu mărul la banca mea şi mi-l aşează pe masă. Chiar crede că îl voi mânca? Nicio şansă!
Se aşează la locul lui şi fac şi eu acelaşi lucru. Îmi face semn spre măr, probabil mă îndeamnă să-l mănânc.
Privesc intens mărul şi pot să jur că nu am mai filtrat niciodată aşa de mult cu un fruct.
Îl iau în mână şi mă îndrept cu el spre Anko.
Da! Am de gând să i-l înapoiez! Odată cu începerea paşilor mei, Madara se duce spre uşă aşteptând ceea ce voi face.
Lângă banca lui Anko rămân efectiv blocată. Madara mă pândea de la uşă iar Anko aştepta reacţia mea.
-Nu îl mănânci? zice Anko.
-Păi.... Da. O să-l mănânc.
Nu mă judecaţi! Nu ar fi fost în regulă dacă aş fi refuzat!
Păşesc încet şi precis ca o pisică spre uşă. Poate nu mă observă brunetul! Oh, acum e ocazia perfectă pentru că se uită în altă parte!
Mă strecor pe lângă el şi înainte de a o lua la sănătoasa îi pun mărul forţat în mână.
Tresare şi fuge după mine. Ajung la un moment dat singură fără el pe urmele mele.
Intru în baia fetelor dar nişte fetiţe de clasa a 9-a mă dau afară din baie. Erau vreo 6 acolo care se machiau şi aveau nişte costume.
-De ce m-aţi scos afară, pizdelor?!
Dau nas în nas cu Orochimaru care zâmbea amuzat.
-Ce faci, Saya?
-Oh, mai nimic. îmi schimb repede atitudinea.
Mă sprijin de perete şi îmi pun mâinile în sân părând relaxată.
-Ok... zice el un pic nedumerit de atitudinea mea.
O ia în direcţia celuilalt hol şi, odată cu plecarea lui, mă panichez din nou.
M-a găsit!
Madara măreşte pasul la vederea mea având încă mărul în mână.
Încep să zgârii uşa de la baie şi să urlu:
-Da-ţi-mi drumul odată! Nu vă jucaţi cu mine, copilelor! O să vă omor!
Trag de clanţă şi lovesc cu pumnii uşa. Madara era aproape lângă mine.
-Până aici! Vă sparg!!
Reuşesc să deschid uşa cu o lovitură de picior executată perfect. Alea erau un pic speriate de mine şi aveau şi motiv, arătam ca o bestie care sparge tot ce vede.
Nu mai sunt în câmpul meu vizual căci două mâini mă trag puternic de la spate.
Sunt luată pe sus şi nici faptul că mă zbat nu mă ajută să scap, ca de obicei.
Madara închide uşa de la baie lăsându-le acolo pe curioase.
-Ţi-am spus să îl mănânci!
-Nu!
-Ia-l!
-Nu!
-Acum!
-Ia-l tu!
Spre mirarea mea, el îl muşcă. La următoarea mişcare nu mă aşteptam deloc: Cu tot cu muşcătura de măr, mă sărută făcându-mă să gust şi eu din acel nenorocit de măr.
Mă panichez groaznic pentru că nu vreau să ne vadă nimeni aşa! Îmi trag capul dorind să mă desprind, dar acesta vine odată cu mine până în perete.
Aici mi-e capătul!
Dacă mă vede cineva aşa o să mor de ruşine.
Şi mă face să mănânc odată cu el acea bucată stupidă de măr! Mâinile lui îmi ţin capul locului. Eu am rămas cu mâinile pe pieptul lui încercând să îl împing dar fără rezultat, din nou.
Terminasem acea muşcătură, dar sărutul lui nu înceta. Era clar că asta a vrut să facă încă de la început.
Îl zgârii pe claviculă ca să îmi dea drumul şi nu se clinteşte deloc.
-Încetează! reuşesc ca prin minune să scap de sărutul lui.
-Acum ia mărul. îmi zice el extrem de calm de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic ciudat.
-De ce aş face asta?
Mă priveşte cu o faţă de "Chiar vrei să ştii?" şi cedez luând mărul.
-Vreau să văd că muşti din el. mă îndeamnă el.
-Of, fie!
Fac întocmai îndemnului şi muşc nervoasă şi mofturoasă din măr.
-Mulţumit?
-Foarte.
Îşi pune mâinile în sân şi mă priveşte cum mănânc mărul. Observ că tipii de pe hol şi-au îndreptat privirile spre noi doi. Şoptesc brunetului:
-Ne-a văzut cineva?
În ochi mei se putea citi nelinişte, iar el părea amuzat.
-Şi dacă ne-au văzut e vreo problemă?
-Da! Normal! Nu vreau să mă vadă!
-De ce?
Se preface că nu ştie!
-Madara, de parcă nu ai ştii!
Se termină şi pauza, din păcate. Intru la ora de geografie în care stăm şi ne holbăm la o hartă iar profesoara stă pe telefon. Ce poţi face în situaţia asta? Să dorm.
Sau cel puţin să încerc să dorm în gălăgia aceea din cabinet.
Mă trezesc cu un bilet în cap.
"Salut Saya. Acest bilet e de la Sakura.
Să ştii că am auzit că Madara a pus un pariu cu băieţii că, în seara asta, va face dragoste cu tine. Nu ştiu dacă e adevărat, dar eu doar ţi-am spus."
Arunc biletul în coşul de gunoi şi încep gândurile în capul meu. Oare chiar a făcut asta?
Nu îl cred în stare! Serios, nu vreau să accept asta! Pur şi simplu nu cred că ar fi în stare de una ca asta!
Deşi.... Îl ştiu în putere că ar putea face ce vrea, aşa cum a spus şi el.
Nu pot decât să aflu singură dacă e adevărat sau nu.
Mă holbez într-una la oră la el şi mă gândesc dacă ar face acel pariu. Poate Sakura a vrut doar să îmi vadă reacţia?
La sfârşitul orelor părăsesc clasa singură deoarece am rămas ultima, din nou.
Îmi car ghizdanul leneşă până la uşa clasei, dar îl scap pe jos deoarece m-am speriat.
-Mă aşteptai?
-Poate... Nu are voie omul să meargă cu tine acasă?
-Nu prea. Mai ales tu, Madara.
-Hai lasă vrăjeala şi hai să mergem.
-Pot să merg şi singură acasă.
Nu vreau să se ademenească ceea ce a spus Sakura şi de aceea am o mică temere în legătură cu Madara.
-Mda, cum zici tu. Tot voi merge cu tine.
-Să nu te aştepţi la vreo vorbă din partea mea.
-Nici nu vreau vorbe. Ai putea face altceva mai util cu gura.
-Shhh. Doar taci până nu mă enervez.
Măresc pasul pentru că vreau să ajung mai repede acasă. E prima dată când vreau să merg acasă, mai ales când e mama acolo.
-L-ai văzut cumva pe Orochimaru sau Itachi?
-Ai zis că nu vei scoate vreo vorbă.
-Eh, ai avut doar noroc.
-Da. I-am văzut.
-Unde?
-Erau prin parc. Se giugiuleau cu nişte tipe mişto.
Pentru moment l-am crezut dar apoi mi-am dat seama de gluma lui proastă.
-Haha. E de ajuns să râd atât pentru o glumă ca asta?
-Chiar îţi pasă de ceea ce fac ei în acest moment?
-Da.
-Atunci nu îţi voi spune.
Nici măcar nu ştii!
Grăbesc din nou pasul mergând în faţa lui mereu căci vreau să îi evit cât de cât privirea aia a lui săgetătoare.
Dintr-o dată greutatea de ghiozdan îmi este luată şi spatele îmi este uşurat.
-Ce faci cu geanta mea?!
-Încerc să te uşurez de dureri.
-Atunci ai putea pleca.
-"Haha. E de ajuns să râd pentru gluma asta?"
De unde şi până unde mă imită el pe mine? Totuşi, ideea de a-mi căra ghiozdanul nu mă deranjează chiar deloc.
Să-l tot care aşa! De data aceasta, liniştea care se lasă între noi e mult prea stresantă. Nu îi pot ghici intenţiile în felul acesta.
Oare ce vrei să faci, Madara?
Cred că am şi început să mă aprind la faţă.
Ne apropiem de casa lui. Asta sună periculos.
-Şi... Saya...
-Ce?
Se opreşte în faţa casei lui.
Mda, mersi că m-ai condus.
-Oh, trebuie să pleci, nu? întreb eu.
-Defapt...
Îmi las privirea în pământ nedorind să mă trezesc sărutată. Îmi ia bărbia între degetele lui fine.
Panicată întind mâinile să îmi dea geanta.
-Acum poţi să mi-l înapoiezi.
Spatele lui se arcuieşte spre înălţimea mea ajungând la capul meu.
-Serios, chiar poţi să mi-l dai acum.
Văzând că nu se opreşte din filtrat îmi iau geanta cu forţa şi mă întorc cu spatele la el.
-Plec acum.
Îl aud cum oftează iar apoi zice:
-Am zis cumva că nu vin cu tine?
Îmi ia din nou ghiozdanul şi păşim spre casa mea. Deoarece am mers rapid am şi ajuns repede.
-Hai, gata. Pa. zic eu.
-Ieşi afară?
-Azi?
Pariul?!
-Da, azi.
-Nu. Azi nu pot.
Dacă nu ai fi pus pariul ăla cu siguranţă nu mă chemai afară!
-De ce nu poţi veni?
Încă mai vrea motive?
-Uite, Madara. Nu am chef să ies afară, mai ales cu tine. Acum dă-mi ghiozdanul şi voi pleca.
-Nu până nu îmi spui că vei ieşi.
-Dă-mi-l odată, Madara!!
-Ajungi la el?
După cum mă aşteptam: L-a ridicat până la înălţimea la care nu ajungeam nici pe scară. Şi săream şi săream şi nici vorbă să-l prind.
-Acum vei ieşi afară? Dacă nu ieşi nu ţi-l dau.
-Nu!
-Nu mai fii încăpăţânată!
-Sunt cum vreau eu!
-Ne, ne. Nu primeşti niciun ghiozdan până nu spui că vei ieşi afară!
-Nicio şansă!
-Serios?! Hai nu mai spune!
Mai fac câteva sărituri degeaba, dar din nou cedez:
-Fie! O să ies!
-Bravo. Eşti ascultătoare.
-Gura!
Îmi iau geanta şi închid uşa dorind să nu îl mai văd.
S-o creadă el că ies afară mai ales când ştiu că a pus un pariu! Mama făcea curăţenie prin casă cu muzica la maxim.
-Mamă?
-Da?
-Ăhăm! Ce tot faci?!
-Curăţenie!
-În felul ăsta?
Dă ochii peste cap şi zice:
-Da' tu nu ai treabă?
-Nu. Merg în cameră.
Îmi scot cărţile şi nici bine nu trec 3 minute că deja primesc o piatră în geam.
-Ce dracu?!
Ies pe balcon şi îi observ pe: Madara, Kakashi, Gaara (tipul care, mai demult, era să-mi dea o petrecere în casă ), Naruto, Kiba, Sai şi Obito.
-Ai zis că ieşi afară! tipă Madara.
-Ups, m-am răzgândit.
Tipii ăia s-au uitat ciudat la Madara de parcă îl atacau doar din priviri. Sigur e faza cu pariul!
-Saya, HAI ODATĂ!
E prima oară când îl văd ţipând aşa, mă miră.
-Nu. Pa, distracţie plăcută afară.
Ies din balcon şi închid uşa. Îmi dau tricoul jos şi mi-l schimb. Iau unul la fel de larg doar că, de data asta, negru şi cu o pisică pe el. Aproape mi-l luasem pe mine ca lumea când, dintr-o dată, intră în cameră peste mine Madara şi Kakashi.
-Treci afară.
-CUM AŢI INTRAT?!
Sunt "izbită" de pat şi luată de mâini şi de picioare. Coboară scările cu mine aşa şi ajung în sufragerie.
-MAMĂ! DE CE I-AI LĂSAT SĂ INTRE?!
-Pentru că vreau să fac curăţenie şi tu ai nevoie să ieşi afară.
-Dar nu vreau cu ei afară!
-Hai, luaţi-o!
-O să o plăteşti, mamă!
Când am părăsit casa am fost lăsată liberă.
-Idioţilor!
-Nu mă interesează! Ai spus că ieşi.
-Nu vorbeam serios!
-Eu da. Acum haide!
Sunt luată de mână de către Madara. Ce?! Chiar şi în faţa lor face de astea?
Oh, am uitat de ceva: Pariul! Doamne, ce mi-e frică! Ştiu sigur că dacă Madara vrea, cu siguranţă îl va avea.
Dar nu şi în cazul meu! Aşa că hm!
Şi aşa pornim hai-hui prin parcuri şi scări de blocuri.
-Ştii, Madara. Poţi să-mi dai drumul acum la mână.
-Şi dacă nu vreau?
Se aude râsetul lui Gaara mai apoi.
-Madara, nu vreau să te ţin de mână şi eu fac ce vreau. Dacă nu vreau, atunci faci cum îţi spun.
-Opaa! Deja ai tupeu.
-Na şi ce dacă? Pur şi simplu nu vreau să mă ţii de mână. Noi. Nu. Suntem. Împreună.
Accentuez eu ultima parte făcându-l pe Gaara să radă mai tare. Îmi smulg mâna din a lui şi continuăm drumul.
Habar nu am ce caut aici, dar sunt prezentă deci trebuie să fie vreun motiv pentru care să fiu. Şi aş putea jura că acel motiv este pariul ăla.
Sunt din ce în ce mai încordată şi nu mă sint tocmai confortabil între ei.
Nu aş putea găsi o scuză şi să plec acasă? Se pare că nu...
Trebuie doar să fac faţă. Pot să fac asta, nu? Cred că da.
Mai stăm noi şi ne mai plimbăm, apoi ei se decid să plece acasă. Am scăpat? Nu încă.
L-am condus toţi pe Gaara fiindcă era mai aproape. Naruto şi Obito au plecat pe drumul opus nouă iar Kakashi cică "ne lasă singuri". Okay, deja pare a fi parte dintr-un plan.
Acum fiind doar eu cu el mă simt Şi mai încordată.
-Saya, te simţi bine?
-D-da.
-Ce ai?
-Nimic...
Încerc să îi evit tot mai mult privirea.
-Trebuie să plec, Madara!
-Nu îţi iei la revedere?
-"La revedere."
-Bună glumă. zice el sarcastic.
Îmi las ochii în pământ şi aştept reacţia.
Sunt atinsă de către el, iar eu închid panicată ochii.
Doamne! Ce e cu mine?! Revino-ţi în fire!
Îmi îndrept spatele, asta fiind ca o schimbare de atitudine şi îl privesc direct în ochi. Mare greşeală!
-Hai, Saya. Ia-ţi la revedere cum se cuvine.
-Între noi doi nu se mai cuvine nimic. replic ţanţoşă.
-Atunci o voi face eu.
-Nu, mulţumesc. Nu vreau să câştigi vreun pariu.
-Ce pariu?
-Nu te preface că nu ştii!
-Vorbesc serios. Nu ştiu.
-Şi dacă nu te cred?
Se vede pe faţa lui că asta îl irită puţin. Întorc spatele şi zic în timp ce mă depărtez de el:
-Se pare că nu mă poţi controla chiar când vrei.
-Saya, vino aici şi spune ce tot îndrugi despre nu ştiu ce pariu.
Hotărâtă să îi spun, mă întorc 180° şi încep să dau cărţile pe faţă:
-Ai pus un pariu cu băieţii că în seara asta vei face dragoste cu mine.
-Nu am făcut aşa ceva.
-Sigur. Te cred. replic ironică.
-Saya, nu am făcut eu aşa ceva! Crede-mă!
-Te cred. Nu.
Mă prinde de umeri şi mă zgâlţâie puţin.
-Nu mă crezi, nu?
-Nu.
-De ce crezi că aş face una ca asta? Un pariu de genul ăsta te-ar face să mă dai dracului de tot. Nu e de ajuns că sunt deja evitat de tine? Nu vreau să stric ceea ce am început să fac.
-Despre ce tot vorbeşti? Ce ai început să faci? Să te dau dracului? Ce îţi pasă? Karin e numai a ta. Ce îţi trebuie altceva?
-La dracu cu tot orgoliul tău şi cu vorbele tale dure! La dracu şi cu buzele tale atractive!
Îmi prinde capul în mâini şi îşi lipeşte trupul de al meu. Nervoasă, îi trag o palmă să o simtă.
-Pa!
-Scuze, m-a luat valul!
-Da' pe tine te ia valul mereu! Nu te poţi controla niciodată!
-Saya...
Mă îndepărtez de el şi aproape că fug spre casă.
-Saya, ce ai făcut afară?
-Nimic interesant. Nu am chef să vorbesc, mamă.
-Da' ce păţişi?
-Am spus că nu am chef să vorbesc.
Mă închid în cameră şi îmi pun căştile cu volumul minim. Muzica mă linişteşte şi aşa adorm ascultând muzică.
Noroc de muzică...
