Într-adevăr erau gemete. Nu era niciun vis deşi aş fi vrut să fie. La naiba, mai bine nu veneam! De ce m-am gândit ca idioata să vin? De ce?!
Era Madara care şi-o trăgea cu Karin. Strig disperată, distrusă, dărâmată:
-Pentru asta ţi-ai închis telefonul?! Spune!! Du-te dracu'!
-Pot să explic....
-Taci!! Nu vreau să aud nimic!! Ah, şi scuze că v-am deranjat!!
-Saya! Te rog!
-Ce mă rogi, nenorocitule?! Ce mă rogi!? Vrei să rămân aici ca să te văd pe tine cum mă trădezi?!
Lacrimile au apărut rapid după cum mă şi aşteptam.
-Oh, Saya....
-M-ai distrus complet, drace! Sunt distrusă, terminată.
Ţipam şi mă zbăteam de disperare. Asta mai lipsea:o criză de plâns. Dar stai că nu lipseşte, şi-a făcut apariţia imediat. Săream, mă trăgeam de păr şi plângeam mai mult decât respiram.
-Saya....
-Încă îţi permiţi să-mi spui numele?! După tot ce ai făcut?! Şi ştii ce ai făcut? M-ai făcut să te iubesc doar pentru ca mai apoi să mă zdorbeşti? Să rupi tot ce înseamnă sentiment în mii de bucăţi?! Spune, drace! Spune!
Karin tremura de frică. Nici nu ştie în ce s-a băgat!
-Eu nu- zice încet Madara.
-Gata! Nu vreau să mai aud nimic! Mereu te crezi mai puternic, nu? Ei bine, eşti slab pentru că te duci la pizde de astea! Dacă tot timpul ai tu ceva de spus asta nu rezolvă nimic! Ştii cât de puternic eşti tu? Atât de puternic încât ai putut să mă calci în picioare! Mă puteai ataca în toate felurile, iar tu ai ales fix felul care mi-ar dat criticală!
-Uite-
-Taci dracu din gură! Am ajuns în ultimul hal, nenorocitule. Felicitări, mi-ai omorât absolut tot ce aveam.
-Nu pleca!
Karin încerca să se ascundă în spatele lui.
-Iar, tu! Karin, felicitări. Ai câştigat. Hai, bucură-te. Ştiu că asta vrei!! Fă-o odată!!
-Eu-
-Karin, nu!! Să te duci dracului şi să mori!
M-am enervat atât de tare încât ochii mi s-au înroşit şi arătam ca o bestie.
Curva aia mă privea acum superioară. Am urlat cât de tare am putut şi am sărit pe ea. I-am dat un pumn în burtă şi am prins-o de cap. Am trântit-o odată cu toată forţa de perete. A început să plângă de durere.
-Plângi?! Tu te uiţi un pic la bine să vezi în ce hal sunt?
Am arătat cu degetul mare spre mine lovindu-mi pieptul. Plângeam de nu mai puteam dar nici că mă opream. Am simţit din senin cum cineva mă îmbrăţişează. Acel cineva era nimeni altul decât Madara. Nu mai aveam nicio forţă.
-Nu mă atinge, nenorocitule...
-Te iubesc. Nu pleca.
-Ba da!! Lasă-mă în pace, drace!
Mă zbăteam, îi dădeam cu pumnii în piept, dar el nu se clintea absolut deloc. Îl lovesc în continuare fără încetare. Sunt secată de puteri. Îmi afund capul în pieptul lui şi dau drumul următorului rând de lacrimi reci. El îmi mângâia baza spatelui.
-De ce mi-ai făcut asta, blestematule? murmur eu fiind fără putere.
-Te rog, iartă-mă. replică el cu un ton jos şi răguşit.
Vărs alte şiroaie de lacrimi pe pieptul lui,suspinând în continuu. Nu am cum să accept aşa ceva niciodată!
-Nu pot! Nu vreau! Nu am să o fac! Adio!
Mă smucesc din braţele lui cu singura forţă care mi-a mai rămas. Îmi prinde încheietura. Mă întorc spre el. Îl privesc cu ură în ochi şi îmi trag mâna rapid. Ridic pumnul şi observ că Madara îşi aşteaptă lovitura. Îmi concentrez o parte de putere în acel pumn şi îi dau lovitura supremă. Capul lui reacţionează şi îşi întoarce şi celălalt obraz, dar eu fug fără să-l mai lovesc şi a doua oară.
Ies nervoasă pe uşă că pe geam nu puteam deşi aş fi vrut. Madara a venit după mine disperat. I-am închis uşa în nas totuşi aş fi vrut ca acea uşă să fie un topor. Când am ieşit din casa lui, am început să plâng din nou ca o crizată.
Plângeam în hohote şi parcă în lacrimi se afla toată viaţa mea şi viaţa pleca, se vărsa.
Mă sună nimeni altul decât Jack. Îi închid rapid. Nu vreau să mă audă cineva aşa. Mergeam disperată pe trotuar. Totul era pustiu, iar eu cutreieram toată această singurătate. Numai plânsul meu se auzea. Cad în genunchi pe trotuar şi îmi vărs lacrimile fără încetare. Am nevoie de cineva neapărat. Vreau să mă ajute cineva, la dracu! Îl sun pe Itachi. Spun printre suspine:
