Am venit și cu partea a doua. Yay! Spor la citit și sper să vă placă.
DUPĂ 4 ANI
Ce plictisitor! Sunt aici, la absolvire și ăștia încă nu au venit! Mă refer la profesorii ăia întârziaţi. Sunt aici de 10 minute și aștept ca idioata. Defapt toți așteptăm. Unii și-au pierdut mințile. Vreau doar diploma aia și gata, ce naiba!
Ah, uite că au apărut în sfârșit! Aveau multe hârtii în brațe și erau toți îmbrăcați la costum, cei drept păreau și grăbiți. Hello! Și eu mă grăbesc aici să ajung mai repede acasă cu diploma aia! Nu degeaba am muncit ca proasta 4 ani. Am muncit pentru viitorul meu, iar acum ăștia tare se grăbesc să îmi înmâneze acel act.
-Bună ziua. Bine ați venit la ceremonia de absolvire. Cu toții suntem mândri de elevii noștri. Cu această diplomă își vor creea un viitor frumos. a anunțat unul din profesori apoi toți aplaudând într-un ritm anume parcă.
Oamenii ăștia sunt prea formali, pe bune.
-Să începem cu cele mai bune rezultate. Suntem mândri de eleva noastră excelentă, Saya Kono. Îi mulțumim pentru toate rezultatele și o poftim aici să spună câteva cuvinte.
Da, eu! Probleme? Am avut timp să învăț, atâta tot! M-am ridicat de pe scaun auzindu-i în spate pe mama și tata aplaudând ca niște handicapaţi. Le-am dat o privire de "Ho, mă că vă aud" și am pășit pe acel covor spre scările care duc pe scenă. Emoții? Nee. Am zâmbit larg și am pășit spre microfon făcând cu mana fermecătoare.
-Bună ziua. Vă mulțumesc și eu pentru această diplomă. M-am străduit să obțin aceste rezultate, cu toate că nu prea mă acomodasem cu mutarea în Spania. Profesorii m-au ajutat enorm și le mulțumesc pentru tot. Dacă nu m-ar fi învățat ei, nu aș fi ajuns aici.
Mama și tata erau plini de fericire. Mama plângea bucuroasă și aplauda fără oprire. Mai multe emoții are ea decât eu. Iar tata mă filmează fără să piardă niciun moment. Așa părinți mai obsedați nu am văzut.
Dar îi înțeleg. Absolvirea semnifică și maturizarea mea. Acum sunt adult, voi avea un loc de muncă și nu voi mai fi același copil al mamei și tatei.
Poate pentru ei e și dureros căci își văd copilul devenind- cum ar zice alţii- mare.
-Saya, te iubim! au strigat cei doi părinți cu lacrimi în ochi și cu un zâmbet mândru pe față.
Mi-au înmânat diploma și m-au aplaudat toți absolvenţii în timp ce dădeam mana cu profesorii.
M-am întors cu fața spre ei pentru poză și am zâmbit sincer. Muzica aceea emoționantă care îți dădea parcă un pic de curaj era genială.
M-am așezat la locul meu aşteptând să-i strige și pe ceilalți. Sincer, și eu sunt surprinsă. E o atmosferă plăcută, de schimbare. Și mă întreb cum va fi după asta. Viața mea va fi în schimbare. Probabil voi locui singură, voi avea un loc de muncă. Exact asta mi-am dorit când eram mică. Voiam să trăiesc pe cont propriu dar acum mă simt oarecum în singurătate. Știu că nu voi sta cu părinții, dar nici nu asta voiam. Poate la început va fi greu ca de fiecare dată. Tot ce sper e să mă acomodez apoi. Oricum altă alternativă nu am. Și într-un fel mă simt goală, parcă am îmbătrânit și nu mai am niciun scop. Și o mică dezamăgire am... Poate una mai mare ca un abis care nu mă lasă să sper că o voi putea începe de la început din nou. Și nu pentru că mi-e lene să încep o nouă viață dar știu că nu voi reveni la acea viață a mea de mai demult. Și eu pe aia o vreau înapoi...
Oh, deja sunt paranoia.
Cu toți am mers la poză aruncându-ne acele pălării dacă se poate spune așa și fotograful ne surprinde într-o ipostază spectaculoasă. O poză perfectă. Nu degeaba e așa bine plătit.
După acea ceremonie, mama mi-a sărit în brațe pupându-mă pe toată fața. Lacrimile ei din ochi simbolizau fericirea absolută. Visul unei mame s-a împlinit. Acela de a-şi vedea copilul împlinit.
