Căpcăunul este o creatură fantastică întâlnită în folclorul multor popoare. Fericiţi copiii care nu au fost speriaţi cu povestiri despre căpcăuni hidoşi ce sunt înnebuniţi după carnea proaspătă! Căpcăunul, deseori asociat cu uriaşii, a fost prin excelenţă personajul rău şi malefic în povestirile folclorice.
Deşi recent imaginea acestei creaturi s-a îndulcit, apărând căpcăuni de treabă (precum Shrek), adulţii de azi nu pot uita imaginea monstrului hidos ce mănâncă copiii neascultători şi imaginea monstrului ce fură prinţese şi aduce haos oriunde ajunge. Îndulcirea imaginii asupra creaturii este parte dintr-o modă modernă, cea de a arăta o altă faţetă a personajelor rele: avem astăzi şi vampiri sau vârcolaci buni!
Căpcăunul tradiţional, însă, era personajul negativ prin excelenţă: uriaş, hidos, cu aspect umanoid, însă de o culoare stranie, acoperit cu păr, cu un cap gigantic, cu ghiare şi colţi de animal, era o apariţie înspăimântătoare. Monstrul scotea sunete asurzitoare şi era foarte puternic. La români, creatura are uneori două capete şi are abilitatea de a se metamorfoza în animale sălbatice.
Creatura locuieşte clasic într-un ţinut izolat, mlăştinos, întunecat, unde are în genere o peşteră sau o temniţă. Mereu singur, mereu pofticios după carne de om, mai ales de copii. Iată de ce a fost perfect pentru lupta clasică dintre bine şi rău: eroul chipeş versus căpcăunul hidos.
În folclorul multor popoare, povestea clasicăarată astfel: un căpcăun înspăimântător terorizează o localitate, ucide oameni şi mănâncă copii. Mulţi viteji îi stau în cale, dar sunt măcelăriţi unul după altul. Până în clipa în care creatura răpeşte frumoasa prinţesă (sau doar o tânără fată), iar eroul îndrăgostit face orice pentru a o salva. Căpcăunul este destinat să piară, căci binele învinge… În alte povestiri folclorice, căpcăunul fură copii neascultători pentru a-i mânca, dar aceştia sunt salvaţi în ultima clipă printr-un şiretlic (şi vor fi de acum încolo foarte cuminţi!).
Iată o variantă a unei vechi povestiri cu căpcăuni, o poveste menită să-i educe pe cei mici:
Demult, într-un sat paşnic, a apărut un monstru cum nu mai fusese văzut, uriaş cât trei oameni, cu păr roş de urs şi colţi ca nişte cuţite, cu trei ochi roşii, doi în faţă şi unul în spate. Oamenii l-au numit căpcăun. Săptămână de săptămână, monstrul intra în sat şi fura câte un copil mic, pentru a-l mânca în pădure. Oamenii au încercat orice pentru a-l alunga, de la rugăminţi la lupte. Nici măcar focul nu atingea creatura care putea să-ţi smulgă capul într-o clipită.
Aşa că oamenii au început să-şi ţină copiii în casă, unde căpcăunul părea să nu poată intra. Nici un copil nu trebuia să plece de lângă părinţi şi să iasă afară. Dar într-o zi, doi fraţi neastâmpăraţi doreau să se joace la lac, aşa că s-au furişat afară. Cum au ieşit, căpcăunul i-a şi văzut. Copiii au încercat să se ascundă, dar creatura avea ochi în spate şi i-a prins fără greutate.
I-a dus pe umăr la o colibă părăsită din pădure, unde copiii au zărit cu spaimă oase mici de om, resturile meselor monstrului. “De ce n-am ascultat de părinţi, acum vom fi mâncaţi de vii”, şopteau copiii înspăimântaţi. L-au văzut pe căpcăun punând pe foc un ceaun uriaş cu apă şi au început să ţipe înnebuniţi de frică.
Între timp, oamenii satului, aflând că cei doi lipsesc, se întreabă cum pot salva copiii. Un bătrân singuratic, pe care nimeni nu-l mai băga în seamă, le spune că ştie el o cale; dar le cere sătenilor să îi arate preţuire şi iubire, să nu-l mai lase vreodată singur şi trist. Oamenii îi promit că, de va salva copiii, nu-l vor mai părăsi niciodată. Aşa că bătrânul porneşte la drum. Ajuns la colibă, intră şi dă seară bună.
Fiorosul căpcăun îşi dezgoleşte dinţii şi roteşte ochii, dar bărbatul ştia că monstrul nu mănâncă decât copii. Şi-i zice: „căpcăunule, am venit să-ţi iau copiii”. Monstrul râde şi spune: „şi cum crezi tu, om ţicnit, că poţi să mă învingi? Am puteri neştiute”. „A da? Adică poţi face şi altceva în afară să loveşti cu labele alea urâte?”… „Pot face orice, bătrâne, îţi arăt acum”. „Dar în urs te poţi face?”. Şi căpcăunul se transformă pe loc în urs, la care bătrânul: „dar în muscă te poţi face?”. Şi creatura devine o muscă roind în jurul săteanului. Acesta o prinde într-o clipită şi o omoară. Aşa a murit mâncătorul de copii, strivit de un biet bătrân. Copiii, întorşi acasă, au jurat că niciodată nu vor mai ieşi din vorba părinţilor lor…le fusese aşa dor şi fuseseră aşa speriaţi departe de casă…
