Story of my life /EDITARE/

Capitolul 41

Capitolul 41 - Un gram de fericire.

- Alice, te rog, te-am adus in restaurantul meu preferat, asa cum faceam inainte. Doar te rog, nu-mi fa vreo scena aici. Te rog. a zis Harry.

Am dat din cap, intelegatoare.

In ultimele luni am inceput sa ma simt mai bine. Mi-am dat seama ca este timpul sa trec peste. Nu imi pot petrece restul vietii gandindu-ma la acest aspect. In lumea aceasta sunt milioane de copii abandonati ce asteapta sa isi gaseasca o casa. Am incetat sa ma mai invinuiesc. Nimic din cele intamplate nu s-a produs cu voia mea. Daca as putea, as da oricand timpul inapoi, insa asta nu tine de mine si de nicio alta fiinta umana. Ce s-a intamplat, s-a intamplat si trebuie dat uitarii. Acum trebuie sa ma axez pe viitor.

- Alice?

- Hmm? Am zis intrerupta din gandurile mele.

- Te-am intrebat ce ai vrea sa comanzi, iubito, spune Harry zambind.

- Nu-ti face griji pentru mine. Sunt bine, Harry. Nu vreau nimic deocamdata, i-am raspuns, intorcandu-i acelasi zambet.

Mi-am indreptat atentia catre un cuplu mai in varsta, ascunsi de ochii curiosi ai lumii intr-un colt mai ferit al restaurantului. Ii priveam nostalgica, gandindu-ma la o posibila astfel de relatie cu Harry. Oare au trecut si ei prin cate am trecut noi?
Mi-am auzit telefonul sunand, asa ca l-am scos rapid din geanta si am raspuns, dar nu inainte sa vad cine suna: mama.

- Da, mama?

- Buna, scumpo! Te-am sunat sa iti spun ca am vorbit cu doctorul tau. Trebuie sa mergi sa faci ultimul set de analize maine.

- Mmm... Bine? am spus razand. Dar de ce ma suni tocmai acum?

- Oh, am uitat sa iti spun mai devreme, iar eu si cu tatal tau plecam peste doua zile in vacanta si m-am gandit sa iti zic acum. Esti bine?

- Da, sigur. Sunt cu Harry la o intalnire, mama. Nu prea pot sa vorbesc chiar acum.

- Bine, scumpo, te las.

- Pa, mama!

Am inchis telefonul si m-am intors spre Harry. Acesta ma studia cu atentie.

- Umm... S-a intamplat ceva, iubitule?

- Nu, nu... De fapt, voiam s-

- Cina dumneavoastra. Harry a fost intrerupt de un ospatar care ne-a adus mancarea, asa ca amandoi ne-am incruntat la el.
Dupa ce acesta a plecat, i-am facut lui Harry un semn scurt ca sa continue.

- Umm... Nimic, nimic. Vorbim dupa ce mancam, mi-a spus, aratandu-mi scurt spre farfuria ce era acum plina cu tagliatele cu somon. Mmm arata bine.

***

Cina a fost delicioasa, insa Harry s-a comportat putin ciudat dupa momentul acela. Am impresia ca vrea sa imi spuna ceva important, insa cum am terminat de mancat, am plecat fara sa scoatem o vorba.

- Harry? am intrebat ingrijorata.

Niciun raspuns. Conducea de aproape o ora si jumatate, timp in care nu scosese niciun cuvant si nu imi aruncase nicio privire.

Ce are de gand?

- Harry, ce se intampla? Ce faci..?

- Iubito, te rog, ai incredere in mine, a vorbit pentru prima data de cand am plecat de la restaurant, insa nu s-a silit sa se uite la mine.

Am aprobat scurt, intorcandu-mi privirea spre geam. Luminile orasului se pierdusera usor-usor pe parcurs ce inaintam spre... Nu stiu ce. Dupa un timp am fost invaluiti in intuneric, intrand pe un teren accidentat. Ce are de gand...?
Masina s-a oprit si m-am uitat tematoare la Harry.

- Am ajuns, a spus zambind. Ei bine nu chiar, mai avem ceva de mers pe jos, insa nu suntem prea departe, nu iti face griji.

Schimbarea lui brusca de atitudine m-a lasat putin confuza, putin mai mult confuza, insa imi convine atata timp cat nu mai este incruntat si serios tot timpul. Aveam nevoie sa il vad pe Harry cel pe care il stiam eu, zambitor si pus pe glume.

A coborat din masina si a venit in dreptul meu, ajutandu-ma sa ies din masina. Tocurile nu imi erau deloc de ajutor avand in vedere locul in care ne aflam. Eram in plina pustietate, nimic nu se auzea, iar cerul instelat se intindea deasupra noastra, fara a-mi oferi prea multa incredere. Parea ca suntem undeva la intrarea unei paduri, iar cele mai groaznice scenarii incepeau sa se formeze in mintea mea.

Nu. Harry nu e un psihopat. Nu o sa imi faca nimic si nu am de ce sa imi fac griji.

Ce nai- m-am oprit pentru o secunda. Mi-am scuturat capul si mi-am zis ca trebuie sa renunt la gandurile astea stupide.

Drumul prin padure nu a durat mai mult de doua-trei minute, intrucat m-am inselat - nu, nu era nicio padure, se dovedisera a fi doar cativa copaci batrani ce ma impiedicau din a vedea mai departe de ei, si am ajuns intr-un loc ce m-a lasat uimita in cateva secunde. As minti daca as spune ca ochii mei nu se facusera cat cepele, iar gura mea era larg deschisa, gata sa ajunga pana la pamant in orice secunda. Da, exagerez putin la partea cu gura, cred ca m-am uitat prea mult la desene, dar locul-chestia asta pur si simplu iti taia respiratia.

Ne aflam intr-o vale, pe fundul careia se afla un lac micut, amenajat frumos in jurul unei cabane dragute din lemn. In departare se vedeau luminile difuze ale orasului, ce se reflectau pe suprafata apei ca intr-o oglinda. Luna plina completa si ea peisajul, aflandu-se chiar deasupra noastra, alaturi de miile de stele ce impanzeau cerul in noaptea aceasta.

- E minunat... Am spus, uitandu-ma coplesita la Harry.

Acesta s-a intors increzator spre mine, zambind usor.

- Da, am gasit locul asta cu ceva timp in urma, dar am preferat sa nu iti spun de el. L-am cumparat imediat si l-am pastrat ascuns de tine special pentru seara aceasta.

Am mai aruncat o privire stelelor, fiind fascinata de frumusetea lor.

Harry mi-a prins ambele maini, uitandu-se adanc in ochii mei.

- De cat timp suntem impreuna am trecut printr-o multime de lucruri, insa am ramas uniti in tot acest timp. Vreau sa iti spun cat de rau imi pare pentru tot ce ai patit din cauza mea si ma voi asigura ca nimic din cele intamplate mu se va mai repeta. Iti multumesc pentru ca esti inca aici pentru mine. Nu am mai cunoscut niciodata o persoana ca tine, si din acest motiv te iubesc, Alicia Benwood, si as vrea sa imi petrec restul vietii alaturi de tine.

Intregul corp a inceput sa imi tremure, iar ochii mi se incetosasera din cauza lacrimilor ce amenintau sa cada.
Harry a scos o cutiuta de bijuterii din buzunar si a ingenunchiat in fata mea.

- Vrei sa fii sotia mea?

Stiu ca va cer prea mult avand in vedere ca nu am mai postat de nu stiu cate luni - nu prea mai am chef sa scriu -, dar povestea a scazut cate putin de la un capitol la altul. Din 100 de voturi si cel putin 1000 de citiri cate aveam pana acum la capitole, am ajuns la mai putin de 500 de citiri si 50 de voturi la ultimul capitol, adica mai putin de jumatate.
Cel mai probabil nu mai sunt atatia cititori din cauza felului in care postez (la o perioada lunga de timp), insa mai sunt cateva capitole si voi termina aceasta carte si va rog sa nu o lasati acum la sfarsit sa cada.

Imi doresc ca acest capitol sa stranga 10 comentarii, 100 de voturi si 1000 de citiri si va promit ca pun nextul in maxim o saptamana.