Story of my life /EDITARE/

Capitolul 1

Întrebarea pe care am început să mi-o pun tot mai des este: cine sunt? Nu sunt o celebritate, sunt o persoană normală, o adolescentă ca toate celelalte. De ce eu? Ce am făcut ca să îl întâlnesc? Îl uram, dar acum...am ajuns să îl iubesc? Sunt confuză de-a dreptul.

Și mai ales, de la ce a pornit totul?

Ah, da, era sa uit... Totul a început la liceu.

Flashback

- Anne, ești sigură? Avem cincisprezece ani! Nu putem fugi de la orfelinat, oricât de groaznic ar fi! Nu așa. Ai idee ce ne-ar face dacă am fi prinse?

- Liss, stai liniștită! Nimic rău nu se poate întâmpla...

- Și îmi poți spune cum vom ieși de aici dacă tot zici că ai plănuit totul?

- Alice? Unde ești? Aud vocea mamei mele strigând din bucătărie.

- Aici, mama... Îi răspund posomorâtă. M-am așezat pe canapeaua din living acum mai bine de o oră și încă nu m-am clintit. Amintirile alea nu îmi dau pace de mai bine de patru ani.

- Ce faci? Ești bine? Îmi spuse apropiindu-se de mine.

- Da.. Amintiri din trecut, i-am zâmbit slab.

Liniștea s-a lăsat între noi, probabil pentru că mama nu știa cu ce să continue, iar eu nu voiam să port discuția asta. Nu acum.

- Uite, Alice, e în regulă dacă nu vrei să îmi povestești, dar cu părere de rău îți spun că au trecut patru ani și tot nu ai vrut să te deschizi față de noi, părinții tăi. Nici măcar un detaliu. Am putea să te ajutăm, scumpo, știi asta.

- Nu, nu e vorba de asta, am spus. În plus, știi ceva? Voi nici măcar nu sunteți părinții mei!

Nu știu de ce, dar brusc m-am enervat la insistențele Georgiei. Nu aveam chef să vorbesc despre asta, așa că nu știu de unde, dar o energie bruscă m-a cuprins și m-am ridicat în picioare într-o secundă, privindu-mi mama adoptivă în ochi.

Regret. Tristețe. Asta am văzut în ochii ei. Mi-am lăsat privirea în pământ, știind că am reacționat necorespunzător.

- Atunci despre ce este vorba, Alice? Mă întrebă ea făra vreo emoție pe chip.

- Mă întristează acest capitol din viața mea, te rog înțelege. Acum scuză-mă, dar trebuie să mă duc să îmi fac temele pentru școală. Poate vorbim alată dată despre asta.

Sau niciodată, am adăugat în gând. Am început să urc scările spre camera mea, fiind destul de mândră de minciuna pe care o inventasem. Nu sunt eu cea mai studioasă fată de pe Pământ, și Georgia știa asta, însă aș fi făcut orice ca să scap de interogatoriul ei.

Însă legat de școală, am uitat să vă zic că sunt colega cea nouă. Minunat!

M-am mutat de curând la Liceul Martin Lawrence. Este greu, colegii mei fiind foarte nepăsători și țâfnoși până peste cap. Fix asta îmi trebuia! Noroc că m-am împrietenit cu Tina, Lia și Austin, chiar dacă sunt de câteva luni aici. Nu puteam fi o pustnică, așa că mi-am făcut câțiva prieteni imediat. Lia și Tina îmi erau prietene mai vechi, așa că nu mi-a fost chiar atât de greu, chiar dacă nu prea ținusem legătura în ultima vreme, iar Austin... Austin e băiatul prietenos și drăguț cu mine întotdeauna. M-am mutat aici la începutul semestrului, însă e ultimul an de liceu pentru mine. În timp m-am mutat cu părinții din foarte multe locuri și colțuri ale lumii, căutând o viață mai bună, iar acum am ajuns prin Regatul Unit, mai precis la Londra. Deși pot spune că am călătorit foarte mult, aceste lucruri au avut și părți negative asupra mea, spre exemplu faptul că toate mutările astea m-au făcut să îmi pierd un an de liceu, iar acum am 19 ani și sunt încă la liceu.

**

- Alice! Trebuie să cobori, dragă. Vei întârzia la școală și știi că domnișoara Flat nu este prea amabilă.

Deși mama încerca să fie cât mai amabilă, mi-am dat ochii peste cap la încercarea ei și am ieșit din cameră. În orice caz, dacă vă întrebați, domnișoara-doamnă-în-toată-firea Flat este profesoara mea de științe. I se zice dominșoară doar pentru că nu are un soț și nu-i de mirare! E genul ăla de om dedicat întru-totul carierei. Femeia asta ne seacă de toată energia. După ora ei mă simt mai ceva ca un zombie.

- Alice! O să întârzii la școală. Grăbește-te!

- Imediat! Am zis enervată de insistențele ei.

Într-o secundă am fost jos, gata pentru o nouă zi de școală, o altă oră de științe.

În câteva minute Tina intră cu mașina pe aleea din fața casei. În fiecare dimineață plecam împreună la școală, unde ne întâlneam cu Lia și Austin.

- Pa, mama! Am spus repede și am închis ușa în urma mea.

- Pa, scumpo! Te iubesc. Tatăl tău va veni la ora trei să te ia de la școală, a spus mama entuziasmată.

- Ce?! Nu! Ăăă...

- Da...? Se uita la mine cu subînțeles. Argh, urăsc privirea aia!

- Ăămm... V-vin cu T-Tina! Spun eu neștiind ce să inventez.

- Bine. Dacă așa vrei... Spuse cu o notă de tristețe; nu am băgat-o în seama, însă, știind că s-a prins de la început de minciuna mea și acum se prefăcea. Nu avea rost să mai continui.

Am ieșit din casă, îndreptându-mă spre mașina Tinei și am intrat grăbită.

- Nu mai scăpam de ea! Am zis prefăcându-mă enervată. Hei, apropo! Am spus râzând, însă eram fericită că o revăd după un week-end atât de încărcat pentru mine și am luat-o în brațe.

- Hei! Mi-a răspuns pe același ton plin de fericire.

- Deci? Cum a fost week-end-ul tău? Am spus curioasă. Nu am avut prea mult timp să vorbesc cu Tina în week-end. Excursia cu familia mi-a ocupat întregul program, dar nu regret nimic.

- Păi am făcut același lucru ca tine, bănuiesc. Am avut tone de teme, corect? Eu nu am avut timp pentru altceva.

Chiar mă temeam de asta.

- Le-ai făcut?!

Eram surprinsă ca le-a facut. Profa de științe ne dă teme cu paginile pentru că ne urăște. Eu nu le-am făcut de data aceasta pentru că nu am avut timp, însă Tina nu își face niciodată temele la științe indiferent de cât de ușoare ar fi. Mă surprinse de data aceasta cu răspunsul ei, dar ce mă îngrijora și mai tare acum este faptul că nu mai am și de data aceasta o prietenă aflată în această situație. Chestia asta ajută uneori, știți?

- Da, le-am făcut. Cu siguranță nu vreau o notă mică. Nu acum, când abia dacă trec la ora ei. Tu nu ți le-ai făcut?! Mă întrerupe Tina.

- Neah, nu au fost pe gustul meu. Am preferat să las adevarata poveste în spatele reflectoarelor.

Amândouă am început să râdem.

**

Am ajuns la școală, unde Lia și Austin ne așteptau de ceva vreme, probabil.

Ne-am grăbit cu toții și am plecat spre clasa de științe ca să nu întârziem.

- V-ați făcut tema? A întrebat Lia, temându-se de răspunsul nostru afirmativ, semn ca ea nu și-o făcuse. Am zâmbit ușor ca pentru mine.

- Da! Au răspuns Tina și Austin foarte mândri.

- Stai liniștită, Lia. Nici eu nu mi-am făcut-o, i-am spus făcându-i cu ochiul. Bine ai venit în gașcă, fato! Am râs.

Lia's POV:

M-am liniștit când am aflat că nu eram singura care nu își făcuse tema la științe. Zecele meu se va transforma într-un mare doi. Voi sfârși pedepsită pe viață, cu o pisică în brate.

-Lissa, Tina, Austin, haideți în clasă. Mai e puțin și încep orele, spun eu temătoare.

-Măi, măi... Pe cine avem noi aici?