Story of my life /EDITARE/

Capitolul 23

Capitolul 23- Ziua neagra.

Treceam pe langa oameni ca fiind o umbra. Silentioasa, neinteresata, fara un scop anume. Mergeam, dar nu stiam unde. Harry era mereu in spatele meu si ma privea cu tristete. Stiu decat ca tocmai plecasem de la spital, de la mama. Urmam indicatiile lui Harry si o luam stanga-dreapta acolo unde imi spunea el, chiar daca nu acordam importanta locului in care ma aflam. Eram un fel de robot care vede totul blurat si face doar ce i se zice.

Cand am ajuns acasa, m-am asezat neputincioasa pe canapea asteptand un semn, un miracol. Aveam nevoie de cineva care sa vina si sa imi spuna: " Trezeste-te Alice! Totul a fost un vis. Mama ta e bine.". Dar stiu ca nu se va intampla.
Inmormantarea mamei e peste doua zile si mai sunt atat de multe lucruri de facut. Insa, cum nu ma simt in stare sa fac ceva, l-am rugat pe Peter sa se ocupe el de tot. Tot ce trebuie eu sa fac acum, este sa imi cumpar niste haine pentru acest eveniment trist. Dar ce chef de cumparaturi as avea stiind ca trupul mamei mele zace fara suflu pe un pat strain de spital? Mi-am alungat toate aceste ganduri, incercand sa raman pozitiva. Stateam pe canapea, fixand televizorul cu o privire neutra, insa ma uitam in gol, nicidecum la ceea ce facea prezentatoarea aia TV.

O mana calda m-a inconjurat pe la spate, apoi niste buze calde si moi mi-au sarutat crestetul.

- Esti bine? m-a intrebat Harry.

I-am raspuns scurt, dand din cap afirmativ, iar el a oftat incet. A venit si s-a asezat usor langa mine, apoi m-a cuprins in brate si m-a acoperit cu o patura pufoasa. In cele din urma... Am adormit.

***

A doua zi dimineata, m-am trezit in patul din camera lui Harry.
Un miros incontestabil de bacon venit tocmai din bucatarie se strecura pe gaura cheii de la usa. M-am intors incet si mi-am verificat telefonul. Era ora zece, si norocul meu, abia incepuse week-endul. Am stat ceva timp pe ganduri daca sa il sun pe Peter sau nu, dar m-am gandit ca o fi prea ocupat cu pregatirile. Oricum nu am avut noi cine stie ce relatie tata-fica, asa ca am renuntat la idee si m-am ridicat din pat. Dupa ce m-am pregatit pentru o noua zi, am coborat in bucatarie. Ma asteptam sa gasesc binecunoscuta silueta a lui Harry gatind, insa un alt baiat se intoarse spre mine zambind.

- Neata! zice prietenos.

- Niall?! Ce cauti in bucataria noastra?

- Harry e plecat la cumparaturi si m-a lasat pe mine si pe baieti sa avem grija de tine, zice zambind.

Am pufnit incet.

- Grozav! Babysitteri imi mai lipseau, zic incet, mai mult pentru mine.

- Hei, Liss! Neata!

Ma introc si il vad pe nimeni altul decat pe Mr. Tomlinson cu o punga de cipsuri, imbracat in niste pijamale cu morcovi, stand la mine in bucatarie.

- Erm.. Tu de ce esti in pijamale? il intreb ridicandu-mi spranceana sarcastic.

- Pentru ca abia m-am trezit. Niall, mi-e foame.

M-am uitat confuza la el. Cum adica abia s-a trezit? Am iesit din bucatarie si m-am dus cu pasi repezi direct in living. Acolo, Zayn dormea pe jos, intins pe un sac de dormit, la fel ca si Liam, care insa dormea pe canapea.

- Trezirea, lenesilor! am tipat.

Amandoi au tresarit speriati, si intr-o secunda au fost in picioare.

- Ce se intampla aici? zic.

- Aaamm.. Pai, stii... Noi, se balbai Liam.

- Noi suntem aici ca sa stam cu tine si ca sa te inveselim. Harry ne-a pus. Ne-a chemat inca de aseara ca sa se asigure ca atunci cand te trezesti, noi vom fi aici, imi explica Zayn.