Tema pentru acasă - Nicolae Dabija

29. Lumea lagărului

„Nicio istorie nu este vrednică de atenţie, decât cea a popoarelor libere. Istoria popoarelor supuse despotismului nu este altceva 

decât o culegere de anecdote."Nicolas-Sébastien Chamfort

Destine

Lumea deţinuţilor e una pestriţă.

Unii caută singurătatea. Alţii caută gloata. Unii devin muţi. Alţii vor să se spovedească.

În nopţile polare lungi cât veacul, când zăpezile acoperă barăcile până dincolo de acoperişuri încât acestea nu se mai văd nici de la Dumnezeu, deţinuţii îşi uită numerele cu care au fost botezaţi aici, fiecare aducându-şi aminte că a avut cândva un nume şi o viaţă de om, cu bune şi rele, cu bucurii şi dureri, cu visuri şi decepţii.

La fel, şi-n celelalte anotimpuri, când sunt scoşi în zilele lor libere în curtea largă a închisorii şi sunt lăsaţi pentru câteva ore „să pască" în voie impresii şi să împărtăşească amintiri, ei visează, speră, îşi amintesc...

Şi parcă nici nu mai văd santinelele din turnuri, nici soldaţii de pază din fâşia de securitate dintre cele două garduri de sârmă ghimpată...

În acele clipe ei sunt ei, adică oameni, aşa cum au fost şi aşa cum se încăpăţânează să rămână...

Hriţko

Lui Hriţko îi place să suduie împreună cu cineva. Numai aşa preferă să converseze.

Duminica, în primăvară, când deţinuţii ies în curtea largă ca gândacii la soare, Hriţko vrea să înjure şi nu are cu cine. Nimeni nu vrea azi să înjure. Cei mai mulţi închid ochii şi stau cu faţa în soare: „Iată că am mai scăpat de-o iarnă".

M-am săturat de voi ca de mine, zice el cu ciudă.

Hriţko are mai mare silă de sine decât de toţi ceilalţi.

Când cineva îl întreabă:

De ce umbli, Hriţko, mereu încruntat?!

El zice:

Mă cert zilnic cu mine.

Spune, apoi tace. Pe urmă adaugă:

Păzeşte-mă, Doamne, de mine însumi.

Hriţko e ucrainean din Polonia. Luptase acolo pentru Puterea Sovietică. Când aceasta s-a înstăpânit la Lvov, dezamăgit de cele văzute, ca să se autopedepsească, a cerut: „Solicit să fiu arestat".

Povestea lui e presărată cu înjurături: − 'zeii cui mă are, azi şi mâine şi răspoimâine...

La Lvov am găsit o altă civilizaţie (...) Dacă un enkavedist prindea ciudă pe tine că nu-i dădeai casa sau nu-i împrumutai nevasta – te împuşca (...) Când au vrut să mă aresteze m-am ascuns într-o casă de nebuni (...) Lansasem ideea încrucişării şoarecilor cu elefanţii, care ar fi generat animale de tracţiune (...) M-au descoperit când a venit o comisie de academicieni şi primul am râs de prostiile mele chiar în clipa în care distinşi savanţi începuseră să mă şi creadă (...). Şi, ca să renunţ la gândirea artistică, mi-au dat 25 de ani de puşcărie (...), 'zeii cui mă are, azi şi mâine şi răspoimâine...

Acesta e Hriţko.

„Maiestatea Sa"

Ştii cine mai stă cu noi într-o baracă?! l-a întrebat într-o zi Mendelstam pe Mihai. Maiestatea Sa Gheorghi al II-lea, regele Bulgariei. Iată-l... Tocmai se apropie...