Tema pentru acasă - Nicolae Dabija

4. Profesorul Mihai Ulmu

Ia mâna, scorpie! De ce-ţi baţi joc de nişte copii?! Ei n-au nici o vină. Eu, da, eu am făcut toate astea. Şi şterge-o! Ieşi imediat din clasă!

Aha! strigă comisarul mirat. Dumneata, vasăzică! Bănuiam eu! Ai să capeţi pentru asta un glonţ în ceafă, diversionistule!

Apoi sări la o parte din faţa lui, de parcă s-ar fi ferit ca Ulmu să nu-l găurească cu privirea.

Se întoarse cu faţa roşie de mânie, ca un rac la temperatura de fierbere, spre clasa care stătea înmărmurită.

Cuib de viespi! O să vă arătăm noi! zbieră el şi, luându-şi portretul „profanat" subsuoară, ieşi trântind uşa.

Eminescu rămase, învingător, deasupra tablei din clasa lor. Ulmu urcă la catedră, se aşeză pe scaun, îşi sprijini capul în palme, apoi, după o pauză, spuse:

Aşezaţi-vă, elevi! Să ne continuăm lecţia. Despre ce am spus că vom vorbi azi?!

Era foarte greu să-i readucă pe elevi la atmosfera lecţiei de care, era sigur, se pregătiseră ca niciodată. Dar el urma să-şi revină primul şi să se comporte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic.

Spuneam că astăzi vom vorbi despre dragoste. Da, da, despre dragoste. Maria Răzeşu, citeşte poemul „La steaua", îi zise el celei mai bune eleve din clasă, pe care o observase că aşeză volumașul poetului pe masă.

În acea linişte de după furtună, vocea ei cristalină răsună ca într-un amvon:

— La steaua care-a răsărit

E-o cale-atât de lungă,

Că mii de ani i-au trebuit

Luminii să ne-ajungă...

Toată clasa era numai ochi şi urechi. Poemul lui Eminescu îi ajută să creeze o ambianţă de încredere şi sinceritate atât de necesară unei discuţii de suflet.

Poetul Eminescu, zise Ulmu, crede că iubirea îl poate face pe om mai bun, mai frumos, mai puternic. Că de Iubire are parte doar cel care dăruieşte Iubire. Că prin dragoste omul cunoaşte nemurirea. Dar tu, Maria Răzeşu, ce crezi despre dragoste?! i se adresă profesorul elevei care mai stătea în picioare.

Mă gândeam că dacă ar fi să scoţi din Biblie câteva întâmplări, nişte psalmi, unele file şi chiar pe unii profeţi cu cărţile lor, ea tot Biblie rămâne; dar dacă scoţi din ea Iubirea, aceasta devine o carte oarecare...

Era o fată zveltă, năltuţă, cu gâţe negre lungi, ochi albăstrui-verzui, frunte luminoasă şi pomeţi mereu înflăcăraţi. Să fi avut ea acel curaj nebun de a-l fi înfruntat pe mai-marele lumii?!

O completează Liviu Dragu:

Dacă într-o căsătorie numai unul e fericit, atunci ambii sunt nefericiţi...

Să fi descoperit chiar el acest adevăr, mai înainte de a-l cunoaşte?! E fiu de plugar. Îi place să are şi să semene pământul. Are chipul ars de soare, păr ca pana corbului şi un început de mustăcioară. Să fie oare el acela care a avut îndrăzneala să-şi apere poetul drag?!

Dacă iubeşti sau nu?! E ca şi cum ţi-ar fi indiferent dacă trăieşti sau nu. Când iubeşte, omul devine ceilalţi sau celălalt, şi abia atunci este puternic cu adevărat. Alături de iubire, dintre toate harurile dumnezeieşti, Apostolul Pavel punea răbdarea. Să avem răbdare să ne iubim semenii, chiar pe cei care o merită mai puţin.

Costin Radu, „preotul" clasei. Visează să urmeze teologia. Are pe chipul său un calm care trezeşte încredere. Simţul dreptăţii să-l fi făcut tocmai pe el să se ia de piept cu noua putere?!