3:27 » Luke Hemmings [✔️]

thirty eight

N/A: in ultimul timp nu mai comentează nimeni la poveste. Ma întristează, serios. Nu va place? Vreau sa stiu, poate schimb ceva. Ador sa va citesc comentariile si acum au dispărut...

Anyway... Enjoy your reading.

Doua luni mai tarziu

LUKE

Eram mizerabil, daca asta era un cuvânt care putea defini macar o bucățică din ce simteam acum. Ma simteam inutil. Eram înfrânt si de data asta nu mai era nimic de facut.

Dupa ce oamenii lui Andrew m-au aruncat in fata hotelului ca pe un câine vagabond am fost nevoit sa le explic totul baietilor pentru a-mi motiva absenta si multiplele lovituri si zgârieturi. Acum nici macar nu mai vorbesc cu mine, nu se uita la mine si de fiecare data cand intru in aceeași camera cu ei încetează orice fel de discuție.

M-am întors in tunele. Nu mai era nimic. Locul arata părăsit de zeci de ani, nicidecum locuit de o grupare de mafioți, cu tatăl meu in cap. Praful era de trei degete pe jos si șobolanii mișunau dintr-un colț in altul. Am căutat peste tot, chiar si in camera in care au dus-o pe Dove prima data, care era ultima si ascunsa printr-o alta.

Nimic.

Era ca si cum s-ar fi evaporat pur si simplu. Salteaua era inca pe jos in camera ei insa așternuturile erau murdare si pline de praf, nu curate cum obișnuiau sa arate mai demult.

Am continuat sa ma întorc acolo chiar ai dupa ce m-am convins ca probabil nu aveam s-o mai găsesc niciodată. Inca o fac câteodată cand am timp sa plec din turneu si sa ma întorc acasă. Acasă e un cuvânt atat de ciudat in absenta ei. Pur si simplu nimic nu mai e la fel. Am pierdut-o apoi am recâștigat-o doar ca sa o pierd iar. E un cerc continuu si nu se termina niciodată. Probabil ca la un moment dat cand Andrew va decide ca nu mai are nevoie de ea o sa mi-o inapoieze, insa pana atunci sunt singur.

Am încercat sa ma consolez cu gandul ca nu mai era, insa promisiunea pe care i-am facut-o imi răsuna tare in urechi. Nu ma lasa sa dorm noaptea. Mereu cand închideam ochii ii vedeam chipul. Tipa la mine ca am părăsit-o.

Si sa fiu al naiba daca nu are dreptate.

***

"Știam ca nu trebuia sa am încredere in tine. Esti ca restul. Ai luat ce ai vrut de la mine si apoi m-ai părăsit." Spune Mona uitându-se pe fereastra. Venise acum cateva ore ca sa vorbim, iar eu nu știam ce ar trebui sa-i spun. Nu voiam sa-i servesc povestea cu tatăl meu diabolic mi-a răpit iubirea vieții pentru ca deja începea sa mi se facă greață de mine însumi cand ma gandesc ca am permis din capul locului sa fac o înțelegere cu el.

Mona isi rotește o suvita de par neagru pe deget si oftează. Era ciudat oarecum. Sa fiu iar in preajma ei. Inainte mi se parea foarte enervanta si plină de sine pentru ca nu puteam accepta faptul ca ea nu era Dove, insa acum dupa ce am purtat o discuție ca doi adulți ce se presupune ca suntem am realizat ca m-am înșelat in privința ei.

"Chiar ma indragostisem de tine..." Oftează si se întoarce pe călcâie, privindu-ma cu mila. Stateam pe pat in camera de hotel din Chicago si ascultam in liniste cuvintele ce i se rostogoleau usor de pe buze. Oftează iar de data asta si rade putin si se asaza in scaunul de lângă ea. "Nu am fost proasta, desigur. Am știut mereu ca nu sunt eu cea la care te gândeai atunci cand închideai ochii sau cand făceam si alte chestii."

"Mona eu..." Încep dar ma opresc. "Ce scuza as putea sa spun? Nu am una. Ma simt groaznic, serios. Imi pare rau daca simți asa. Meriți mai mult."

"Da, ai dreptate. Merit mai mult." Șoptește si se ridica de pe scaun venind spre mine. Isi pune o mana pe obrazul meu si imi pun repede mana peste a ei. "Tocmai de aceea mi-am dat demisia. Esti un tip super deștept, Luke. Găsești tu o cale." Spune si se apleaca sărutându-ma scurt pe buze. Cand se desprinde din sărut mana ei imi părăsește fata. Silueta ei zvelta trece pe lângă mine si iese imediat pe usa, închizând-o încet in urma ei.

Oftez si imi prind capul in palme. De ce ma părăsește toata lumea? Dintr-o data simt cum oboseala pune stăpânire pe mine si stiu ca e de la săptămânile pe care nu prea le-am dormit. Nu ma lasa sa le dorm. Imi descalț pantofii si ma urc mai bine in pat, perna parând bruac mai confortabila ca niciodata. Închid ochii si chipul palid al lui Dove se conturează in fata mea. Spune ceva dar nu pot înțeleg ce anume. E ca si cum am fi sub apa si auzul imi este estompat.

O bubuitura scutura peisajul si chipul lui Dove dispare.

Nu.

Chiar daca o vad doar in coșmaruri tot nu ma satur de ea, de fata ei, de pielea ei fina, de rasul ei colorat...

Bubuitura se aude iar si deschid ochii. Constat ca de fapt cineva bate la usa asa ca ma ridic încet din pat si merg sa o deschid. In spatele ei stăteau Michael, Calum si Ashton, toți purtând o mina serioasă. Pentru cateva minute ne holbam pur si simplu unul la altul fara sa spunem nimic.

"Trebuie sa vorbim." Rupe Ashton tăcerea si eu clatin din cap, dându-ma din fata ușii si lasându-i sa intre.

Toți se asaza pe pat si păreau foarte încordați. Recunosc ca si eu eram. Expir brusc aerul pe care nu realizasem ca-l tineam in piept si ma așez pe scaunul unde cu ceva timp in urma a stat Mona.

Tensiunea din camera atârna puternic pe umerii noștri si ma abțin cu greu sa nu spun ceva ne la locul lui.

Calum e primul care vorbeste: "înțelegem de ce ai facut-o." Ma asigura el si mușchii mi se relaxează putin. "Ce nu înțelegem e de ce nu ne-ai spus mai devreme. Puteam sa te ajutam. Pe amandoi de fapt."

"Stii bine ca ne place Summer." Spune si Michael. "Dove." Se corectează el repede. Stiu ca e la fel de neliniștit ca si mine pentru ca se joaca agitat cu mainile in poala.

"Nu stiu ce sa spun." Mărturisesc. "Nu stiu daca ar trebui sa-mi cer scuze sau sa ma rog in genunchi sa nu ma mai ignorați. Nu va cer sa vorbiți iar cu mine de parca am fi cei mai buni prieteni si nimic nu s-ar fi întâmplat." Oftez si-mi scutur capul. Toți trei se uitau la mine așteptând sa continui si deodată parca nu mai stiu sa vorbesc. Incerc sa-mi recâștig cei mai buni prieteni —fratii— inapoi si nu prea merge. "Tot ce am vrut a fost ca macar voi sa fiți in siguranța. Sa nu aveți o ținta pe spatele vostru."

Nici unul nu spune nimic si se uita se la unul la altul, apoi aproba toți din cap de parca ar purta o conversație telepatica.

"Te iertam." Spun la unison.

"Serios?"

"Da. Tocmai ce am zis ca înțelegem de ce ai facut-o. Voiam sa te iertam de cum am intrat pe usa, dar am decis sa te mai lăsam sa fierbi putin." Zâmbește Calum si se ridica in picioare.

Vine si ma cuprinde intr-o îmbrățișare, apoi Michael si Ashton il urmează la scurt timp.

"Va urăsc pe toți trei asa sa mult..." Le spun si toți râdem inca îmbrățișându-ne.

N/A: Hola again. Deci da. Ai ajuns la sfârșitul capitolului. Inainte sa pleci nu uita sa lasi un comentariu si sa votezi!!

+

Ce crezi ca se va întâmpla in continuare?? Sunt foarte curioasa ce credeți.

+

Vreți sa updatez săptămânal? Gen in fiecare miercuri sau ceva de genul? Nu mai sunt multe capitole oricum. Am avut inspirație zilele astea si aproape am terminat cartea ;) lemme know!