twenty six

669 77 12
                                    

DOVE

Aveam senzația ca cineva imi mângâie fata. Era plăcut si liniștitor, sa te trezești dimineața lângă o persoana care te face sa te simți bine din prima clipa in care deschizi ochii. Apoi sa-ți pregătească micul dejun si sa petrecem dimineața vorbind despre chestii mărunte. Ar fi fost drăguț sa fie chiar o rutina. Apoi intr-un final cand anii trec, rutina sa fie aceeași. Urma sa imbatranim impreuna, sa avem copii, apoi nepoți, apoi cand copiii vor fi uitat deja de noi ne vom fi luat un câine sa ne țină de urat cand nu stateam unul cu altul. Eu si cu persoana aia specială urma sa ne iubim si pe patul de moarte pentru ca apoi sa ne revedem in rai.

Așa imi imaginam ca va fi viata mea. In niciun caz calvarul care a ajuns. Ma târăsc cu greu prin zile in ultimul timp atarnandu-ma de speranța ca cineva acolo undeva in lumea asta se va uita la mine așa cum ma uit eu la pozele cu mine si Luke ce au rămas in telefonul meu.

Nu pot sa nu ma gândesc la el. E prezent lângă mine mereu.

Pipăi cu ochii inca închiși locul gol de lângă mine din pat si realizez repede ca fusese ocupat atunci cand adormisem. Inima începe sa-mi bată cu putere, lovindu-se violent de cutia mea toracică, fiind aproape dureros. Deschid ochii si ma ridic brusc in fund apoi s-ar imediat in picioare.

Durerea loviturilor provocate de Jace ma face sa ma dezechilibrez si sa cad imediat la pământ pe covorul pufos al camerei de hotel. Aveam mintea limpede acum si nu mai era încețoșată de dorințe care nu se vor îndeplini niciodată cu privire la viitor. In momentul de fata conta doar prezentul, era chiar crucial sa imi mențin atentia focusată pe prezent si sa nu umblu absenta prin trecut sau viitor.

Gem de durere însă nu pot sa-mi ridic obrazul de pe jos. Sta lipit de parchetul rece si lustruit. Capul e singura parte a corpului meu care nu sta inerta pe covor. Frumos. Intr-un final reușesc sa ma ridic in coate si suier de durerea ce vine din coaste, constatand singura ca una sau doua sunt ori rupte ori fisurate. Imi ridic cu greu capul, care parca a mai câștigat inca 10kg in plus in ultimele minute, si scurtez camera cu privirea. Observ ca sunt singura.

Cum nu aud niciun dus presupun automat ca Luke deja a plecat probabil cu iubita lui si ca m-a lăsat singura. Ce surpriza! Il înjur in gând si ma târăsc in patru labe pana in baie unde cu greu tinandu-ma de cada apoi de margine chiuvetei reușesc sa ma ridic in picioare.

Ma sperie reflexia mea din oglinda si închid ochii in speranța ca imaginea va dispărea. Sângele mi se închegase pe fata si căpătase o culoare usor maronie, iar aproape toata fata, bratele si gâtul imi erau acoperite din loc in loc de vânătăi, mai mici sau mai mari, purpurii si dureroase. Ochiul stâng e atat de umflat ca imi este greu sa-l țin deschis, iar pielea din jurul lui are o culoare îngrijorătoare de galben-roșiatic. Buza de jos e sparta, iar din nas se vede cum a curs sange, care acum s-a închegat.

Nu cred ca m-a lovit Jace atat de tare pe cat de rau m-am lovit eu de obiectele din apartamentul lui încetând sa ies. Ma simt atat de murdara!

Decid ca din moment ce sunt singura as putea sa fac un dus rapid si sa-mi examinez rănile de pe corp. Tata m-a învațat câte ceva despre primul ajutor si cum iti dai seama daca unele oase sunt rupte chiar daca nu simți durerea si ii sunt recunoscătoare in momentul asta.

Dau drumul la apa si o las sa se încălzească in timp ce imi dezbrac hainele murdare. Imi amintesc ca am refuzat sa-l las la Luke sa-mi dea hainele lui pentru ca nu puteam sa mi le dau jos pe ale mele. Acum pot. Oarecum. Scancesc si-mi mușc obrazul pe interior de durere cand imi scot tricoul pe cap si ii dau drumul pe podea apoi cu greu imi împing pantalonii in jos pe picioare si ii dezbrac lasandu-i acolo in mijlocul băii. Imi dau repede lenjeria intimă jos cand ajung in fata cabinei de dus si intru sub jetul de apa.

Apa călduță spre rece imi arde pielea îndurerată la început însă apoi devine o alinare plăcuta. Iau buretele si niște balsam de dus si frec sângele închegat ca sa-l dau jos de pe mine, apoi ma spăl repede pe cap. Dupa ce termin raman sub jetul de apa si mut robinetul pe rece. Tip apoi imi astup gura cu mana cand șocul ma cuprinde si tremur violent de frig însă stau acolo știind ca asta ajuta putin la eliminarea durerii pe care o simt puldandu-mi in tot corpul.

Opresc apa si ies din dus. Imi înfășor un prosop in jurul corpului si unul mi-l pun pe cap. Ma îndrept spre usa si in drum împing hainele murdare cu piciorul intr-un colț al băii, nefiind capabilă sa ma aplec ca sa le ridic. Dar nici nu puteam sa le las acolo. Ajunsă in dreptul patului dublu in care am dormit imi permit câteva secunde sa închid ochii si sa inspir adânc parfumul lui Luke si mirosul lui caracteristic. Observ ca are camera destul de ordonata așa ca trebuie sa ma mulțumesc doar cu atat, neîndrăznind sa ii caut prin bagaje si sa-i fur un tricou sau orice altceva. Imi zăresc rucsacul pe care l-am avut cu mine aseara stand rezemat sa noptiera si il iau răsturnând conținutul lui pe pat. O pereche de blugi negri, o bluza gri simpla cu mâneci lungi, lenjerie intimă curată, periuța si pasta de Dinți si deodorantul. Las prosopul sa cada la picioare si imi îmbrac încet chiloții apoi sutienul si ma așez pe pat pentru a-mi trage pantalonii pe mine. Imi trag si bluza pe mine si-mi încalț bocancii, apoi ma duc in baie in căutarea unei perii de par ca sa-mi descâlcesc parul ud inainte sa-l las sa se usuce. Cand termin ma întorc in camera si-mi prind parul intr-o coada împletită, apoi caut un pix si o foaie ca sa-i las lui Luke un mesaj. Chiar cand ma pregăteam sa imi pun rucsacul pe umăr si sa ies din camera usa de la balcon de deschide si o voce învăluie camera.

"Pleci undeva, domisoara?"

Era persoana de care imi era cel mai frica. Si era la mai putin de un metru de mine. Ma întorc cu fata spre el si înlemnesc.

"Stai jos. Avem niște datorii de discutat."

N/A: So far so good I guess.

Dove in ce te-ai mai băgat acum? Uffff. Niciodată nu scapă săraca.

Păreri?

3:27 » Luke Hemmings [✔️] Waar verhalen tot leven komen. Ontdek het nu