3:27 » Luke Hemmings [✔️]

four

DOVE

Ne certam. Nici nu imi pot aduce aminte motivul, tot ce stiu este insa ca ne certam. Fratele meu, Thomas, privea tacut spectacolul argumentarilor dintre mine si tata.

"Esti atat de imatura!" imi spunea el.

"Dar tata, este doar o petrecere, plus ca toata scoala o sa mearga, iar eu nu vreau sa fiu ultima ratata pe care nu au lasat-o parintii sa mearga!" protestam deja de cinci minute.

"Poate ca o sa fii ratata scolii, dar o sa fii ratata cu nota maxima la examen si o sa fii ratata cu un viitor promitator si o sa fii ratata cu o viata frumoasa!" tipa la mine mai enervat decat l-am vazut in toata viata mea.

Intr-o secunda de neatentie si o frana care nu a fost pusa la timp, sigla masinii de Coca Cola aluneca pe asfaltul inghetat si se opreste in fata mea. Nu imi amintesc mare lucru. Imi amintesc fata soferului cand ne-a vazut venind, horatata si gata de atac si imi amintesc cum fratele meu in varsta de sase ani imi striga numele in ultimele clipe din viata lui.

Imi ridic obrazul de pe ciment si privesc masina in flacari. Nu au putut salva nimic si pe nimeni. Au murit pur si simplu, arsi ca niste sobonali prinsi in capcana.

Soferul masinii de Coca Cola trecea deja coltul strazii pierzandu-se in multimea de oameni ce a venit sa ma ajute.

Insa exsista un mic detaliu aici: eu nu voiam sa fiu ajutata. Voiam sa mor. Acum eram singura si o tinta sigura. S-a nimerit sa fiu persoana nepotrivita la momentrul nepotrivit, surprinzandu-l pe tatal meu aducand o valiza cu bani care nu ne apartineau si ascunzand-o dupa tabloul care era agatat deasupra semineului.

Nu i-am spus niciodata ca eu vazusem acel incident si nici nu aveam cum altfel sa ii mai zic acum.

Oamenii de la care luase banii ii voiau inapoi si erau in stare sa faca orice daca nu ii primeau. Orice.

"Nuuuuuuuu! Tata! Thomas! Nuuu!" tip trezindu-ma din visul care se repeta aproape seara de seara. Si mereu se termina la fel: cu fata criminalului zambind fericit dupa ce si-a savarsit misiunea, apoi plecand ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, insa disparand cu pronisiunea de a reveni pentru a revendica ce-i al lui.

Doua brate mi-au cuprins trupul brazdat de spasme si sughituri si m-au leganat incet pana cand intr-un final m-am oprit din tremurat si lacrimile mi s-au uscat pe obraji. Pana atunci nu deschisesem ochii pentru a-mi vedea "salvatorul" insa acum cand raul a trecut i-am deschis timida si m-am uitat printre gene la baiatul cu ochii albastri ce ma privea ingrijorat.

"Esti bine? Te-am auzit tipand si-"

"Sunt bine!" ma grabesc sa spun stergandu-mi fata cu palmele si iesind din stransoarea de otel a lui Luke. "Imi pare rau ca te-am trezit." ii zic incet inca incercand sa-mi reglez bataile inimii.

"Summer... Tu esti bine?" isi continua interogatoriul punandu-si mainile pe obrajii mei. Simt cum imi ia foc si imi las privire in jos. Imi ridica capul cu degetele sale lungi si subtiri si ma forteaza sa il privesc. "Vrei sa vorbesti despre asta?"

"Nu. E in regula, serios. A fost doar un cosmar." ma grabesc eu sa spun si incercand sa afisez un zambet convingator care esueaza lamentabil.

"Cine-i Thomas?"

Inima incepe sa-mi bata din nou cu putere si ma las pe spate sprijinindu-ma de tablia patului. Luke se asaza langa mine, pastrand distanta intre noi si nefacand o miscare in plus in incercarea de a se apropia de mine, lucru pentru care ii sunt recunoscatoare. Fara sa realizez ce fac cuvintele imi lararesc gura fara acordul meu.

"Thomas era... Fratele meu."

"Ce-"

"A murit anul trecut intr-un accident de masina impreuna cu tatal meu."