3:27 » Luke Hemmings [✔️]

sixteen

DOVE

Simt o amorțeala constanta in corp care nu imi permite sa ma mișc. Imi e frig si ma blestem in gând ca am uitat sa închid geamul inainte sa merg la culcare. Încerc sa ma întorc pe o parte si întind mana sperând sa simt covorul de lângă patul meu convinsă fiind ca am căzut iarăși din cauza unui coșmar.

Lovesc cu mana ceva moale care ciripește protestând. Tresar speriata si ma ridic in fund cu ochii larg deschis de spaima. Cand ma uit in jur observ ca nu sunt in camera mea. Nu sunt nici marcar in casa. Sunt pe acoperiș.

Ce caut eu pe acoperiș?

Lumina slaba a răsăritului imi gâdila ochii. Ma întind inca amorțită si simt câteva pișcături pe sirea spinării. Imi duc mana la spate si normali niște înjurături in bărba atunci cand durerea se intensifica.

Apoi dupa ce ma ridic in picioare si conștientizez mai bine unde sunt realizez ca lipește ceva. Sau mai bine zis cineva.

"Luke!" Strig alarmata. Ma apropii de margine acoperișului si ma uit cu teama in jos, de parca as putea sa il găsesc pe Luke acolo jos, întins pe iarba.

Vreau sa ma întorc, iar doua mâini imi cuprind talia si ma trag cu putere inapoi. Cad peste cineva si simt o durere ascutita in genunchi care ma face sa gem.

"Ce crezi ca faci?!" Exclama Luke cu buzele lipite de fruntea mea. Imi mângâie parul, rotindu Șuvițe pe degetele sale lungi si subțiri. "M-ai speriat de moarte!" Continua mai încet si imi săruta odată fruntea apoi se uita la mine.

Nu spun nimic. Si nici nu ma gândesc de ce nu i-am spus sa-mi dea drumul inca. Pentru ca atingerea lui ma liniștește si pot citi o urma vagă de îngrijorare atunci cand ma priveste.

"Ce?" Il întreb ridicându-ma de pe el si aranjamendu-mi pantalonii.

"Nicio înjuratura, nimic? Ce se întâmpla cu tine?" Intreaba el ironic si are dreptate. De obicei pana acum l-as fi spurcat.

"Sunt anormal de obosita si ma dor toate oasele. Nu am chef sa ma cert cu tine." Mormai si gesticulez cu mana spre el. "Vrei sa ma duci acasă?" Il întreb si nu astept răspunsul. Pornesc inainte lui si ma strecor pe geam inapoi in pod.

Il aud oftând in urma mea si grăbește pasul ca sa ma ajungă din urma. Imi încalț pantofii cand ajung la baza scărilor si imi aranjez si putin parul. Câteva imagini de aseară invandand-nu mintea. Le alung scuturând capul. Prefer sa nu stiu. Tot ce stiu este ca am facut-o lata rau de tot.

Am totusi o întrebare in cap ce nu-mi da pace. Unde plecase Luke? Si decid ca o sa discut despre asta cu el, dar nu acum. Nu am energia necesară sa vorbim si probabil sa sfârșim prin a ne certa.

Fac slalom printre petrecăreți adormiți pe jos si ajung in dreptul ușii. Il astept pe Luke si cand ajunge in dreptul meu imi zâmbește larg. Un zâmbet adevărat. Si ma simt prost ca nu stiu de imi zâmbește. Însă stiu ca are legătura cu ce am facut aseară.

Partea ciudata este ca nu imi amintesc sa fi băut mult. Poate chiar deloc însă nu sunt capabilă sa pun cap la cap evenimentele petrecute.

Urc ca un Zombie in mașina si il astept pe Luke sa mi se alăture. Il văd vorbind cu cineva in pragul ușii si arătând spre mine cu un zâmbet mic pe chip. Nu reușesc sa înțeleg ce vorbea cu bărbatul care presupun ca a fost gazda petrecerii deoarece nu m-am priceput niciodată la cititul pe buze. Câteva minute mai târziu albumul celor de la Green Day umple mașina si Luke bate ritmul cu palmele pe volan. Imi lipesc capul de tetiera si încerc sa ignor electricitatea dintre noi.  Luke opreste mașina atunci cand semaforul se face rosu si imi vine sa leșin atunci cand văd coloana interminabilă de mașini din fata noastră. E ora 7 si traficul e deja infernal.

"Unde erai?"

"Hm?" Ochii confuzi si tulburi ai blondului ma privesc o clipa apoi se uita iar la drum. Cu toate ca nu urma sa pornim prea curând. Si am senzația ca imi ascunde ceva.

"Cand m-am trezit. Nu erai pe acoperiș." Clarific si sper sa înțeleagă unde bat.

"Ah, atunci. Eram...Aaa... Aveam nevoie la baie." Minte el si isi musca buza nervos. Strânge volanul in mâini pana cand articulațiile i se albesc.

Simt un impuls sa imi pun mana peste a lui sa văd ce reacție are dar nu pot sa nu ma simt Prost pentru ca ma minte. Stiu ca il macină ceva. E dezumflat de cand a discutat cu bărbatul acela si intr-un fel vreau sa aflu de ce.

Stiu ca aștepta un răspuns de la mine însă tot ce zic este "okay."

"Esti supărat?" Il întreb mai târziu cand semaforul devine verde.

"Nu!" Mi-o trântește el. "Doamne, femeie! Tu găsești ceva in toate!" Se răsteste el la mine.

Simt cum o furie oarba ma cuprinde si ma las orbita de ea. Dupa ce ca ma minte acum are si toane. Nu o sa ii permit sa ma calce in picioare.

"Stii ceva? Gata! Opreste mașina! Vreau sa cobor!" Ii zic si imi desfac centura de siguranța.

"Dar mai sunt vreo 20 de minte pana ajungi la apartamentul tău." Murmura el slab cu fata albă si cu ochii mari si tulburi, panicați.

"Iau metroul." Mint pentru ca niciun metrou nu ma poate duce mai aproape de 10 minute de casa mea. Însă simt ca daca mai stau inca 5 minute cu Luke in mașina o sa spun ceva ce o sa regret sau invers.

"Luke, deblochează portiera! Vreau sa ies!"

Opreste mașina brusc intr-o parcare pustie si se întoarce cu fata spre mine. Expresia lui e gravă si îngrijorată.

"Asculta... Eu nu sunt cine crezi tu ca sunt..."

N/A: update dupa 10000 de ani! Mersi pentru 8k

Sper sa citiți in continuare deși o sa încerc sa postez mai des si la celalalte povesti ale mele. Ceea ce însemna update-uri mai rare aici (cred) depinde

Anyways. Cine este si Luke Hemmings? Btw

~andreea