The chalice full of purple water ( rewriting )

Capitolul 19

Cad in genunchi si imi scot cutitul din umar si smulg ata neagra pentru a putea citi biletul pe care scria marunt cu cerneala rosie:

<<Buna Jeff! Ma mai ti minte? Sunt eu, Maya, vechea ta prietena>>

,, Ce?! Maya?! Ce cauta ea aici? Mai traieste?! '' gandesc eu panicadu-ma si citesc in continuare.

<<De cand mi-am revenit dupa ,, accidentul '' acela te-am cautat si acum in sfarsit te-am gasit! Eu te-am iertat pentru ce ai facut si cam avem ceva de discutat.>>

-Tot nu pricep la ce se refera cu ,, te-am iertat '' , nu eu am atacat-o atunci! Eu doar m-am aparat! zic eu cu vocea mai mult ca o soapta.

Când vad ca din umarul meu curge sange imi aduc aminte de rana si aceasta incepe sa ma doara groaznic.

-Jeff! Unde esti?

Vocea ingrijorata a Emmei se auzea din spatele meu. Ma ridic si ascund repede biletul. Ma intorc spre Em care alerga spre mine cu disperare. Cred ca a si uitat de gleznă... Aceasta se apropie de mine si se opri brusc uitandu-se la mine îngrijorată.

-Ce ai pățit? Ce a fost asta?

-A, nimic... ii zambasc fals si incerc sa ascund spaima din ochii mei si rana care inca sangera abundant.

-Jeff, sangerezi si imi spui ca nu ai patit nimic? Si de ai fata asta?

,, Fir-ar, nu pot sa o mint, dar nici sa-i zic aevarul. "

-Pai... Nu cred că e momentul sa virbim acum.

Em oftează si brusc ma ia in brate. I-am simtit imima bătând puternic, mai sa-i iasa din piept si cum ma strange in brate. Ii raspund la imbratisate si o sarut pe frunte.

-Hai mai bine sa mergem acasa...

-Da, cred ca ar fi mai bine asa. Trebuie sa-ti tratezi rana aia...

-Stai linistita, nu e cine stie ce.

-Nu mai fa pe duru' si hai sa mergem.

Imi zâmbește incurajator si ma ia de mana. Ii raspund si eu cu un zambet prefacut si incepem sa mergem spre casa aproape lipiti unul de altul.

Ajunsi acasa, Em s-a grabit pana la baie si a venit cu o intreaga trusa medicala.

-Iti dai seama ca nu o sa mor, nu ?

-Nu pot risca.

Imi zambaste si deschide trusa de unde scoate niste bandaje si dezinfectant. Imi dau hanoracul patat de sange jos si raman doar ii tricoul meu negru.

-O sa usture puțin. si-mi pune unul din bandajele imbibate cu solutie pe rana.

Intradevar, ustura mai mult decat mă asteptam. Nu mai simțisem o asemenea durere de când... Am respirat adânc si am încercat sa nu-mi smucesc mana. M-am lăsat pe spate si mi-am încordat brațul. Cand am simțit ca Em imi fixeaza bandajul pe umar, am deschis ochii si m-am uitat la rana.

-Mersi Em! ii zic si o sarut pe frunte.

-N-ai pentru ce, si-mi zambeste, apoi se sprijina de mine. Dureaza o scurta perioada apasatoare de tacere, dupa care Em alunga presiunea spunandu-mi:

-Jeff, e ceva ce imi ascunzi?

-Em, eu... si ma uit in ochii ei rosii ca sangele.