The chalice full of purple water ( rewriting )

Capitolul 17

Ne apropiem tot mai mult pe zi ce trece, dar e ceva ce nu inteleg. De fiecare data cand devenim mai deschisi unul cu altul schimba subiectul... Poate vrea doar sa nu-si aduca aminte de unele chestii din trecutul lui, cum nici eu nu vreau uneori...

A doua zi m-am trezit inaintea lui Jeff. Acesta statea protector cu mana in jurul soldului meu. Deja nu mai era ceva neobisnuit. L-am privit putin fata acoperita de parul lui negru si lung si i-am indepartat usor mana. Am incercat sa ma dau jos din pat si am vazut ca nu ma mai doare aproape deloc glezna. M-am ridicat din pat cu un scancit mic si m-am sprijinit de nosptiera. Am schiopatat pana la usa, m-am prins de ea si m-am indreptat spre scari.

,, Tot timpul au fost asa de multe? '' ma intreb eu si las sa-mi scape un ofat.

Ma prind de balustrade si incep sa cobor incet. Mi s-a parut ca mor pana sa ajung jos, dar intr-un sfarsit am ajuns si in bucatarie. Mi-am pus niste lapte cu cereal si am inceput sa mananc. Aproape termin cand Jeff intra pe usa.

-Neata!

-Neata si tie psihopatule!

-Ce e de mancare?

-Pai, lapte cu cereal... cam atat.

-Mdea... m-am cam plictisit de asta, dar ce sa fac?

Isi pune si Jeff o portie si se aseaza langa mine la masa.

-Vad ca nu te mai doare glezna asa tare.

-Mdea... Pot macar sa merg singura acum.

-Si... ce zici sa mergem mai tarziu la o plimbare, cred ca o sa-ti faca bine sa mai si iesi din casa...

-Da, mi-ar placea.

Termin de mancat si ma indrept spre dormitor. Cand vad iar scarile oftez si ma opresc pentru o secunda.

-Vrei sa te ajut sa urci? Imi zice Jeff luand o lingura de cereal.

-Nu, mersi...

Ma mai uit o data la scarile care acum pareau infinite si fac primul pas, dar nici nu apuc sa pun piciorul jos ca simt doua maini cum mi se aseaza pe corp si sunt luata pe sus de Jeff.

-Am zis ca ma descurec! Ma incrunt si ma uit la el care incepe sa rada.

-Da sigur. Pana ajungi tu sus eu pot sa dorm si sa ma intorc si de la vanatoare.

-Ii zambesc si il las sa ma duca pana sus. Ma pune grijuliu jos si-mi spune:

-Eu sunt gata, te astept jos ca sa iesim.

-Bine, si ma indrept usor spre dormitor. Deschid dulapul, imi iau niste haine si ma schimb. Merg la baie sa ma pieptan si cobor.

-Hmm.. ce ar fi sa ma dau pe balustrade pana jos ca sa nu mai cobor?

Da... Proasta idee. Totul a mers bine pana ce am ajuns la jumatatea balustrade si m-am dezechilibrat. Am inchis ochii stiind ca va urma sa fac cunistinta cu parchetul si am astept impactul dureros, dar acesta nu a venit. Deschid un ochi si vad ca atarnam cu nasul la doi centimetri de podea. Deschid si celalat ochi si ma rdic. Abia atunci vad ca Jeff ma tinea sa nu cad. Incepe sa rada ca un descreierat si printer lacrimi imi zice:

-Stiam ca esti impiedicata, dar nici chiar asa.

Imi da drumul si isi pune mana la burta inca razand.

-Mdea...

Ii arunc o privire dispretuitoare dar totusi ii multumesc. Daca nu era el poate imi rupeam si restul oaselor.

-Te mai crizezi mult sau mergem?

-Ok, ok...

Isi sterge lacrimile de la atata ras si plecam. Mergeam tinandu-ma de bratul lui ca sa pot merge cat de cat normal.

-Jeff...

Incerc sa-mi fac curaj cu un oftat adanc.

-Dece de fiecare data cand încerc sa vorbesc cu tine mai deschis schimbi subiesctul?

Jeff se opri si se uita in ochii mei. Avea niste ochi asa albastri... Apoi cu o privire putin trista imi spune cu vocea mai mult ca o soapta.

-Nu stiu... Imi e frica, cred, sa vorbesc despre ce simt. Adica pentru tine e mai usor, esti fata. Eu si asa am doar un prieten, adica tu si imi e frica sa te pierd daca spun ceva gresit... Nu vreau sa...

Oftez iar si il iau in brate si il strang tare. Un zambet imi aparu pe fata cand simt ca-mi rasunde la imbratisare si-mi mangaie parul.

-Jeff, de ce m-ai supara? Fiecare om are sentimente, fie el criminal sau nu...

-Da dar...

Nu apuca sa termine ca...