The chalice full of purple water ( rewriting )

~Capitolul 4 ~ Partea a V-a~

Pachetul era pe jumatate gol si, intrucat fumatul era singurul lucru pe care-l mai puteam face acum, simtindu-ma de-a dreprul incapabila sa mai fac alte miscari, si incapabila sa-mi mentin cat de cat calmul, le-am impartit cu chibzuinta, dar intr-un final, dupa... sincer, nu stiu cat timp, le-am terniat, moment in care, norocul facu in asa fel incat si bricheta sa-mi ramana fara gaz. Am injurat, aruncand atat pachetul cat si bricheta undeva in bezna si mi-am strans genunchii la piept. Intre timp, vantul incepu sa bata usor. Un timp am incercat sa privesc in jur, dar era absolut inutil incat copacii blocau toata umina lunii, facand totul sa fie invalui intr-un intuneric de nedescris. Desi incercam din rasputeri sa le alung, gandurile mi se fortau in minte si mi napadeau toate colutile acesteia. In scurt timp ele s-au transformara in soapte, apoi soaptele incepura sa se repete neincetat. Intunericul incepu si el parca sa capete o anumita forma si, daca nu era de ajuns, umbrele incepura sa se invarta, aducand iar ameteala cu miscarile lor unduioase.

Atuni mi-am lasat capul pe spate si mi-am inchis ochii, rostind cu voce tare fraze ce ar fi trebuit sa ma linisteasca, dar in schimb, propria voce mi se transorma in una din soaptele repetitive care, datotita ochiilor inchisi, ce facura totusi umbrele sa dispara, se amplificara odata cu vantul, unele dintre ele devenind chiar urlete. Mi-am cuprins capul cu palmele mi mi-am strans parul in pumni apoi, mi le-am trecut peste fata, dezchizandu-mi fortat ochii pe care-i aveam dati peste cap. Greata nu reveni, dar in schimbul ei, o senzatie de rau general ma cuprinse. Simteam cum fiecare parte a corpului mi se descompune si, peste toate astea, o mancarime insuportabila ma facu sa-mi zgarii singura pielea.

Toate aceste lucuri ma coplesira, ma facura sa-mi pierd orice urma de ratiune ramasa. M-am intins pe jos, cuprinsandu-mi propriul copr cu mainile. Ma rostogoleam prin frunze aflandu-ma intr-un cerc vicios al durerii corporale si tipam odata cu vocile din capul meu, incercând sa le acopar.

Intr-un final m-am rostogolit pe spate si, intrucat ramasesem fara voce, am stat cu ochii larg deschisi, atintiti asupra cerului lipsit de stele, ce se zarea fragmentat de dupa coroanele pomilor. Vantul se amplifica, facandu-le sa se miste, parca cu tot cu trunchi, intr-o parte si-n alta. Dansul lor era, pe cat de frumos, pe atat de rau prevestitor. Corpul meu zvacnea necontenit, parca odata cu ritmul lor lent si, drept urmare, prima data nici nu am observat mana ce mi apasa umarul, clatinandu-ma incet.

O voce, una noua, adevarata, imi rasuna de aceasta data in minte alungandu-le pe celelalte, chiar daca nu intelesesem ce spusese mai exact. Era el... dar nu era singur. Auzeam fosnete si gemete.

M-am rasucit iar pe o parte si am incercat sa ma ridic, insa incercarea mea fu atat de indelundata si fara folos, incat mana lui imi veni iar in ajutor. Cand m-a ridicat, i-am putut observa fata strabatuta de cateva raze de luna ce-i faceau chipul sa para ca se misca si se stramba in moduri inimaginabile.

Desi tipetele dispatura mintea imi era inca blocata, inghetandu-mi imaginile in timp pentru cateva secunde. Vedeam in poze si asta trebuia sa fie explicatia pentru care, fara sa-mi dau seama, el dispatu si, intr-o seunda reaparu in fata mea. Am cipit de cateva ori nedumerita. Inca nu puteam sa inteleg ce spune, sau macar sa-mi dau seama daca spune ceva. De ce eram insa cat de cat sigura, era existenta sticlei de apa pe care o aveam acum in mana si al carei continut, in ciuda faptlui ca gatul ma durea ingrozitor, l-am consumat, tot inainte sa-mi dau seama, ca dupa ore intregi petrecute in desert. Apoi, lasand sticla jos, mi-am sters gura cu maneca si, cu ochii ale caror pleope le simteam grele, l-am vazut iar pe el, stand cu piciorul peste coprului palpitand al unui barbat...

Intrucat corpul imi era la limita intre viu si neviu, sau cel putina sa il simteam eu, acesta nu mai fu capabil de nicio reactie. Acelasi lucru se intampla si cu mintea mea ce acum plutea intr-o liniste cumplita, lipsita de ganduri sau de emotii. Imaginea inca tremura incet, dar era capul meu ce se clatina dintr-o parte in alta cu fiecare pas pe care-l faceam inconstient, indreptandu-ma spre cei doi.