The chalice full of purple water ( rewriting )

~Capitolul 2 ~ Partea a IV-a~

Ridicand ochii din pamant, naivitatea cauta orice urma de compasiune. In schimb gasi raceala ochilor lui. Era parca nemultumit de ce-i spusesem, asteptand mai mult. Dar nu stiam ce altceva sa spun, asa ca am incercat sa continui.

-Mama mea a murit intr-un acctident de masina la scurt timp...

-Poti sa te opresti. Mi-o taie el cu o voce aspra.

Am fost putin luata prin surprindere de asprimea ce reveni in vocea lui, dar asta ma readuse la realitate. In doar cateva secunde toate evenmentele din acea seara imi trecusera prin minte, aducandu-mi aminte de ce sunt captiva in propria baie langa un necunoscut acoperit in sangele singurului om cu care aveam cat de cat o relatie. Si atunci creierul incepu sa calculeze iar posibilitati de evadare.

Cand dintii incepura sa-mi clantane am realizat ca apa din cada se racise. Cativa stropi reci din bolul pe care inca-l tineam in mana imi cazusera pe piele, facandu-ma sa tresar. Mainile imi tremurau de asemenea. Frigul pe care-l smteam in oase crescu disperarea din mine, asa ca, mai mult inconstient, muchii mi se incordara cu scopul de a-i sparge bolul in cap. Speranta era de a reusi sa fug, dar bolul nu ajunse nici macar la jumatatea drumului catre tinta. El il plesni cu dosul palmei, aruncandu-l de pereti, fapt ce duse evident la imprastierea cioburilor peste tot. Imi prinse apoi ambele maini si ma ridica in picioare. Am scos scantece de durere, dar aceasta, cum era de asteptat, mai rau au inrautatit situatia. Cat am fost tarata spre dormitor am incercat sa ma zbat, dar pana la jumatatea drumului am simtit cum deja lesin de la epuizare. Asadar, am renuntat. N-am opus rezistenta nici când m-a legat de piciorul patulu. M-a lasat acolo, goala si uda, intr-o balta de apa rece, sa deger. Ba chiar s-a dus sa deschida geamul. Mi-am scrasnit dintii dar nu am zis nimic. Am incercat sa apuc totusi patura de pe pat ca sa ma acopar. El isi aprinse o tigara și, sprijinit de pervaz, ma fixa iar cu privirea. Vazand ca nu reusesc sa trag patura, dadu un sut hainelor de pe jos și un hanorac supradimensiunat ateriza in poala mea. Cu greu am reusitsa ma acopar.

Am ramas o vreme asa, in tacere, ghemuita langa pat. Simteam inca frigul in oase. Speram ca dupa ce-si va termina tigara, va inchide geamul ca macar vantul rece sa inceteze, dar vazand ca isi apinde alta, am cedat.

-Ce ai de gand?

Parca trezit dintr-un gand profund, isi indrepta capul și asteptă un moment, ca și cum ar fi vrut sa gasească un rapsuns, apoi ridica din umeri. Dupa inca cateva momente de tacere spuse absent:

-Maine vii cu mine.

-Unde?

Imi arunca o privire caredadea clar de inteles ca intrebarea il deranjă. Iși stinse tigara, inchise geamul apoi se aseză in pat. Deja puteam sa vad lumina slaba a rasaritului ce dadea cerului o nuanta de mov inchis. Abia atunci am realizat cat de obosită sun de fapt. Și cu toate astea nu puteam sa dorm. Oare el adormise? Nu știu. Stătea nemiscat în pat. Nu îi puteam auzi nici respirația. Am incercat sa găgsesc ceva cu care aș putea să mă dezleg, dar în zadar. Sfoara era groasă și nu aș fi reușit sa o rup nici dăca-mi rupeam dinții încercând. Așa că am renunțat. Mi-am pus capul pe genunghi și am închis ochii.

Era ciudat. Nu știam exact ce simt. Dacă era frică, ură, astea două combinate, sevrajul care imi dicta să iau urmatoarea doza, sau pur și simplu frigul asta de cacat pe care-l simteam pana si in unghiile de la picioare. Oricum, ce e sigur e ca intr-un final am reusit sa adorm.

Când m-am trezit era deja amiază. Nu-mi simteam nicio părticică a corpului și taietura incepu iar sa mă usture. Acum transpiram din cauza zapuselii ce se facu in cameră. El lipsea, dar nu a durat mult până să se întoarcă. Avea acum alte haine, probabil furate. Nici nu stiu. Tot ce stiu e că stomacul îmi ghiorăia nespus de puternic și nu se opri în urmatoarea jumatate de oră. Acest fapt îl enervă nespus, asă că avu bunăvoința să-mi dea cateva haine si ceva de mâncare.

Stateam acum in bucatarie, la masa, dezlegată, față in fata cu el care fuma. Iar ne uitam unul la altul și nimeni nu zicea nimic. Constrastul dintre tensiunea insuportabila si cantecul păsărelelelor de afara era aproape amuzant, batjocoritor. Furculița mea scotea de asemenea sunete scuțite, izbindu-se de farfurie, exprimand parca starea mea de spirit.

Creierul imi era bantuit de intrebari. Voia să ma omoare? Clar nu, ar fi facut-o deja. Atunci ce naiba? Într-un moment de necugetare am hotarat ca mai bine apuc ceva cu care sa dau in el și încerc sa scap. Mai bine așa decât să fiu iar legată de pat, pana se hotara sa studieze pe altcineva. Am asteptat asadar sa-și aprinda alta tigara și, in secunda in care am vazut ca ochii lui nu ma mai fixează, m-am repezit la sertarul cu tacamuri. Atunci se ridica și el și se năpusti spre mine. M-am smucit și m-am zbatut. Nu l-am lăsat să mă ia de acolo până nu am reușit să apuc ceva cu care să mă apăr. Din pacare, am reușit să iau doar un curățător de mere cu care l-am injunghiat in mana. Totuși, nu părut foarte afectat de asta. Imediat își înfipse degetele insangerate in parul meu, iar cu cealaltă mână mă apucă de  incheietura dreaptă. Fiind in spatele meu, am incercat sa-l calc pe picioare, sa-l zgarii, dar degeaba. Si daca as fi reusit, probabil ar fi fost in zadar. Eram prea lipsita de puteri ca sa-l ranesc considerabil. Mi-a dus mana la spate si mi-a smuls arma, dupa care m-a aplecat peste blatul bucatariei, strivindu-mi fata de el. S-a aplecat apoi langa urechea mea si a zis:

-Esti proastă? Chiar nu intelegi ca nu ai cum sa fugi?

Apoi mi-a dat drumul si s-a îndepărtat de mine. Mă privea cu o față aproape miloasă,  dar eu inva aveam dorinte violente provocate de adrenalină. Pentru prima data eram nervoasă, frustrata. Nu imi mai era frica, ceea ce mai tarziu, când am realizat, m-a inspaimantat. Mi-am dat seama atunci ca spaima din seara precedenta disparuse si ca amintirea parintilor mei alunga apatia aducand in schimb ura si disperare venită din neputință.

-Stiu ce vrei, zise el pe un tom grav luându-mă iar prin surprindere. Si din puncrtul asta de vedere semănăm mult.

L-am privit pe sub sprancene, incruntată, dar confuza. Dar atunci am realizat de unde izvorau toate aceste sentimente cu adevarat. Dorinta de razbunare.

Îmi intinse mâna. Am facut ochii mari. Eram surprinsa, dar nu am ezitat. Am afisat doar un zambet ciudat in coltul gurii si i-am apucat mana, acceptand oferta. Asta era inceputul poate celei mai ciudate relatii interumane care a existat vreodata.