The chalice full of purple water ( rewriting )

~Capitolul 2 ~ Partea II~

Ochii lui ma fixau de aproape, cu o ura si o satisfactie inimaginabile. Respiratia mea devenea din ce in ce mai sacadată, dar, cu toate ca stimțeam ca acolo imi voi găsi sfarsitul, mi-am lăsat mâinile moi pe langă corp, stiind că orice as face e in zadar. Degetele lui se inclestara din ce in ce mai tare in jurul gatului meu, oprindu-mi intr-un final respiratia. Imi puteam simti propriul puls in venele fruntii si incet, incet, ochii lui albastrii asupra carora imi tineam fixata privirea, au disparut in ceata neagra. Urechile incepura sa-mi tiuie, iar picioarele mi se inmoaie si mai tare. Inainte sa-mi pierd cunostiinta, am simtit cum brusc, isi indeparteaza mainile. Ramasa fara putere si sprijin, am cazut in genunchi, murdarindu-ma de sangele lui James. Am inceput sa tusesc cu putere si, cand mi-am intors capul catre cadavru, un puternic sentiment de greata ma lovi. Dar am inghitit saliva, ce acum mi se acumula mult mai rapid in gura, incercand sa nu vomit. Dar mana lui ma trase violent sus inainte sa-mi revin. Cu toate astea am rezistat in continuare. Abia ma tineam pe picioare, iar tiuitul din ureche imi bloca mare parte din auz. Totusi, vocea lui, desi destul de joasa, imi rasuna tare si clar in ureche:

-Spune-mi unde sunt!

Desi abia ma tineam pe picioare, mi-am ridicat incet privirea catre el. Ochii intredeschisi din cauza nodului dureros din gat imi erau plini de confuzie. Dar el parea sa nu-mi creada nestiinta, fapt ce se dovedi adevarat cand se apleca sa smulga cutitul din tampla cadavrului.

-Spune-mi unde sunt. repeta el sacadat, scuipand cuvintele printre dinti.

-Nu stiu.. Chiar nu stiu la ce te referi.

Pufni nervos si se indeparta un pas. Isi roti capul, trosnindu-si gatul si, imediat dupa, se repezi iar spre mine. Pumnul ii trecu pe langa fata mea si se opri in peret. Cealalta mana si-o vara in buzunar, scotand din el o hartie mototolita. Pe masura ce foaia se despaturea, ochii mi se largeau din ce in ce mai tare. Era o poza cu mine si... cu parintii mei.

Ramasesem iar fara aer, dar nu din cauza varfului cutitului ce imi impungea pielea gatului. Privirea, intrigată si ingrozită, imi era ațintită asupra acelei poze.

-Spune-mi... mai șopti el încă o dată, cu același ton plin de manie.

Pe moment rămasesem tacuta, dar cand am simtit lama rece punand si mai multa presiune pe pielea subtire a gatului meu, cuvintele imi iesira fara sa-mi dau seama.

-Sunt morti! Amandoi!

Liniste... Sprancenele mi se incruntara,  iar lacrimile incepura sa-mi curga peste urmele celor vechi. El se uita la mine nedumerit, aproape mirat. Era clar ca raspunsul si reactia mea ii dadeau peste cap niste credinte adanc inradacinate in minte. Dar cu toate astea, dupa ce ma privi lung in ochi, isi retrase incet cutitul. Se apleca sa cerceteze cadavrul lui James si, gasindu-i bunurile, i le lua si le indesa in buzunarele laterale ale ghiozdanului. Ridicandu-se apoi, se dadu iar un pas in spate, dar de data asta ma trase dupa el. Ma apuca de ceafa si ma impinse inainte.

-Misca!

Am facut cativa pasi mici. El ma urmarea de aproape. Involuntar, sau poate nu, pasii mi se marira incet, incet, dar la auzul vocii lui, se oprira inuman de brusc.

-Nici sa nu incerci...

Cuvintele ii fura insotite de aceeasi impunsatura a varfului de cutit, dar de aceasta data ascutisul imi intepa pielea spatelui, in dreptul rinichilor. Picioarele mi-o luara iar din loc din cauza dezichilibrului provocat de palma lui ce ma lovi cu putere in omoplat. Pasii imi erau de data asta tarsaiti, nici prea mari, nici prea mici.

-Ai o locuinta?

-Da.

-Atunci du-ma acolo.

Drumul nu era lung, dar stradutele laturaflnice pe care ma obliga sa merg il complicara inimaginabil de mult. Incercasem de multe ori sa schimb traseul, sa ajung intr-un loc mai aglomerat, dar de fiecare data, cutitul lui imi amintea ca el e in control si ca nu am cale de scapare. Chinul profund provocat de lupta cu instinctul de a tipa, de a cere ajutor, ma macina pas cu pas. Mii de scenarii imi zburau prin creier, dar fiecare se sfarsea cu maruntaiele mele pe pavajul trotuarului. Oricum, sansele de a gasi ajutor erau minime spre inexistente. Cartierul in care ma aflam era unul marginas, cu o populatie... ei bine, nu prea morala, ca sa zic asa. Desi crescusem in acest oras, destul de mare as putea spune, pana acum cativa ani nu-i cunoscusem decat partea umana. Dar de atunci s-au schimbat multe... Acum ma invarteam adesea prin aceste locuri pline de orfani, narcomani, hoti, adesea violatori si criminali. Eram constienta ca viata mi-o luase raza, dar nu aveam vointa de a schimba ceva. Asteptam pur si simplu moartea intr-o stare continua de ebrietate. Ironic era totusi ca acum, cand moartea veni si ma privi in ochi, sufletul nu-mi fu atat de linistit si impacat pe cat crezusem ca va fi.

Intru-un final, ajunsesem. Aleea inigusta si intunecata pe care mergeam, era marginita chiar de peretele de caramida al casei mele. Aveam cheile in buzunar, dar, inainte sa apuc sa le folosesc in vre-un fel, mi le smulse. Ma apuca de ambele incheieturi cu o singura mana si descuie usa. Ma trase violent in casa, facandu-ma sa cad si trantind usa pe care o incuie la loc, atat cu cheia cat si cu lantul si zavorul. Ma tara apoi catre baia de la parter și ma incuiat acolo, dar nu inainte sa ia orice as fi putut folosi ca sa-l atac. Totusi, nu-mi lega nici mainile si nici picioarele sau gura. Nici nu era nevoie caci probabil, la cel mai mic sunet suspicior, ar fi revenit si mi le-ar fi taiat direct.

In ciuda ,,libertatii" m-am ghemuit in coltul de langa chiuveta. Mintea imi era o vraiște totală si, desi inima nu-mi mai batea cu atat forta, starea de frica ce-mi facea stomacul sa se stranga nu disparea nici macar o clipa. Lipsa unui ceas sau a luminii naturale ma facea sa o iau razna. Pierdusem deja notiunea timpului si simteam că parcă fiecare secunda se surgea mai incet. Mai mult, aerul devedea din ce in ce mai închis, făcându-mi mintea să scoata la iveala claustrofobia pe care pana atunci nu stiam ca o aveam. Eram jegoasa, mirosdeam ca dracu' si gresia rece imi facea dintii sa clantane. Singura modalitate de a ma fi incalzit era un dus cu apa calda si, desi era poate ultimul lucru de care aveam chef atunci, piciarele si fesele incepura deja sa-mi amorteasca de frig.

Cand m-am dezbracat, pliculetul cu praf alb imi cazu din buzunar. Probabil ii scapa perchezitiei. M-am aplecat sa-l iau si, tinandu-l in palma, ma uitam lung la el. Il priveam si ma gandeam, dar gandurile nu era despre el. Lucrurile astea devenisera deja o rutina, asa ca am deschis plicul. Mi-am turnand putin praf pe dosul palmei si, cu un gest reflex, l-am tras pe nas de parca ar fi tras un simplu fum de tigara. Am repetat procesul si, simtitnd cum o amorteala placuta imi cuprinde corpul, am pasit in cada acum plina cu apa calda.

Urechile mi se oprisera din tiuit și puteam in sfarsit sa respir ritmic. Din pacate starea de bine nu dura prea mult, fiint tulburata de sunetul cheii ce se rasucea in broasca. Panica ma cuprinse iar. Pana se deschise usa adrenalina imi facu creierul sa deruleze zeci de scenarii in care incercam sa scap. In fiecare din ele ajungeam sa mor pe jos in baie, asa ca am hotarat ca cel mai bine raman nemiscata, in cada. Primul lucru pe care l-am vazut a fost un bol, apoi corpul barbatului care ma incuie aici.

Abia acum observam tot sângele de pe hainele lui, fapt ce mi facu creierul sa readuca la viata flashback-uril ingrozitoare cu James. Tot acum observam și cicatricile de pe fata lui. Nu erau multe, dar erau adanci. Semanau cu un model pe care cineva ar fi vrut sa-l imprime pe chipul lui, de parca s-ar fi jucat cu un bat in nisip. Doua crestaturi vechi, dar parca nevindecate încă, îi afișau pe chip un zambet grotesc, fals, aproape ironic luand in considerare privirea lui goala, lipsita de emotie. Liniile de carne cicatrizată, ce se intindeau de la colturile gurii pana la jumatatea obrazului, ii schimonoseau chipul, vrand parca sa-l ia in derandere.

Il analizam in liniste, dar parca si el facea la fel. Stateam și ne uitam unul la celălalt și niciunul nu zicea nimic. Totusi, într-un sfârșit, el s-a oprit din privit și s-a apropiat de mine...