The chalice full of purple water ( rewriting )

~Capitolul 1~

Un fior plăcut îmi străbătu tot corpul. Am zâmbit și mi-am ridicat privirea spre cer. Luna abia se zărea printre crengile dese ale copacilor. Am inspirat adânc lăsându-mi capul pe spate. Un aer rece îmi inundă tot corpu.

,,Foșnete..."

Mi-am scotcit buzunarele și am ascultat atent. Cercetând locul de unde venise zgomotul, i-am putut observa silueta înalta și solidă a celui pe care-l urmărisem până aici. M-am apropiat încet, studindu-l, învăluit în întuneric și, cu prima oportunitate, m-am strecurat pe nesimțite în spatele lui.

Bărbatul se răsuci însă brusc și începu să cerceteze împrejurimile, dar fară folos. Eram atât de obișnuit cu întunericul încât puteam devenii ușor una cu el. Respirația grea a individului și pașii din ce în ce mai grăbiți cu care o porni iar aiurea prin pădure, neștiind calea de întoarcere, răsunau puternic, de parcă aș fi stat cu urechea chiar lângă crengile ce se rupeau sub greutatea lor. Neliniștea pe care o împrăștia în jur îmi hrănea întreagă ființă. Totuși, nerăbdarea creștea în mine cu fiecare pas cu care mă apropiam de el, ascuțindu-mi simțurile. Puteam simți cum inima începe să-mi bată din ce în ce mai alert, făcându-mi venele să pulseze.

Am făcut pași mari și repezi până i-am luat-o înainte, lăsându-mă auzit. Silueta se opri iar. Barbatul incepu iar sa se invarta pe loc, mai plin de groază că înainte. În ciuda gâfâiturilor lui, o liniște profundă domnea în acel moment. Întorcând arma pe toate părțile, nerăbdător, mi-am trosnit încet gâtul și mi-am fixat atent ținta.

Încetând să mai caute în jur, individul vru să pornească iar, insa i-am tăiat calea, lăsându-mi o mare parte a corpului la vedere, cealaltă fiind încă învăluită în beznă. Individul expiră adânc și mă studie atent, aproape mulțumit.

-Ce cauți la ora asta în pădure puștiule? întreba cu un ton bine cunoscut, care-mi provoca greață de fiecare dată.

-Te-aș putea întreba același lucru, dar eu știu deja răspunsul.

Nici o replică... Se panică pentru un moment, dar reveni repede la atitudinea libidinoasă de dinainte. Începu să se apropie de mine cu pași mari, dar lenți.

-Hei, uite, știu că probabil ești speriat. Ce zici să vii cu mine? Te scot eu de aici.

Vocea lui încerca să imite compasiunea, dar în schimb, cuvintele îi ieșiră pe gură ca vomitate, cu un ton respingător.

-Nici tu nu știi drumul. Am spus cu un ton rece și scârbit.

Bărbatul se opri atunci, confuz, la doar câțiva pași de mine. Eu mi-am ridicat fruntea, încetând să-l privesc pe sub spancene, fixându-l însă cu ochii larg deschiși. Mi-am așezat mai bine mâna pe cuțit pregătindu-mă, simțind cum mă cuprinde un fior. Acum eu eram cel ce făcea pași mari și lenți către el. Acesta era însă lipsit de reacție, având aceeași privire nedumerită.

Când am ajuns lângă el, se mișcă sacadat. Făcu un pas înapoi, fapt ce aproape mă deranjă. Simțeam deja cum nici dacă aș fi vrut nu aș mai fi putut ține în mine toată acea dorința arzătoare de răzbunare. Voiam să-l fac să simtă exact același lucru pe care l-a simțit și copilul pe care l-a lăsat să moară mai devreme, gol, în frig și întuneric. Voiam să văd cum i se scurge viață din din privire și sângele din trup, voiam să îi simt disperarea și frica ce îi invadau toate celulele. Așa că, brusc, am ridicat cuțitul și i l-am înfipt în umăr. Bărbatul își stăpâni un urlet și, înainte să reușească să facă vre-o mișcare, l-am împins. Acesta se dezechilibră și se lovi puternic cu spatele și cu capul de trunchiul unui copac. M-am repezit și am început să-i apăs cu putere pieptul cu antebrațul, încercând să-l imobilizez, dar, înainte să reușesc, făcu o mișcare neașteptată și mă îndepartă. Asta mă enervă, făcându-mă să scrâșnesc din dinți.

El începu să alerge haotic prin pădure, iar eu după el. Fu totuși destul de ușor să-l ajung din urmă și să mă strecor în față lui, taidu-i calea. Acesta aproape dădu peste mine și, înainte să apuce să se întoarcă, i-am apucat mâna și i-am străpuns podul palmei cu lama cuțitului, fixând-o de un trunchi de copac. De această dată un strigat puternic răsună în liniște nopții și mă făcu să zâmbesc. Sângele începu imediat să curgă șiroaie, îmbibându-i hainele.

După ce l-am imobolizat, am mai zăbovit o clipă să mă uit la el, la privirea lui, care începea să mă mulțumească împreună cu șoaptele repetate ce începură să răsune din ce în ce mai tare printre suspine.

-Nu, nu, nu, nu...!

Hrănindu-mă cu groază din rugăciunea repatata cu voce răgușită și tremurătoare, m-am apropiat de el studiindu-i de aproape chipul schimonosit. I-am crestat adânc și lent obrazu', nescapandu-l din ochi.

I-am mai făcut o tăietură pe maxilar, una pe gât... El se încrunta, strângea din dinți. Tăieturile erau din ce în ce mai adânci, iar setea de sânge creștea cu fiecare strigăt de ajutor.

După ce i-am umplut atât față cât și mâinile și întreg trupul de răni adânci, m-am îndepărtat un pas, respirând adânc că să-mi refac forțele. Am observat atunci cum acesta își ținea ochii strâns închiși, din cauza durerii. Sau poate din cauza sângelui ce i se prelingea pe față?

-Priveste-ma, caci e devarat ce ti se intampla. Deschide-ti ochii si infrunta-ti moartea. Vreau ca acest chip sa ajunga-n iad si sa-i bantuie vesnic pe cei ce l-au creat, caci nu voi avea liniste pana nu voi ajunge alaturi de ei toti inapoi in casa unde am crescut.

Reactia lui insa intarzie. Un moment am crezut ca a lesinat, intrucat ranile nu i-ar fi putut provoca o moarte atat de rapida. M-am apropiat fata de a lui. II simteam respiratia. Mana mi se ridica incet, vrand parca sa-i ofere o a doua sansa. Cu toate astea, cand cutitul ii strapunse lent pleoapa, rasucindu-se, am realizat ca dorinta era de-ai prelungii suferinta pana la deces. Un urlet mai puternic că oricare altul îmi făcu urechile să țiuie, dar nu m-am oprit. În schimb, mi-am retras la fel de lent cuțitul și l-am studiat indiferent pe individ, care acum își deschise celălalt ochi, implorându-mă să-i pun capăt.

Nu am putut atunci să nu nu-mi aduc aminte de toate urletele asemănătoare care se auzeau în fiecare noapte, în acel loc blestemat... Acest fapt îmi distrase atenția, moment în care individul își smuci mâna și-și despică palmă prinsă de copac. Reuși cumva să apuce cuțitul dar nu am reacționat nici atunci, fiind conștient că oricum nu avea să ajungă departe. L-am privit cu o continuă uimire și chiar nerăbdare, întrucât era primul care mi se opunea într-un asemenea moment. M-a încruntat confuz când și-a îndrepta lama cuțitului spre gât. Ezită totuși. Când sângele începu să-mi curgă încet din rana proaspătă de pe braț, o uimire profundă îmi acapara mintea. Mi-am întors încet capul spre tăietură, apoi spre el. Un ras nervos îmi scapă fără să-mi voia mea. Simțind cum tot entuziasmul îmi piere , i-am apucat cuțitul nervos și, printr-o mișcare bruscă, i-am tăiat jugulara. L-am apucat înainte să cadă și l-am strâns puternic de gât, observând atent cum privirea i se golește de viață și devine rece. În timp ce sângele țâșnea cu putere printre degetele mele încleștate, prelingandu-se șiroaie pe mână, am dat drumul cadravrului. L-am căutat de bunuri, dar tot ce am găsit a fost un telefon vechi, fără cartelă și ceva mărunt (like dacă și tu îi urmărești :)) ). Realizând că va trebui să fac iar rost de mâncare, i-am aruncat o ultimă privire disprețuitoare cadavrului și mi-am continuat drumul prin întunericul rece al nopții.