Când Cassian porni către zona vizitelor și trecu pe lângă Nereea pe coridorul de acces, fusese pe cale să nu o recunoască. Părul ei era acum frumos îndreptat, arătând mai lung și mai strălucitor, iar chipul său sclipea a încântare, speranță și entuziasm. Ochii săi erau frumos conturați cu un fard de o strălucire discretă, buzele perfect conturate în nude îi păreau mai pline și mai cărnoase, iar parfumul pe care îl lăsa în urma sa...
Cassian ar fi recunoscut parfumul acela citric, dulce-amărui dintr-un milion. Îl simțea în fiecare zi, ba chiar de foarte curând îl simțise foarte aproape de el.
- Hei, Nere, o salută cu amabilitate. Arăți extraordinar, ești gata de vizită? Deja te așteaptă.
- Chiar crezi? se lumină toată. Chiar crezi că arăt bine? păru că îi vine imposibil să creadă.
- Bineînțeles, îi zâmbi. Ești foarte frumoasă.
- Îți mulțumesc, se rușină, obrajii ei îmbujorându-se, dându-și părul după urechi. Malikah m-a ajutat cu tot, m-a machiat cu fardurile ei, mi-a îndreptat părul cu placa ei, mi-a dat chiar și parfum! chițăi, mirosindu-și gulerul uniformei. S-a purtat așa de frumos cu mine... spui că el deja e aici?! Am emoții de simt că mă topesc.
- Da, își păstră zâmbetul. Da, este. Fugi, o să fie bine, distracție plăcută.
- Mă duc! Da, chiar mă duc! se grăbi spre camere, Cassian privind un moment în urma ei. Nu o mai văzuse niciodată atât de fericită. De fapt, nu-și amintea să o fi văzut vreodată și altfel decât fiind la pământ. Rămase cu o stare plăcută cât își reluă drumul, femeile îndreptându-și toate pașii către vizitatorii lor din camerele intime. Galeria se golise, la fel și curtea. Deținutele stăteau la coadă pentru porția lor de dragoste pe repede înainte, emoționate și nerăbdătoare, chichotind și dându-și coate. Din când în când, pe parcursul orelor, Cassian mai privea înspre bandajul din palmă, rememorând la nesfârșit momentul ăla în care o trăsese după el, rănindu-se amândoi.
Era o amintire repetitivă de care nu putea scăpa, un disc stricat care i se tot rotea în minte. Își tot amintea spaima din ochii ei, tremurul mâinilor, parfumul ei, fracțiunea de clipă în care își atinsese accidental vârful nasului de buzele lui.
Mânat de acele amintiri, pașii săi au pornit aproape fără voie spre zona Galeriei, acolo unde bănuia că avea să o găsească. Faptul că ea nu mai fusese vizitată de bărbatul ăla cu cicatrice îl liniștea și îl bucura, pentru că îl enerva până peste măsură să o știe expusă, singură, lângă un alt bărbat. Îl enerva îngrozitor ideea că ea să primească o astfel de vizită. Fugitiv, își aminti când îl văzuse pe Hamadi având trandafirul acela întunecat în mână, urmând să i-l ofere. Malikah lăsase acel trandafir în camera de percheziție, uitat pe colțul mesei pentru obiecte confiscate. Cassian observase că ea nu mai luase floarea după sine, dar dintr-un motiv sau altul, nu îi atrăsese atenția asupra lui. Fie că îl uitase, fie că pur și simplu nu și-a mai dorit să îl ia, ambele cazuri denotau faptul că nu era ceva atât de important pentru ea. Lui Cassian îi plăcea acel scenariu. Nici nu și-ar fi dorit să conteze pentru ea o floare oferită de altcineva.
Ghicise corect. Malikah era o fană a singurătății și a liniștii, astfel că o găsi într-adevăr pe salteaua din patul de sus, cu veșnica ei carte în mână. Părea că numai asta face în fiecare moment. Oprindu-se în pragul celulei sale, Cassian privi peste umăr. Nimeni altcineva nu mai era în apropierea lor. Lovi ușor cu pumnul în zid, de parcă ar bate într-o ușă, cerându-i permisiunea de a înainta. Mai intrase el peste ea și nu avusese o reacție prea plăcută, chiar nu voia să repete experiența aceea. Simțea că reușise, într-un mod straniu, să ajungă la o înțelegere cu ea, să cadă cumva la pace. Simțea că sunt în relații o idee mai bune și chiar nu voia să strice asta. O plăcea la nebunie atunci când nu era nevoit să se lupte cu ea. Ridicându-și ochii din pagini, Malikah îi zâmbi.
- Ce faci, cavalerule? reveni cu privirea printre pagini, fără să se miște din loc.
- Rondul, minți. Verific celulele. Tu ce faci?
- Citeam, zise înainte de a închide cartea. Dar acum că ești aici, am ceva mult mai bun de făcut, sări din pat, abandonându-și cartea pe saltea și pornind spre el. Am auzit două zvonuri despre tine, unul bun și unul mai puțin bun. Ia zi, cu care vrei să încep? își înclină ușor capul într-o parte.
- Zvonuri? se încruntă, auzind cum este chemat prin stație către zona camerelor de vizită. Ce fel de zvonuri? reveni cu privirea asupra ei, ignorând solicitarea în primă fază.
- Păi, nu mi-ai spus cu care vrei să încep, îl tachină, părăsind celula.
- Unde crezi că te duci? o urmă imediat, suspicios.
- Ai fost chemat prin stație, nu ai auzit? Este o problemă dacă vin cu tine? Doar sunt sub supravegherea ta, corect? Mai sigur ar fi să mă iei cu tine decât să mă lași singură în galeria asta pustie până se întorc fetele, nu crezi? își continuă lent drumul, bărbatul ajungând rapid lângă umărul ei.
Avu un scurt moment de balanțare înainte de a-i oferi un răspuns. Capcanele ei păreau întotdeauna cele mai logice soluții, tocmai de aceea și era atât de simplu să cazi în ele. Cu toate astea, gândi că avea dreptate de data aceea. Ce rău ar fi putut să facă, până la urmă? Avea să stea doar lângă el, nu avea să o scape din ochi nicio fracțiune de secundă.
- Fie, cedă, dar nu pleci de lângă mine, păru că o avertizează. Ai înțeles?
- Da, să trăiți, mimă un salut militar în aer, mergând pas la pas cu el pe coridorul cenușiu.
- Vezi că nu glumesc, îi aruncă o privire serioasă.
- Tranquila, de ce te stresezi așa? râse. Dacă ți-am spus că nu plec, nu plec.
- Mă stresez pentru că am antecedente cu tine, deschise ușa de acces către zona camerelor, trecându-și cartela peste micul dispozitiv. Te rog, o invită printr-un gest al brațului să intre prima, iar Malikah își abținu un scurt râset la vederea gestului său. Îl ghicise atât de bine.
- Te ador când ești un gentleman, îi făcu cu ochiul, înaintând. Și mai spuneai că nu ți se potrivește porecla, nici nu există una mai potrivită.
- Cass, apăru Palacios de după colț, având ochii ațintiți asupra unui teanc de hârtii, te-am chemat pentru că s-au suprapus orele și trebuie să decalăm vizitele. Crezi că ai putea să mă ajuți să telefonăm către vizitatorii de la ora tre..., dar îngheță în loc îndată ce o văzu pe Malikah în imediata lui apropiere. Aproape împrăștie toate paginile pe podea, fixându-l imediat cu o privire întrebătoare. Cassian se menținu calm.
- Bună, habibi, îi zâmbi Malikah, sprijinindu-și umărul de perete. Ești secretara închisorii mai nou?
- Ă, bună. Bună, ă, Malikah. Ea ce caută aici? șopti apoi spre Cassian, care îi extrase amuzat foile din mână.
- O țin sub supraveghere. Era singură în toată Galeria, găsi imediat o scuză plauzibilă. Te ajut cu astea, sigur. Cum merg vizitele?
- Hm, bine. Normal. Fără incidente, o privi din nou pe Malikah.
- O plictiseală de moarte, mimă femeia un căscat. Măcar le asculți la ușă dacă tot ești nevoit să stai aici?
Palacios își mări ochii, iar Cassian îi aruncă femeii o privire acuzatoare.
- Ok, scuze, ridică mâinile în aer. Am glumit. O glumă proastă, nu? Numai din astea știu. N-o lua personal, habibi, își dezlipi umărul de zid, Palacios depărtându-se instant. Îl îngrozea până și simpla ei prezență de când fusese martorul scenei de sterilizare din Cantină, de când o văzuse cu adevărat nervoasă. Înghiți în sec, tot luând distanță.
- Mi-ai subliniat numerele la care trebuie să sun? râse Cassian când îl văzu făcând cale întoarsă.
- Cu galben, da. Mersi, Cass! Eu mă retrag, da? Mă duc să... ă, da, acolo. Știi tu, flutură o mână prin aer, dispărând speriat în spatele peretelui.
- Cred că îi e frică de mine, îl urmări cu privirea.
- Tuturor le este frică de tine, i-o întoarse, lăsând hârtiile pe mica noptieră de la recepția zonei. Prin geamul de sticlă, erau vizibili vizitatorii, bărbați de vârste apropiate sau tineri fraieriți, oameni care fie veniseră cu inimile în palmă, fie fuseseră chemați pe post de gigolo.
Malikah îi studie pe fiecare în trecerea lor; îl găsi simpatic pe cel în vârstă care venise cu un buchet de lalele albe, gândind că acela era soțul loial și dedicat al cuiva. Apoi, un puștan cu un tatuaj pe față. Voia să pară ceea ce nu era, pentru că era clar că gardienii care îl conduceau spre camera intimă îl cam initimdau. Venise pentru sex și adrenalină, dar mai mult ca sigur nu avea să mai calce vreodată pe acolo. Văzu câțiva bărbați tineri cărora li se vedeau cutiile de prezervative prin buzunarele blugilor și o cutreieră un nedorit fior de silă.
- Ție nu îți este, îi răspunse încă atentă la rândul de vizitatori. Eu nu le înțeleg pe femeile astea, jur că nu le înțeleg. Și sunt toate la fel, și doar eu nu suport ideea.
Ba mă înspăimânți câteodată, gândi Cassian, sortându-și hârtiile în funcție de persoanele pe care trebuia să le apeleze după numerele subliniate cu markerul galben.
- Ce idee nu suporți? vorbi cu ochii în lucru. Programul se decalase mult și asta însemna că trebuia să rămână din nou peste program. Era deja o normalitate.
Malikah negă din cap aproape insesizabil, începând să gândească cu voce tare.
- Ideea de a te încuia într-o cameră alături de un bărbat, de a-l lăsa să te dezbrace, să te atingă, să se urce peste tine ca un animal sălbatic în călduri, se cutremură într-un gest de profund dezgust. Bărbaților le place, evident că le place, dar ce e în neregulă cu femeile? Așteaptă o lună întreagă vizita asta ca să fie zdrobite sub corpurile alea grele și transpirate și ele numesc asta dragoste, începu să râdă. Allah, nu-mi pot imagina nimic mai scârbos și mai odios decât atât. Am voie să fumez aici? își băgă o mână în buzunar.
Cassian tăcu, privind-o ușor confuz. Nu era greu de dedus faptul că Malikah avusese una sau mai multe experiențe personale neplăcute, dar faptul că îi vorbea lui cu atât de multă nonșalanță despre un subiect delicat precum sexul îl șocase puțin.
- Nu, n-ai voie, își reveni, dar să zicem că pot face o excepție de data asta. Doar una, bine?
- Una, o scoase din pachet, aprinzându-i calmă capătul. Luându-și privirea de la ea, Cassian decise să înainteze mai mult pe acea pantă alunecoasă a discuției, pentru că știa că el nu va avea curajul să o mai redeschidă vreodată.
- În majoritate, sunt soții și iubiții lor. Sunt oamenii pe care îi iubesc, cu care se simt în siguranță, așa că de ce ți se pare atât de îngrozitor?
- Asta nu schimbă cu nimic lucrurile, trase un prim fum. Actul rămâne același. Puterea fizică a unui bărbat obișnuit este de aproximativ trei ori mai mare decât a unei femei obișnuite. Ar putea să o omoare în timpul partidei de sex și nu ar depune nici cel mai mic efort. Unde e siguranța aici, hm? ridică dintr-un umăr.
- Să înțeleg că dacă mai accepți vreodată o vizită intimă, motivul e cu totul altul decât ăsta.
- Am acceptat eu vreodată așa ceva? vorbi înainte de a realiza la ce se referea, o cută discretă de confuzie apărându-i pe frunte.
- Da, ai făcut-o. Cu bărbatul cu cicatrice, îi reaminti.
- Ah, ăla, suflă fumul într-o parte. Să nu mai vorbim despre el niciodată, să uităm că a fost aici vreodată.
- Te-a forțat să faci ceva ce nu voiai? încercă să se mențină aparent foarte nepăsător, deși nervii începuseră deja să-i clocotească prin vene ca într-un ceainic uitat pe foc.
- Da, aprobă cu nonșalanță, dar acum nu mai contează asta.
Doar că pentru Cassian chiar conta, conta chiar foarte mult. Conta atât de mult încât deja se vizualiza zdrobindu-i dobitocului ăla capul sub tălpile bocancilor dacă îl mai prindea pe holurile alea, deja se vizualiza spărgându-i toți dinții din gură cât timp îi smulgea părul ăla slinos din cap cu tot cu scalp. Oh, deja îl auzea implorând să îl lase în pace. Deja se vedea dând cu subsemnatul după ce îl rupsese în bătaie pe coridorul închisorii. Nici mă-sa n-avea să-l mai recunoască din mâinile lui Cassian.
Toate aceste gânduri îl loviseră ca o avalanșă, ceea ce era bizar, mai ales pentru că el nu era deloc o fire violentă. Niciodată nu fusese. În conflicte, prefera să tacă primul și să se retragă discret. Nu își făcea niciodată dreptate cu pumnul, nu se lăsa niciodată cuprins de nervozitate. Dar de data aceea, știa clar că dacă omul ăla ar fi fost în fața lui, l-ar fi zdrobit ca pe un gândac rătăcit pe gresia din baie. Malikah rămăsese traumatizată în mod evident în urma a ceva îngrozitor, iar chestia asta devenea foarte vizibilă dacă îi acordai un strop de atenție câteva zile. Observai cu ușurință că tresare la fiecare zgomot și că se ferește de orice contact. O văzuse deja în două momente de criză, știa că la un moment dat, cineva o nenorocise trup și suflet. Iar dacă acel cineva era Hamadi...
- Din cauza lui gândești așa, deci?
- Așa? Așa cum?
- Că ai putea fii omorâtă când te dăruiești unui bărbat, își coborî din nou ochii în foi, chiar dacă aproape uitase ce avea de făcut cu ele.
- Oamenii sunt oricum foarte vulnerabili, cavalerule, oftă, apropiindu-se de noptieră și stingând țigara aproape terminată. Nu văd niciun motiv valid pentru care ar vrea să fie și mai vulnerabili. Dar poate problema e la mine, își propti degetul arătător de tâmplă, de parcă ar mima o împușcătură în cap. Mie îmi place să fiu a nimănui.
Cassian o privi din nou, mult mai atent și mult mai fascinat decât ar fi avut în intenție să o facă. În ziua aceea, decise că dacă toată lumea își bătea oricum joc de regulamentul închisorii, își putea permite să o facă și el măcar o singură dată. Avea să o ia cu el pe parcursul programului, evident, sub pretextul supravegherii oficiale. Cum altfel ar putea să o aibă în pază, dacă nu ținându-se aproape de ea? Își făcea doar meseria și asta era tot.
Vizitele s-au terminat în jurul orelor 18:00, coridoarele golindu-se și celulele umplându-se din nou. Se făcuse liniște, iar dincolo de gratii, cerul începuse să se însereze și aerul să se răcească. Cassian își terminase treaba pe ziua aceea, iar timpul trecuse parcă mai repede ca niciodată. O lăsase pe Malikah să stea cu el la recepția secundară din zona destinată revederilor, și fusese plăcut surprins că ea nu avusese nicio clipă intenția de a pleca de lângă el. Așa cum îi promisese, rămăsese constant în sfera lui vizuală. Nu încercase nimic nepotrivit, nu îl deranjase cu nimic. Fusese cuminte, liniștită. Golise micul bol de bomboane fructate de la intrare și nu respectase pactul unei singure țigări. Îi povestise despre cărțile pe care le citea și despre filmele pe care ar fi vrut să le vadă. Se menținuse departe de alte subiecte personale pe parcursul zilei, chiar dacă bărbatul mai încercase din când în când să afle câteva lucruri.
Ratase masa de seară, iar el s-a oferit să-i comande ceva. Malikah refuzase politicos, continuându-și șirul de banalități în conversație. O ascultase ca pe o nesperată sursă de liniștire emoțională. În vorbele schimbate de zi cu zi, avea acest efect calmant asupra celor din jur. La fel de ușor putea avea și un efect exploziv, de distrugere. Depindea doar de ceea ce își dorea ea. Putea să fie un înger, sau putea să fie Diavolul întruchipat pe pământ. În ziua aceea, alesese să fie perfectă. Alesese să fie tot ceea ce își dorea și avea nevoie Cassian.
- Auzi, Malikah? o atenționă la un moment dat.
În drumul de întors, femeia se opri în dreptul ultimei uși a ultimei camere, simțindu-se mult mai relaxată știind că toți acei vizitatori plecaseră.
- Da, ce este?
- Tot nu mi-ai spus care sunt acele două zvonuri pe care le-ai auzit despre mine, realiză. Cum erau? Unul bun și unul rău?
- Exact așa, râse, aducându-și aminte, întorcându-se cu fața spre el. Nici tu nu mi-ai spus cu care vrei să încep.
- Cu cel bun, să-mi dea curaj pentru ăla rău.
Malikah își îngustă puțin privirea, lipindu-și spatele de ușa de pe hol, într-o provocare mocnită.
- Ei bine, se zvonește că ai fi ucis o deținută în fosta închisoare. Nu știm nici dacă a fost crimă, nici dacă a fost un accident, nici măcar dacă s-a întâmplat cu adevărat.
- Dacă ăsta e zvonul bun, nu cred că sunt pregătit pentru ăla rău, șopti, iar din întunecimea bruscă a ochilor săi, Malikah realiză imediat că el chiar era vinovat.
- Nu e nevoie să îmi spui dacă e adevărat sau nu. Așa cum mi-ai spus și tu, nu ai niciun motiv să te justifici în fața mea. Totuși, e de bine pentru că dacă e adevărat și încă ești așa cum ești, înseamnă că mai am și eu o speranță. Înseamnă că nu toți oamenii care fac mari greșeli sunt oameni răi. Iar zvonul ăla rău era că..., se opri, mâna ei atingându-i cu tandrețe pieptul, urcându-i până pe umăr, trasându-i mai sus linia fermă a mandibulei. Cassian îngheță în același timp în care simți că ia foc.
Îi urmări tăcut traseul atingerii, lăsând un firicel de aer să-i părăsească buzele. Ochii ei erau acum fixați asupra rănilor pe care i le cauzase. Părea că le regretă. Părea că ar vrea să mai spună ceva. A dracului de superbă mai era femeia aia, a dracului atingere fină care îl ispitea primejdios de mult. Și mai era și parfumul ăla. Parfumul ăla delicios al ei. Înghiți în sec, privindu-i buzele. Degetele ei au rămas pe bărbia lui. Timpul se dezintegrase în nuanțe de verde jad și note citrice, de tutun și de flori.
- Așa? șopti el. Continuă, făcu un pas spre ea.
- Am auzit că te-ai fi îndrăgostit de mine, își coborî atingerea spre gâtul lui, urmărindu-i linia pulsului, observându-i mica urmă roșiatică rămasă de când îl amenințase cu ciobul ăla. Asta m-ar interesa să știu dacă este adevărat, își ridică ochii țintă spre ai lui.
Exact în acel moment, Cassian avusese o conștientizare care îi clătina rău de tot toate principiile morale pe care le avusese stabilite cu el însuși vreodată. Conștientiză că tura lui se terminase și că nu se mai afla în mod oficial în timpul programului de lucru. Conștientiză și că era schimb de tură, că vizitele se terminaseră, că exact camera din spatele ușii pe care se sprijinea Malikah era goală, că ar fi fost suficient să mai facă doar un pas spre ea ca ușa aia să se deschidă și ei să intre. Un singur gest și i-ar fi cuprins buzele alea mincinoase cu ale lui, un singur gest și ar fi scăpat-o de uniforma aia însemnată de diavol, un singur gest și i-ar fi arătat chiar el de ce erau femeile alea atât de fericite și nerăbdătoare să facă dragoste. Să-i arate că nu are dreptate și că nu este a nimănui.
Și la naiba cât de aproape fusese s-o facă. La naiba cât de aproape fusese să-i împingă corpul în camera aia, să-i nenorocescă toate convingerile alea suspicioase avute despre dragoste. El ar fi reparat tot ce stricase Hamadi, gândi. El ar fi salvat tot ce mai putea să fie salvat din ea. El ar fi fost tot ce are nevoie. Avea să-i aline toate rănile și să-i vindece toate temerile. Știa că poate face asta, era sigur că poate. Dar nu era sigur că ea ar fi vrut asta. Îi făcea avansuri, mereu îi făcuse, mereu îi oferea impresia că e foarte disponibilă. Ceea ce adora la ea, era că observase că era așa exclusiv cu el. Dădea cu flit tuturor, nu accepta pe nimeni altcineva în apropierea ei niciodată. Pe el îl accepta din când în când, iar lucrul ăsta îl măgulea.
Își sprijini palma de ușă, în apropierea capului ei, de parcă ar fi vrut să o țină pe loc. Nu-și mai putea lua ochii de la ai ei. Îl întrebase cumva dacă era îndrăgostit de ea? Pentru că dacă aștepta cu adevărat un răspuns din partea lui, Cassian nu avea să se rezume doar la a-i vorbi. Nu avea să-i spună pur și simplu că da, că era înnebunit după ea din primul moment în care o văzuse coborând din duba aia de tranfer. Nu.
Avea să-i demonstreze cât era înnebunit după ea.