- Tiera?
Damian stătea in tocul uși cu un buchet de flori în mână, îmbrăcat într-un costum negru, simplu.
Mă întrept spre el și îi accept florile, pe care i le dau Kirei să le bage în apă.
- Arăți minunat!
Zâmbesc slab multumindu-i. Ne luăm rămas bun de la ceilalți și ieșim afară unde mașina lui ne aștepta.
Tot drumul a fost o tăcere între noi. El cu gândul la ale lui, iar eu gândindu-mă numai la fața lui Ares când mă va vedea la brațul fratelui său. Nu am avut noi prea multe tangențe, dar stiu ca nu ma suport si ghici ce? Nici eu pe el.
- Am ajuns! Esti gata?
Zâmbesc în semn de aprobare si deschid portiera mașinii. Damian apare lângă mine întizându-mi brațul. Îl apuc și începem să pășim spre casa ce nu mai are mult până atinge denumirea de palat. Pe bune acum! De ce au nevoie oameni ăștia de asemenea case cand ei sunt doar 4 persoane? Vila asta pare să aiba peste de 10 camere. Damian deschide ușa din lemn masiv lăsând la iveală un hol lung cu un covor roșu întins până la alte uși uriașe. Unde naiba am ajuns? Luxul si opulență ce învăluie casa începe sa ma dezguste. Două cuvinte: Prea mult!
Sunetul tocurilor mele se răspună pe marmura ce straluceste mai ceva ca soarele. Privesc la candelabrele si tablourile originale ce cred ca au costat mii de euro.
- Bună seara, domnule Regazzi și doamnișoară...-
Vocea răgușită mă scoate din gânduri. Un bărbat trecut de a doua vârstă, scund si dolofan se ivește in calea noastra de nicăieri.
- Tiera, răspunde Damian în locul meu văzând ca n-am de gând să vorbesc.
- Bună seara, domnișoară Tiera!
Bărbatul îmi zâmbește și eu îi întorc gestul.
- Bine ați venit, domnule! Părinții dumneavoastra vă așteaptă de ceva timp, poftiți în sala de masă.
Acesta se îndreaptă spre cele doua uși gigantice și ajutat de alți doi indivizi îmbrăcați la costum le deschid încet. Ochii mi-se maresc instant când văd masa lungă și plina cu detotate, ce apare în raza mea vizuală. Cei ce erau așezați pe scaune își întorc instant capul spre noi, iar eu simt cum vreu sa o iau la fuga cand îi prind privirea lui. E confuz si nervos, văd asta. Simt mana lui Damian pe talia mea, îndemnându-mă să înaintez. Pășesc încet alaturi de el privind înspre femeia ce se ridică aproprindu-se de noi.
- Tu ar trebui să fii Tiera. Bună, draga mea!
Păsește spre mine si rămân șocată când mă i-a strâns in brațe.
- Bună seara, da eu sunt! Iar dumneavoastră sunteți...?
- Julia, bunica lui Damian. Luați loc! spune arătând spre două locuri libere chiar față-n fata cu Ares si Anabell.
Asta suna tentant. Damian îmi trage scaunul și mă asez, apoi se așeaza si el. Îmi ridic privirea spre cel din fața mea și zâmbesc cand văd că atât el cat si Anabell se uitau deja la mine.
- Deci, Tiera! Asa te numești, nu?
Vocea groasă si dura a barbatului din capul mesei mă face sa tresar.
- Da! răspund aproape mecanic.
- Eu sunt Filip Regazzi, cred ca ai auzi de mine.
Aprob din cap. Filip Regazzi. Un bărbat bine facut, trecut de a prima vârstă cu un aspect blând ce te-ar putea duce de nas în legătură cu ocupația lui.
- Sper ca te-ai refacut dupa cele doua accidente.
De data asta tac si îl las să continue. Își drege glasul întorcându-și capul spre Damian.
- Tu si fiul meu aveți vreo... legătură?
- Suntem doar prieteni tată, răspunde Damian în locul meu.
- Înțeleg, spune aprobând din cap. Se pare ca esti o persoană buna, Tiera, din moment ce le-ai ajuns pe sub piele ambilor mei copii. Ares te-a luat sub aripa lui, iar Damian îți e prieten. Ia spune-mi domnișoara, ce e așa special la tine?
Il privesc în ochi timp de cateva secunde sau chiar minute. Intrebarea sa m-a blocat. Ce e special la tine, Tiera?
- Special nu e un cuvânt care mă descrie. Poate sunt pur și simplu plăcută.
Ochii mi-se duc instinctiv înspre a lui Ares, așteptându-i reacția. Dar, spre marea mea dezamăgire nu schițează nici un gest. Mă uit în ochii lui, văd ca încearca să mă citească, nu îl las și asta îl enervează la culme. Deodată simt cum o stare de panica mă cuprinde făcând ca toate imaginile din acea seară să se reverse în fața ochiilor mei. La dracu! Alt episod.
- Mă scuzați, spun ridicându-mă, unde este baia?
Filip pocneste din degete și apare în viteza un bărbat lângă el.
- Algros, arată-i unde e baia domnișoarei.
Bărbatul, Algros după numele lui aprobă și îmi cere să îl urmez. Ieșim din sala mare și imediat la stânga, arată spre o ușă mare. Îi mulțumesc și intru numaidecât. Baia era la fel de luxoasa și opulentă.
- Glumești? întreb râzând la vederea capacului din aur al closetului.
Îmi cotrobăi prin geantă dupa pachetul de țigări. Am nevoie neapărată de o țigară, sunt prea agitată. Priveara lui... Ah, la naiba! De ce are efectul ăsta asupra mea? Mă face să îmi blestem singură zilele.
Apuc o țigară repede și o aprind inspirând fumul toxic în plămâni, urmând să îl eliberez. Mă sprijin de marginea chiuvetei și-mi închid ochii respirând adânc. Amintirile astea vin în cele mai proaste momente.
Ușa se deschide încet, urmată de câțiva pași grei pe gresia rece. Două brațe mă cuprind de la spate și îmi abțin cu greu un țipăt. Ochii mei sunt încă închiși, dar îi cunosc prea bine căldura brațelor si mirosul ca să îl confund. Ce tot zic?
Încerc să mă eliberez, dar e prea puternic pentru mine, așa ca cedez lăsându-mi mâinile să cadă pe lângă corp epuizată.
- Ce vrei Ares?
Îl aud cum pufnește probabil surprins că l-am recunoscut și cu ochii închiși.
- Așa bine ma cunoști, Rose?
Nu știu când corpul mi-se îmtoarce automat spre el și mâinile mele îl împing puternic în piept. Îl prin pe neașteptate, clătinându-se puțin din cauza îmbrâciturii mele, dar nimic nu-l face să-mi elibereze corpul.
- În viața ta să nu îmi mai zici așa, Regazzi! Dă-mi drumul!
Lacrimile ce mă înțeapă în colțul ochiului atunță să vine, dar cumva reușesc să le țin în frâu.
- De ce aș face asta,... Rose?
Tonul lui badjocoritor mă face să-mi închid ochii. Simt că o sa cedez și în mod clar nu vreau să o fac în fața lui. Încerc să scap iar din strânsoarea sa mult prea puternică, dar, din nou fără reușită. Oftez, sprijininându-mi mâinile de brațele sale. Îmi ridic capul din pămând, hotărând că sinceritatea e singura care mă va scăpa din situația asta de căcat.
- Daca ai ști cât rău îmi faci ai renunța?
Privirea i se schimbă instant realizând, probabi, gravitatea situației. Confuz e un cuvânt mic pe lângă ceea ce trădează chipul său.
- Ce vrei sa zici?
- Ares, doar dă-mi drumul, pe final nu m-am mai putut abține, glasul meu a devenit plângacios, iar lacrimile nu au întârziat să apară.
Îmi las capul în pământ sperând să nu fi sesizat, dar amuțesc când mă trage la pieptul lui, învăluindu-mă cu căldură. Nu pot da înapoi. Nu mai pot spune nimic care să-l convingă că sunt bine, așa că îmi permit să plâng în voie în brațele celui pe care credeam că îl urăsc, dar care în scurt timp mi-a dovedit ca e lângă mine mai mult ca cei care mi-au jurat iubire vesnica, iar care acum zac la trei metri sub pământ.
Îl simt cum îmi mângâie părul cu o mână și cu cealaltă trădează lini de sus in jos pe spatele meu.
《--------------------》
Se pare că avem primul moment de trandețe între cei doi. Oare va rămâne așa? Vor accepta că sunt atrași unul de altul și totul va intra pe făgașul normal? Rămâne de văzut!