NOPȚI

Capitolul 26

       Povestea a început după o noapte petrecută împreună, acele ore aducându-o pe Clara în viața noastră. Astfel neprevăzutul ne-a schimbat destinul și după un an, drumurile noastre s-au intersectat din nou. Momentele deosebite, experimentate prima dată s-au repetat și de-a lungul timpului, mai multe nopți au devenit perfecte. Primele sentimente ni le-am exteriorizat în întuneric și după multe luni a rămas la fel. Ziua suntem doi cunoscuți, ajunși la stadiul de amici datorită copilului pe care-l împărțim, ascunzând adevăratele gânduri până soarele pleacă la culcare. Atunci ne descătușăm dorințele și sentimentele împărtășite, unul celuilalt, departe de ochii și auzul celorlalți.

       Nu este alegerea sa, ci a mea și se supune, resemnat după mai multe rugăminți fără nicio izbândă. Nu mă simt pregătită să reiau totul, deși îmi promite c-o să fie multe schimbări, toate în bine. N-aș putea spune ce anume mă împiedică, poate doar pentru că am ajuns în prima etapă a poveștii noastre de dragoste, aceea în care ne întâlnim pe furiș, după ora de culcare a bunicilor. Asta ne amuză și primele minute ne relatăm isprăvile, felul în care reușim să-i păcălim și să ajungem la locul de întâlnire. Suntem ca doi adolescenți îndrăgostiți, pe care nimeni și nimic nu-i poate ține la distanță de iubirea pe care și-o poartă.

       – Iubito, cât crezi că mai putem continua așa? e începutul fiecărei discuții serioase, purtată în ultima perioadă. Evit cât pot de mult sau o ignor, însă îl simt mereu cum se încordează.

       – În curând voi începe serviciul și voi fi nevoit să renunț la programul potrivit unui liliac. Viața de noapte e incitantă și atrăgătoare, însă nu-i pot face față după o zi de muncă, oricât m-aș forța. 

       În sufletul meu îi dau dreptate și totuși nu știu ce mă oprește să ascult și să-l urmez. Ceea ce trăim e reciproc, dar toamna a bătut la ușă, iar concediul său e la final. Orele petrecute în mașina din fața porții, pe terasele din Mamaia sau din apartamentul meu sunt pe sfârșite. Am refuzat mereu să-l însoțesc în acel loc, pe care pentru scurt timp l-am considerat acasă, deși îl vedeam încruntându-se. Știam că nu voi mai putea pleca, fiind prea sensibil și important, întipărit pentru totdeauna în mintea și inima mea. A fost prima casă pe care am împărțit-o cu cineva și nu se uită atât de ușor acest fapt. Bunicii nu au habar de activitatea noastră nocturnă și încearcă prin orice mijloace să ne apropie. Ne iau pe rând cu apropouri sau replici directe, trecând la fapte, cu invitații la masă sau plasări a copilului de la unii la alții. Experiența de viață îi ajută, fiind chiar ingenioși cu planul lor, de cele mai multe ori reușind să ne aducă unul în fața celuilalt. Dacă ar știi cât de greu ne vine să ne prefacem că nu suntem interesați de viața celuilalt și că aceste fapte ale lor sunt printre subiectele preferate pe care le dezbatem noaptea, ce-ar spune? S-ar bucura că ne petrecem timpul împreună sau ne-ar certa pentru farsa pe care o jucăm de dimineață până seara?

       – Spune, Anca! Spune-mi, te rog, că te întorci acasă! e una din replicile sale, când mă relaxez pe pieptul său gol.

       Îmi mângâie părul, expiră aerul cald, cu putere și-l simt în creștetul capului. Mă prefac că nu-l aud, dar mă cunoaște prea bine. 

       – Nu înțeleg, uneori am impresia că nu mai iei în considerare acest lucru și mi-e imposibil să găsesc un răspuns plauzibil. Nu mai vrei să te întorci?

      – Ba da, dar..., mă opresc neștiind ce să-i răspund, când nici pentru mine nu e lămurit acest lucru.

       – Știu că-ți este mai ușor aici, cu serviciul, dar vom găsi o soluție. Vom face naveta pe rând, însă iubita mea, nu pot și nu vreau să dorm departe de voi!