NOPȚI

Capitolul 10

       Ultimele zile le trăiesc într-un coșmar continuu. Nici măcar nu mă mai deranjez să-l conduc dimineața sau să-l întâmpin la sosire. Retrăiesc iar primele zile din relația asta stranie pe care o avem. Mă simt neglijată și știu că nu pot schimba nimic, de aceea ar trebui să mă resemnez. Am ajuns iar la concluzia că nu putem trăi împreună în aceste condiții. Luni seară am auzit unele frânturi dintr-o conversație destul de aprinsă și am bănuit c-ar fi cu Cristina. Blonda insistă să primească un răspuns pe care el nu e pregătit încă să i-l dea. Nu știu despre ce ar putea fi, în afara dorinței de a se întoarce la ea. Am simțit că mă sufoc și abia am reușit să mă liniștesc, astfel încât la apariția sa  să mă prefac adormită. De ce îmi face asta? De ce o preferă pe ea? Cum poate să-mi dea speranțe noi, în ziua petrecută la sat, iar aici să mă trateze așa?

       Ieri și azi nu i-am mai dat ocazia să mă rănească voit. Pur și simplu petrec mai tot timpul departe de casă, revenind în jurul orei douăzeci și doi, obosită și dornică de un somn profund, lipsit de vise. Am găsit o metodă de a-mi limpezi mintea și sufletul, eliberând tot stresul din organism. O așez pe micuță în căruț și mă deplasez din ce în ce mai rapid, ajungând pe unele porțiuni ale parcului să alerg. O țin așa până oboseala fizică pune stăpânire pe tot corpul, mai ales pe gânduri. După o astfel de repriză experimentez un sentiment de calm și euforie pe care nu am reușit să le am după nici o altă cale pe care am încercat-o, cum ar fi vizitele de la casa părinților mei.

Deși i-am asigurat că-mi este foarte bine, mințindu-i cât mai convingător posibil, insistă să mă întorc acasă. Nu mă vor lângă Sorin și asta mi-au declarat-o răspicat în ultimele zile. Dorința e de a pleca din această casă și le este indiferent dacă mă întorc la ei sau la bunici. Nu au nimic împotriva lui, ci a mamei sale și acest fapt i-a convins că n-o s-o duc prea bine în viitor. O consideră un spin în coasta noastră și soluția ar fi să luăm măsuri de la început. Le dau dreptate și știu că sunt atât de înverșunați pentru că mă iubesc, însă nu-l pot părăsi. Numai gândul mă distruge, dar să devină realitate?

Întâlnirea cu ei a avut și un beneficiu, mama conștientizând în sfârșit că e bunică. Tata a cumpărat o mulțime de jucărioare specifice bebelușilor și le zdrăngăne toată ziua prin casă, în fața Clarei sau a mamei, când plecăm. I-am lăsat cu ea câteva ore, o parte petrecându-le la bibliotecă, iar alta la cursuri.

Astăzi, mi-a apărut în față, deplasându-se din partea opusă și n-am știut ce să fac. M-a văzut și a continuat să se apropie, mișcându-se alene, însă nu eram pregătită să mă ignore și în public, deși sunt conștientă că nimeni de la facultate nu știe de noi. M-am ferit de această situație, coborând scările din apropiere.

Am nevoie să mă descarc cuiva și am insistat s-o caut pe Violeta, dar ceva se întâmplă cu ea, pentru că nu-mi răspunde la mesaje și nici la apeluri. Nu-i stă în obicei să nu fie activă pe rețelele de socializare, dar acum n-a mai postat nimic în ultimele zile și îmi dă o bătaie de cap în plus.

Astfel, descurajată și dezamăgită mă retrag aici. Privesc cu nostalgie perechile de bătrâni care se plimbă, ținându-se de mână, pe alei sau îndrăgostiții care se opresc să se sărute după câțiva pași. Vreau și eu așa ceva! Cer prea mult? În ritmul ăsta n-o să ajungem așa niciodată.

Ajung acasă prea vlăguită pentru a-mi mai păsa unde este și ce face. Dar de această dată îmi dau seama că ceva este diferit încă de la intrarea în casă. Ușa de la sufragerie este deschisă, de unde se aud acordurile chitarei electrice și vocea lui Cristi Minculescu. Ascultă balade rock? Mă descalț și mă îndrept spre dormitor, însă mă opresc când îi aud vocea.