Capitolul 20

3.2K 334 51
                                    

       – Serios? Și asta ce înseamnă, vă veți căsători?

       – Nu, n-am ajuns să discutăm atât de departe. Nu prea pun preț pe acest lucru, ci mai degrabă pe faptul că locuim împreună și asta e tot ce contează. 

       – Trăiești prezentul! Te-a schimbat, înainte te gândeai doar la viitor.

        – Exact! Doar vrea s-o treacă pe Clara pe numele lui.

       – Și ești de acord? 

       – Bineînțeles, doar este tatăl ei!

      Ia o gură de cafea și rămâne pe gânduri. E ceva schimbat la ea și nu-mi pot da seama, deși o studiez de ceva vreme. A insistat să ieșim ca fetele și deși afișează aceeași veselie debordantă, ceva o deranjează. 

       – Tu, ce-ai mai făcut? Care mai este viața ta?

       – Îmm, ca de obicei! Sâmbătă am fost la plajă cu grupul, iar duminică am lenevit după o noapte în club. 

      – A fost și Radu? mă roade curiozitatea de a afla ce s-a întâmplat cu cei doi. Știu că sunt răutăcioasă, însă mă rog des în gând să se despartă pentru a scăpa de situațiile stânjenitoare pe care inevitabil le vom avea. 

    Mă privește pentru o clipă cu ochi mari, surprinzând-o oarecum cu întrebarea mea. De multe ori am refuzat de a aduce în discuție numele lui, iar acum o fac direct.

      – Da, singur. Dar știi cum e el, deja a pus ochii pe o tipă nouă!

     – Mai bine, așa nu mai dau de el peste tot.

     – Mda, dar sunt sigură c-o să te caute. Nu te poate uita! îi simt ironia și-mi dă impresia c-ar fi deranjată.

      – De unde știi? Ai vorbit cumva cu el? mă încrunt, serioasă.

      – Nu, dar toată lumea știe asta. Nu e nevoie să ne spună că încă suferă după tine. Se pare că s-a scăpat la Bogdan, după o beție, că ți-ar accepta și copilul dacă te-ai întoarce la el. Nu înțeleg de ce este atât de obsedat și nu pricepe că s-a terminat toată povestea voastră de dragoste, iar acum ești fericită alături de un alt bărbat!

       – Niciodată nu m-aș mai întoarce la el! 

      – Știu, dar spune-i și nebunului! Nu mă înțelege greșit, dar sunt prietenă cu amândoi și nu vreau să vă văd cum vă distrugeți, îmi spune pe un ton ferm și un pic mă uimește.

      Nu prea are treabă cu seriozitatea, iar acum pare afectată de situația noastră.

       – Ai dreptate și-ți mulțumesc că ești o prietenă bună. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine!

        – Hai, fată, devii sensibilă! Știi doar că te iubesc și n-aș fi putut niciodată să te las singură, mai ales după prostia pe care ai făcut-o. Erai disperată atunci, dar vezi cum s-au așezat toate până la urmă? Așa cum ți-am mai spus, ești născută sub o stea norocoasă. Iubești și ești iubită, ce mai vrei?

       – Sincer, nimic! Vreau doar să trăim liniștiți până la adânci bătrâneți, pufnesc în râs.

       – După cum te privește sunt sigură că așa va fi. L-ai făcut și pe ăsta să fie obsedat după tine!

       – Ești nebună!

       Toate discuțiile duc într-un final la el. Dorul îmi revine și nu mai am stare. Simt că nu-mi mai găsesc locul în lipsa lui. Mi-a spus că devine dependent de mine, dar nu i-am răspuns că simt la fel. Mă observă și nu este nevoie să-i explic agitația, mă cunoaște mult prea bine pentru a-și da seama singură de ceea ce mi se întâmplă. Zâmbește, dar îi zăresc și tristețea din ochi, atunci când propune să plecăm. Ca prietenă e fericită pentru trăirile mele, dar în fond e om și ar vrea să i se întâmple ceva asemănător. Vrea să iubească și mai ales să fie iubită, așa cum mi-a spus!

NOPȚIحيث تعيش القصص. اكتشف الآن