NOPȚI

Capitolul 25

        

      Următoarea lună a fost îngrozitoare. M-am simțit de parcă aș fi primit lovituri cu sucitorul pe toată suprafața corpului, lăsându-mă fără nicio putere. Ce să mai spun de dispoziție! Urâcioasă, am scos-o din minți chiar și pe maică-mea, care practic s-a mutat cu noi, ținând-o pe micuță departe de mine. Ne-a îngrijit pe amândouă și trebuie să recunosc că mi-a lipsit anul acesta în care ne-am îndepărtat. M-a îndrumat ca pe un copil mic, punându-mă la lecții sau să-mi însoțesc colegii la festivitatea de absolvire. Ceva îmi spune că s-a înțeles cu Daria, una dintre colege, punând presiune pe mine, până am acceptat. Astfel, îmbrăcată în roba neagră, toca pe cap, eșarfa la gât, m-am privit mult timp cu melancolie în oglinda din baia facultății. Îmi dorisem atât de mult să vină acea clipă, iar când visul s-a împlinit, entuziasmul m-a ocolit. Participând la veselia și glumele fetelor, cu un zâmbet tipărit pe buze, însă ochii nu puteau minți, rămăsese la fel de triști ca-n ultimele zile. În sală, făcându-mi loc printre mulțimea de oameni, părinți, frați, prieteni, invitați pentru a fi alături de noi în acea zi importantă, am sperat să mă învălui în ambianța din jur și să fac parte din acea atmosferă. O etapă s-a încheiat, lăsându-i loc viitorului care ne așteaptă în funcție de dorințele și în special de norocul fiecăruia. M-au însoțit ființe dragi, bunica, mama, Clara, reprezentând patru generații ale familiei noastre. Așezată pe al doilea rând, așteptând cu nerăbdare discursurile profesorilor de la cele trei specializări ale Facultății de Științe Economice i-am simțit prezența. Ceva mi-a atras atenția spre cel care mă fixa din cealaltă parte a încăperii largi, pline de oameni, mișunând dintr-o parte într-alta în căutarea unor locuri mai bune sau a unor rude rătăcite. Câteva clipe i-am susținut privirea intensă și întunecată, simțind cum respirația devine precipitată. Distras de bărbatul de lângă el, un coleg mai în vârstă, de-al său, am profitat, fixându-mi ochii pe scena pe care se aflau personaje marcante ale facultății. Mâinile și picioarele mi-au tremurat în tot acest timp, chiar și când am fost strigată să urc, deși mi-am tot repetat în gând să fiu curajoasă. N-am rezistat, tentației, fiind prea puternică și l-am căutat, de acolo de sus. Dispăruse. Fotograful mă tot atenționa, dar concentrația mea era undeva prin sală, în găsirea brunetului înalt și chipeș, care mă uimise cu apariția sa neașteptată. Nu-l mai văzusem din dimineața în care m-a căutat, sunând cu disperare la ușa apartamentului, în schimb l-am ascultat în fiecare seară. Ca o înțelegere tacită, mă sună în jurul orei douăzeci, respectând un lucru de care nu l-aș fi crezut în stare, îmi comunică toate noutățile din acea zi. Nu-i răspund, doar îi ascult vocea calmă care-mi relatează evenimentele interesante și de care sunt sigură că reprezintă o impunere la care se supune singur.

– Bună seara, frumoaso! Mi-a fost dor de tine azi, când am..., așa încep conversațiile, care de fapt sunt un adevărat monolog. Durează în jur de o oră și e singurul mod în care adorm, iar după cum sugerează ar fi ceva reciproc. Nu mai aduce aminte de cele întâmplate, nici nu mă mai roagă să-i dau o șansă, decât vag prin câteva mici aluzii. Știu că e un om mândru și ar fi înjositor să insiste cu rugăminți sau cereri sub diferite forme, iar acest comportament e benefic și pentru mine, lăsându-mi timp să gândesc și analizez la rece tot ce se întâmplă.

Mai târziu, ajunsă acasă, m-a surprins iar cu un cadou, la fel de special, un trandafir roșu criogenat în cupolă de sticlă. Uluită de frumusețea lui a rămas și mama, dar și-a mascat repede reacția, dându-și ochii peste cap, cu o falsă nemulțumire. L-am pus pe noptiera de lângă pat și-l privesc minute bune pe parcursul unei zile și în special când îi ascult vocea. Ne iubim, asta n-o poate nega nimeni, însă neîncrederea care a intervenit între noi ne-a alungat fericirea și liniștea. Apoi a venit o cerință pe care nu i-am putut-o refuza. Vrea să țină legătura cu fetița noastră, indiferent de stadiul în care ne aflăm. Nevoită să accept, l-am pus să dea ochii de fiecare dată cu mama. Am stabilit prin mesaj orele, la care s-o ia și să o aducă, în casa mamei și-l urmăresc după perdeaua dormitorului de la etaj, cum iese din mașina sa pentru a face schimbul. Nu întreabă de mine, ci doar îi ia bagajele și o aduce după vreo trei ore, în care mă foiesc plină de o curiozitate crescândă, nebunească. Uneori mai scapă câteva cuvinte despre peripețiile lor, în conversația noastră nocturnă, dar vag și mă irită că nu știu totul, unde îmi duce copilul și cu cine își petrec timpul. Micuța îl îndrăgește, întinde brațele spre el imediat cum îl zărește și asta ne aduce bucurie amândurora. Mi-am dorit ca să aibă o relație tată- fiică, apropiată, plină de afecțiune și se pare că a devenit reală.