NOPȚI

Capitolul 16

       Arunc o ultimă privire spre pătuț, verific iar dacă micuța mea doarme liniștită după repriza zdravănă de plâns și ies încet din dormitor. Sunt aproape sigură că a plecat,  cum face după fiecare discuție în contradictoriu, așa că n-am nicio așteptare în privința lui. M-a judecat greșit de la început și acum unele manifestări de-ale sale capătă sens în mintea mea. Chiar nu  observă cum țopăi de bucurie când îl văd, cum mă întristez când trebuie să plece, cum vibrez în urma fiecărei atingeri? Nu-și dă seama cât de mult îl iubesc și cât sufăr când sunt tratată cu indiferența sa?

        Fumul de țigară mă distrage din gânduri și mă îndrept spre balcon cu scopul de a deschide geamul larg și de a curăța scrumiera pe care cu siguranță a lăsat-o iar plină.  Mă blochez când dau cu ochii de el. Chiar nu mă așteptam să mai fie acasă. Puteam să jur că a plecat înapoi la plajă, să-și ia restul de lucruri și să ceară scuze în numele meu de la draga sa prietenă. Mă simte, dar nu beneficiez de  nicio atenție, își vede în continuare de țigara lui. O fracțiune de secundă sunt nehotărâtă, cum ar fi cel mai bine, să-l las singur sau să mă alătur pe scaunul din fața sa? Aleg a doua variantă.

       – S-a liniștit? întreabă imediat cum mă așez.

       – Da, a adormit.

      – Îmi pare rău că mi-am pierdut controlul. Asta a agitat-o, nu? spune pe un ton scăzut, cu ochii fixați pe copacul din fața balconului. Are o coroană frumoasă și ne conferă umbra de care avem nevoie, mai ales după-amiaza când soarele ne bate în ferestre.

       – Vina se împarte la doi. Trebuia să reacționez cu mai mult calm, îmi recunosc greșeala, deși nu-mi stă în fire să fac asta în fața cuiva.

       – În ultimele luni, de când te-ai mutat aici, mi-ai dat viața peste cap. Nici eu nu mă mai înțeleg.

       E un reproș? Îl studiez cu atenție și-mi dau seama că e mai mult o analiză a gândurilor și sentimentelor sale. Nu intervin în discuția care pare a fi mai degrabă un monolog. 

       – De la douăzeci de ani locuiesc singur și în tot acest timp n-am dat explicații nimănui despre felul în care trăiesc. De cele mai multe ori mă întorceam acasă seara târziu, făceam un duș, îmi pregăteam prezentările necesare pentru a doua zi și mă culcam. Preocupările mele erau îndreptate doar spre dezvoltarea carierei. O dată pe săptămână, uneori la două, venea maică-mea și mai făcea curat pe aici, îmi spăla hainele și  umplea frigiderul cu mâncare gătită de ea. În general, mâncam în oraș sau la ei. Și deodată, ai apărut tu, cu obsesia ta la curățenie, surâde ușor.

       Nu știu ce să fac, să-i răspund cumva sau să-l las să-mi spună tot ce are pe inimă? Mi-am dorit mereu să aflu mai multe, din gura lui, nu de la altcineva, iar acum îndoiala pune stăpânire pe mine. Mi-e teamă de ce ar spune despre mine și în același timp vreau totul.

       – Ești atât de ordonată, încât mă simt vinovat de câte ori îmi arunc neglijent pantalonii sau șosetele! Mă întorc și  le adun, așezându-le cât de cât, de parcă mi-ar fi teamă să nu te supăr. La fel se întâmplă și cu țigările, tot timpul am fumat în toată casa, iar acum am ajuns înghesuit pe un scăunel de pe balcon, același surâs la final. 

       Ah, a început cu criticile!

       – Învățat să mănânc pe unde apucam, deodată vin acasă și simt miros de mâncare și pe cineva care mă invită la masă. Obișnuit să ascult muzică sau emisiuni la un volum ridicat, a trebuit să renunț, datorită programului de odihnă al micuței. Totul e nou și de multe ori dau greș. Într-un timp relativ scurt a fost nevoie să învăț a conviețui în armonie cu alte două suflete, să țin cont și de doleanțele lor, nu doar de mine.