NOPȚI

Capitolul 18

       Vrea să-mi testeze limitele? Aștept de mai bine de zece minute în mașină, urmărindu-l cum se învârte în jurul mașinii, asigurându-se că totul este în ordine pentru a pleca la drum, dar de unde! De fapt își făcea de lucru, cât mai departe de mine, în timp ce o aștepta pe nesimțita asta, care nici măcar n-a binevoit să ajungă la timp. Găsindu-l în fața mașinii, verificând uleiul, îi plasează geamantanul și se urcă pe locul din dreapta șoferului. 

       – Bună! mă salută cu o veselie enervantă.

        Cred și eu, doar stă unde își dorește!  O fi uitat ultima noastră întâlnire sau se preface? Sorin revine și plecăm pe grabă, încercând să-i ajungem pe ceilalți. Nu înțeleg de ce n-a venit în mașina noastră Dorina și Flavius, ci mi-a plasat-o pe  nesuferita asta, să-mi termine de tot nervii! Trăncănește întruna, fără a avea nevoie de vreun interlocutor. Subiectele sunt diverse, luând în dezbatere tot ce zărește în drumul nostru până ne aduce la saturație. Preferatul ei tace, fixându-mă uneori în oglinda retrovizoare și pentru asta am grijă să-i transmit cât mai corect ce simt în acel moment, furie sau plictiseală, datorate îndeosebi exagerărilor la care mă supune Nicoleta.

       Facem câteva opriri, pentru rezolvarea nevoile fiziologice, dar și pentru a mânca câte un sandviș, pregătite azi dimineață pe grabă. Cum bănuiam, Nicoleta n-a fost în stare să-și facă, dar s-a ospătat din plin de cel oferit din politețe. Dacă aș fi știut că vine, i-aș fi pregătit unul special, cu mult ardei iute. 

       Micuța  mă uimește, dormind aproape tot timpul, deși mi-am făcut câteva griji înainte de plecare. După prânz ajungem la destinație și  constat că nu este un hotel sau vreo pensiune cu mai multe margarete, cum mă așteptam, ci o cabană din lemn, în mijlocul naturii. Suntem întâmpinați de proprietar, un bărbat având în jur de șaizeci de ani și după cum li se adresează și se salută, îmi dau seama că se cunosc de mai mult timp.

       – De această dată trebuie să mă mulțumesc cu camera cea mai mică, nu? se botoșește Nicoleta, trăgând de troler spre intrare.

        O urmez cu Clara în brațe, în mijlocul spațiului generos care se vrea a fi o cameră de zi, după cum este mobilată. Două canapele mari și patru fotolii în fața unui televizor imens, spre cele două ferestre se află o masă lungă, din bârne de lemn și niște dulapuri, cam de aceeași înălțime. Pe lângă mine încep să mișune toți spre camerele lor, cunoscute și stabilite dinainte.  Fac câțiva pași și observ ușile deschise ale celor două dormitoare și a unei băi, iar treptele de lângă perete duc la celelalte camere de la mansardă.  Casa se animă cu o gălăgie de nedescris, fiecare cărând câte ceva,  discutând, iar cei doi copii  aleargă de colo-colo, vrând să nu piardă nimic,  cu aceeași curiozitate ca și a mea.

       Intră și Sorin, împodobit cu bagaje ca un pom de Crăciun. Geamantanul într-o mână, pe un umăr geanta fetei, pe celălalt rucsacul și deși văd cum se chinuie, nu fac niciun gest de a-i sări în ajutor. Merită, pentru că m-a forțat să-i suport compania dragei sale prietene! Cred că la întoarcere dacă o mai aud  cu câmpul mirific, soarele strălucitor și nori cu diferite forme, pe care doar ea le vede, mă dezbrac de caracter!

       – Deci, facem schimb de cameră! o întărâtă mai mult pe sclifosită și  se aude cum bombăne în cameră.

       Intră în cealaltă cameră de la parter și-l urmez. Mobilierul este simplu, din lemn  ca și pereții cabanei. Un pat mare pe care mi l-aș dori și acasă, un șifonier, o măsuță și un scaun lângă fereastră. Baia este la comun și aceasta chiar reprezintă o problemă mare, fiind patru cupluri. Însă, se pare că nu-i deranjează acest compromis.